Life

Rețetă de gogonele murate. Le poți pune clasic la borcan sau asortate

18.09.2020 | 16:55
Reteta de gogonele murate Le poti pune clasic la borcan sau asortate
ADVERTISEMENT

Gogonelele murate sunt la mare căutare și în acest sezon, de aceea vă propunem o rețetă cu care nu veți da greș.

Zilele de iarnă vor fi mai savuroase când veți descoperi că aveți acest preparat asortat în cămară sau frigider.

ADVERTISEMENT

Se pot prepara în mod clasic, dar și în asorteu cu alte legume. Rețeta de gogonele murate poate fi adaptată după preferințe și în ceea ce privește condimentele. Puteți opta și pentru varianta picantă dacă adăugați ardei iute.

Rețetă de gogonele murate asortate, ideală pentru iarnă

Preparatul tradițional se poate servi alături de friptură, dar și împreună cu alte feluri de mâncare, fie transformat în salată. Poate fi asortat cu tomate de mici dimensiuni și diverse culori (portocaliu, galben, roșu). Astfel veți obține și un adevărat tablou de toamnă foarte colorat, la borcan.

ADVERTISEMENT

Ingrediente necesare:

  • 5 kilograme gogonele
  • un ardei gras sau kapia
  • o țelină mare cu frunze și rădăcină
  • o legătură de hrean
  • mărar uscat
  • o căpățână de usturoi
  • 500 grame morcov
  • 2 bucați de sfeclă roșie
  • 1-3 ardei iuți, după preferințe
  • boabe de piper
  • 30 g de sare la 1 l de apă
  • 4 l de apă

Cum se pregătește rețeta clasică la borcan de gogonele

Rețeta de gogonele poate fi adaptată și în funcție de regiunea țării. Se pot adăuga diverse alte legume ca 2 kg castraveți și dovlecei fragezi, recomandă cei de la poftăbună.ro.

ADVERTISEMENT

Pentru gogonelele murate se pregatește un butoiaș sau un borcan de mari dimensiuni, pe care îl vom umple cu legumele pentru iarnă. Pentru varianta asortată se mai pun și un kilogram de mere ionatan, curățate de coajă și sâmburi și feliate, alături de 2 verze albe și o varză roșie, ce vor fi tăiate subțire și lunguieț.

În funcție de dimensiunea recipientului pe care îl veți alege pentru rețeta de gogonele pe care v-o prezentăm, se vor pregăti câte 30 de grame de sare pentru saramură, la fiecare litru de apă.

ADVERTISEMENT

Gogonelele se spală și se curăță de codițe, după care cele mai puțin colorate se pun la baza borcanului.  Cele mai roșiatice se vor mura primele, fiind deja coapte de aceea este nevoie să rămână mai la suprafață.

Mai apoi se taie în felii țelina, morcovul și se pregătesc și firele de morcov, alături de 1-2 tije de mărar. Se așează rădăcinoasele, după care ardeiul kapia, morcovii și usturoiul zdrobit cu cuțitul.

Apa se pune la foc alături de sare și boabele de piper, iar după gust se poate condimenta și cu cimbru. Saramura obținută se toarănă în borcane, iar după se lasă 15 minute. În acest timp preparatul se va așeza și se mai poate completa cu apă rămasă dacă este nevoie.

Borcanele cu gogonele se înfiletează și se lasă 1-2 zile la temperatura camerei să fermenteze, într-un loc umbrit. Mai apoi se mută într-un dulap, într-un loc răcoros, fie în cămară.

ADVERTISEMENT