Sport

Valentin Țicu, tupeu la revenirea cu gol la Petrolul! „Nu știu dacă mai are rost să-mi cer scuze”. Video

Valentin Țicu și-a făcut simțită prezența la Petrolul Ploiești odată cu revenirea pe teren, marcând un gol din lovitură liberă contra lui FC Botoșani.
24.11.2023 | 22:14
Valentin Ticu tupeu la revenirea cu gol la Petrolul Nu stiu daca mai are rost sami cer scuze Video
Revenire fabuloasă a lui Valentin Țicu la Petrolul. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT
24-11-2023
20:59

Reacția lui Valentin Țicu după revenire

Valentin Țicu a vorbit la finalul meciului cu FC Botoșani, spunând că este fericit pentru revenire și că i-a fost greu în perioada în care a stat departe de teren, însă după a trecut la mai multe atacuri: „Sunt foarte fericit că am revenit și că mi-am ajutat echipa să câștige trei puncte. N-aveți idee cum am trăit cât am stat în tribune și cum am stat cu emoții pe la comisii.

La început nu-mi găsseam reperele, dar toată lumea m-a încurajat. Dumnezeu m-a ajutat, le-a pus după sufletul omului. Am și eu familie, iar orice s-a spus despre mine că sunt cămătar, interlop, criminal, nu mi-au picat deloc bine.

În continuare, nu știu dacă mai are rost să îmi cer scuze, pentru că mi-am cerut de multe ori scuze. Nu am apucat să vorbesc cu el. O să discut cu el mâine. Îl aștept și pe el să revină”.

„Opt etape mi se păreau mult, acum pot să spun că mi-au picat bine pentru că am putut să joc astăzi. În toată perioada asta nu am mai citit presa, nu are rost să mai vorbesc despre ce s-a vorbit despre mine.

Să nu ne mai ia nimeni apărarea, nu suntem la mila nimănui, avem câte un contract, trebuie respectat de ambele părți, toate să meargă la bun sfârșit cu brio.

Vreau să felicit jucătorii și toți staff-ul naționalei, au primit critici, cum am primit și eu. Vreau să-i felicit, mă bucur că am făcut și eu parte din acel proiect, măcar puțin”, a mai spus Valentin Țicu.

Fundașului „lupilor galbeni” i s-a înjumătățit pedeapsa după ce fusese suspendat, în urma accidentării pe care i-a provocat-o lui Dragoș Iancu, în duelul dintre Hermannstadt și Petrolul Ploiești.

Revenire fabuloasă a lui Valentin Țicu la Petrolul

Valentin Țicu și-a făcut simțită prezența la Petrolul Ploiești chiar la primul meci după revenire. Acesta a beneficiat de înjumătățirea pedepsei pentru accidentarea lui Dragoș Iancu, motiv pentru care a fost folosit împotriva lui FC Botoșani.

ADVERTISEMENT

În minutul 52 al confruntării, Petrolul Ploiești obținea o lovitură liberă, iar Valentin Țicu a executat-o, mingea trimisă de el fiind deviată de un fundaș al moldovenilor în proprie poartă.

Valentin Țicu s-a bucurat enorm după reușită, fanii aplaudându-l la scenă deschisă, iar fundașul și-a reluat din nou rolul de lider al echipei, primind banderola de căpitan.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO AICI

Dani Coman nu a comentat reducerea pedepsei lui Țicu

Dani Coman, președintele lui Hermannstadt, a vorbit despre accidentarea lui Dragoș Iancu, însă nu a vrut să comenteze înjumătățirea pedepsei lui Valentin Țicu, rezumându-se în a spune că îi urează sănătate fotbalistului Petrolului:

„E vorba despre un fotbalist și cel mai important e ca el să joace. Din păcate, Iancu nu va juca câteva luni de acum înainte. Nu m-a interesat mult ce se întâmplă cu Țicu. Dacă așa s-a decis… pe noi nu ne afectează cu nimic.

ADVERTISEMENT

Să îl ajute Dumnezeu să fie sănătos, să ajungă la națională, pentru că e un jucător bun. Nu avem nimic de reproșat comisiei. Este adevărat că am refuzat, nu puteam influența nicicum comisia”.

„Noi am spus foarte clar, și anume că nu a fost o intervenție voită, chiar dacă a intervenit periculos. Nu stăm în banii ăia, lui Iancu i-am mărit contractul pentru perioada în care va sta în afara terenului.

ADVERTISEMENT

Ne interesează jocul nostru, să fim mai buni de la zi la zi și să demonstrăm că suntem mai buni decât Petrolul sau alții indiferent de ce se întâmplă. Pe mine mă interesează echipa mea, dacă noi suntem bine, ne putem lupta cu orice echipă din campionatul intern”, a mai spus Dani Coman, la TV DigiSport.

ADVERTISEMENT
Tags: