News

Rezultate Bacalaureat 2020, sesiune toamnă. Ce se întâmplă dacă ai media 5,99 la BAC

02.09.2020 | 12:34
Rezultate Bacalaureat 2020 sesiune toamna Ce se intampla daca ai media 599 la BAC
ADVERTISEMENT

Peste 42.700 de absolvenți de liceu s-au înscris în sesiunea  de toamnă a Bacalaureatului, dornici să se revanșeze după notele slabe obținute în vară. Acum așteaptă cu mari emoții ziua de miercuri, 2 septembrie, când se vor afișa primele rezultate.

UPDATE, 12:34. Rezultatele absolvenților de liceu care au participat la sesiunea de toamnă de la Bacalaureat 2020 au fost publicate pe Edu.ro.

ADVERTISEMENT

UPDATE, 9:09. Mai este puțin timp până când rezultatele de la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat vor fi afișate, iar emoțiile în rândul candidaților sunt la cote maxime.

Trebuie spus că acestea vor fi disponibile doar în format electronic, pe baza codului unic primit de fiecare candidat la finalul celei de-a treia probe scrise, iar pe liste nu vor mai fi menționate numele și prenumele, după ce părinții au refuzat, în scris, prelucrarea datelor cu caracter personal.

ADVERTISEMENT

Oricât de mult s-ar fi pregătit pentru a obține nota 6, există riscul ca unii elevi să ajungă fără voia lor într-o situație limită. Nu puține au fost de-a lungul timpului cazurile în care promovarea examenului maturității a atârnat, practic, de „un fir de ață”.

Ce se întâmplă dacă obții media 5,99 la BAC 2020, sesiunea de toamnă

Pentru a fi declarați admiși, elevii trebuie să obțină cel puțin media 6,00 în urma probelor scrise care le-au testat cunoștințele acumulate în cei patru ani de liceu. Problema apare, însă, în cazul unei medii generale 5,99.

ADVERTISEMENT

Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00“, se arată în informarea transmisă de Ministerul Educației. Cine obține această notă finală trebuie să îndeplinească, însă, anumite condiții pentru a promova examenul:

  • susţinerea tuturor probele scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea;
  • obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
ADVERTISEMENT

Când se afișează rezultatele finale

Conform calendarului întocmit și publicat de instituția condusă de Monica Anisie, primele rezultate înregistrate la probele scrise se vor afişa în data de 2 septembrie (până la ora 12,00), iar în intervalul orar 14,00 – 20,00 vor putea fi depuse contestațiile.

La fel ca în prima sesiune, notele vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD). Decizia a fost luată după ce părinții au refuzat, în scris, prelucrarea datelor cu caracter personal.

Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora“, informează Ministerul Educației.

ADVERTISEMENT
Tags: