Sport

Acuzat de Volodimir Zelensky că plănuiește o lovitură de stat, Rinat Ahmetov a schimbat macazul. Care este motivul

Președintele clubului Șahtior Donețk, Rinat Ahmedov, acuzat de actualul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, că plănuiește o lovitură de stat, face tot posibilul pentru a evita un dezastru umanitar în țară.
03.03.2022 | 08:16
Acuzat de Volodimir Zelensky ca planuieste o lovitura de stat Rinat Ahmetov a schimbat macazul Care este motivul
ADVERTISEMENT

Cel mai bogat om din Ucraina, Rinat Ahmetov, face, conform propriilor declarații, tot posibilul să evite un dezastru umanitar în Ucraina, deși în urmă cu doar câteva luni a fost acuzat de șeful statului, Volodimir Zelenski, că plănuiește o lovitură de stat.

Rinat Ahmetov este denumit „Președintele războiului”

Președintele clubului ucrainean Șahtior Donețk, Rinat Ahmetov, este un personaj controversat. Cotidianul marca.com îi dedică, azi, un amplu material, în care îl denumește „Președintele războiului”.

ADVERTISEMENT

Publicația amintește și modul în care el a devenit președintele grupării, în 1995. Până atunci, el apărarea rar în public, dar s-a decis să asiste la meciurile lui Șahtior. Clubul era condus de Akhat Bragin, despre care se spunea că avea legături cu mafia.

Într-o zi din octombrie 1995, cei doi s-au deplasat la un meci al lui Șahtior, dar în mașini separate. Ahmetov era în mașina spate și, conform versiunilor oficiale, automobilul a rămas blocat în trafic.

ADVERTISEMENT

Cert este că, la scurt timp, o bombă a explodat, iar Akhat Bragin și cei patru bodyguarzi din mașină au fost uciși. Ulterior, Rinat Ahmetov a preluat destinele clubului Șahtior.

De atunci, echipa din Donețk a strâns un palmares impresionant pe plan intern, inclusiv Cupa UEFA, în 2009, la ultima ediție sub această denumire.

ADVERTISEMENT

Rinat Ahmetov a ieșit în prim-plan și anunță că va ajuta poporul

În urmă cu doar câteva luni, președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, l-a acuzat pe Rinat Ahmetov că plănuiește o lovitură de stat, cu ajutorul unui grup de oligarhi. Dar tensiunea dintre cei doi s-a redus.

Iar în lumina evenimentelor care au loc în Ucraina, președintele lui Șahtior a ieșit la suprafață, ajutându-și poporul.

ADVERTISEMENT

Rinat Ahmetov s-a deplasat personal la Mariupol, un oraș bombardat, care se află lângă Marea Azov, în interiorul granițelor revendicate de autoproclamata Republică Populară Donețk.

Ajuns la fața locului, el a anunțat creșteri salariale pentru angajații săi și taxe anticipate de la holdingul său pentru a susține finanțele fragile ale statului.

Vom continua să muncim, vom continua să construim, vom continua să investim… Credem în Mariupol, credem în Ucraina”, a declarat el.

Scopul comun este o Ucraină puternică, pașnică, independentă și unită în cadrul granițelor recunoscute internațional.

Fiecare trebuie să facă tot ce îi stă în putere pentru a întări țara, pentru că unitatea este acum o chestiune de supraviețuire”, a mai declarat Ahmetov.

Rinat Ahmetov face tot posibilul pentru a evita un dezastru umanitar

Conform marca.com, Ahmetov știe unde se poate îndrepta din punct de vedere economic, dacă face o alianță cu țările occidentale: în energiile regenerabile. Una dintre companiile lui operează deja șase centrale de eolian și solar.

Vom face tot posibilul pentru a evita un dezastru umanitar: am instruit deja fundația mea să ajute în tot ce este necesar”, a mai spus Rinat Ahmetov.

Preocupările lui economice sunt aliniate cu interesele de securitate”, a rezumat Emily Channell-Justice, directorul Programului Temerty Contemporary Ukraine la Institutul de Cercetare Harvard.

Interesele sale energetice viitoare sunt mult mai potrivite cu Europa decât cu Rusia”, a adăugat el, explicând pasul făcut de președintele lui Șahtior.

Și-a dat seama că Putin reprezintă o amenințare clară la adresa întregii Ucraine și, de asemenea, a activelor acesteia”, a completat Taras Berezovets, analist politic, poentru Forbes.

Nu îi pasă de oligarhii ucraineni sau de cât de loiali i-au fost. Toată lumea înțelege că orice ucrainean de acum, inclusiv magnații, sunt dușmani ai regimului Putin”, a adăugat el.

Bunurile lui Rinat Ahmetov sunt în pericol, pentru că majoritatea se află în Mariupol și Dnipro și pot fi confiscate pur și simplu cu un decret. În următoarea etapă a invaziei, de altfel, Rusia va dori să distrugă potențialul industrial”, a mai spus Taras Berezovets.

ADVERTISEMENT