Scandalul de la Rapid a creat agitație mare în fotbalul românesc, iar Robert Niță a discutat despre acest lucru și a oferit o reacție dură. Analistul de la FANATIK SUPERLIGA este de părere că acest caz ar trebui investigat separat de fenomenul sportiv.
Scandalul de la Rapid a început inițial cu o legătură destul de mare a materialelor pirotehnice introduse de galerie la meciul cu FCSB de pe Arena Națională.
Între timp, lucrurile au luat o întorsătură diferită și acum Poliția și organele abilitate se axează pe arme și muniții. Lucru cu care a fost asociat și numele lui Daniel Niculae, fiind ridicat de mascați în dimineața de joi, 14 martie.
Despre toate aceste lucruri a discutat și Robert Niță care crede că scandalul de la Rapid a degenerat și nu mai are nicio legătură cu fotbalul. Astfel, ar trebui ca acest caz să fie anchetat separat de fenomenul sportiv, pentru a nu crea un “spectacol mediatic” negativ și mai mare.
“Acesta este spectacolul fotbalistic. Acum că nu sunt îngeri cu toții și are și galeria uscăturile ei sunt perfect de acord. Dar nu se întâmplă numai la fotbal și nu de aici vin problemele din societate și din fenomenul Ultras.
Mie mi se pare mult mai grav să intre 3-4 inși de la fiecare echipă să se bată pe gazon, cu tot respectul pentru cei de la Dinamo și cei de la UTA Arad. Asta decât niște torțe zburate din sectoarele galeriei spre teren și, poate, care fac parte din scenografia aceea.
OK, nu este normal să arunci pe Ghencea, că a tot fost discuția cu acel contract cu Gigi Becali, și să îi coste pe administratorii stadionului câteva zeci de mii de euro să schimbe un petic de iarbă.
Trebuie să delimităm puțin lucrurile. Dacă au greșit pe partea asta sportivă și au mers spre ilegalități. Că așa zice legea, că e interzis să intri cu materialele pirotehnice pe stadion și să fie pitite pe acolo. Așa trebuie să plătească”, a spus Robert Niță, la FANATIK SUPERLIGA.
“Eu am avut impresia ieri de dimineață că parcă era un reportaj de pe frontul de la Doneţk. Arme, muniție… nu s-a mers atât de departe.
Până la urmă e vorba despre niște ultrași. Iar în comportamentul lor intră și acest arsenal de artificii, petarde și așa mai departe. De aici până la ceea ce s-a întâmplat cred că este cale lungă. Există și un semn de întrebare. De ce acum? Dacă e din 2023.
OK, de camera aia eu am înțeles că se știa de prin noiembrie, iar acum suntem în martie. Era controlată. Era o cameră tehnică mansardată”, a mai spus Robert Niță, la FANATIK SUPERLIGA, emisiune care e LIVE pe FANATIK.RO, luni, marți și vineri, de la ora 10:30.