Jurnalistul Robert Turcescu vorbește despre carieră și, în exclusivitate, despre viață de familie alături de Oana si fetele lui.
Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, celebrul jurnalist Robert Turcescu mărturisește că zilele televiziunii sunt numărate. Aflăm că, după 30 de ani de carieră, Robert Turcescu nu se mai teme de nimic. Cunoscutul jurnalist face dezvăluiri despre viața personală, ce a însemnat pentru el numele de Oana și cât de fericit este acum ca soț și tată.
Cum merge emisiunea? Cum este primită de telespectatori?
-Nu e rău, dar au fost și vremuri mai bune. Televiziunea, în general, își trăiește ultimii ani de viață, talk-show-urile la fel. Pe vremuri la 20.00 sau la 21.00 oamenii se așezau în fotoliu pregătiți să urmărească un Tucă, un Călinescu, un Turcescu. Azi primul buton pe care-l apasă pe telecomandă e ăla cu Netflix. Nu mă surprinde, era firesc să se ajungă la asta.
La doar 23 de ani erai redactor-șef la Radio Total. Era o responsabilitate mare, nu ți-a fost puțin teamă?
-Teamă nu, dar am simțit momentul acela ca pe o mare provocare. Și mi-a ieșit! Cu redacția pe care am format-o atunci la Total am creat în 2000 echipa de știri de la Europa FM. Acolo, altă provocare.
Ești unul dintre cei mai asumați prezentatori din showbiz. De unde ai naturalețea, curajul ăsta?
-Din experiențele trăite în meseria asta. Am făcut multe investigații jurnalistice, deci cam știu cum merg lucrurile în lumea în care trăim. După 30 de ani de presă nu ai de ce sau de cine să te temi, ceea ce știi să faci nu-ți poate lua nimeni. Iar cu naturalețea cred că e și ceva ce vine din tine, o ai sau n-o ai, nu prea merge altfel.
Două căsătorii și o relație de 10 ani cu Oana Sârbu. Ești un bărbat ușor sau greu de suportat? Clar ești legat de numele Oana.
-Clar sunt legat de Oana, soția mea! Restul sunt întâmplări din altă viață. Am trăit intens în anii primei tinereți, dar nici n-aș fi putut altfel. Nu sunt greu de suportat dacă n-ai așteptări nerealiste în ceea ce mă privește. Sunt așa cum sunt, punct! Uneori mai greu, alteori mai ușor de suportat, dar nu prea am avut niciodată chef să schimb ceva la mine de dragul altora.
Cum e soțul Robert? Speli, gătești, dai cu aspiratorul?
-Fac de toate pentru că sunt un tip căruia îi place să aibă lucrurile din jur puse în ordine. Nu pot să gândesc și nici să mă relaxez dacă e haos în preajma mea. Așa că, dacă e nevoie dau și cu aspiratorul, gătesc pentru că îmi place, dar habar n-am să bag rufe la spălat! Cred că în situații limită m-aș descurca și cu asta, dar până atunci zic pas. În schimb, am un garaj plin de scule cu care repar tot ce e de reparat prin casă. Uite ceva, apropo de pasiuni: aș face o emisiune culinară numită Gătește acasă. Nimic prețios, doar idei pentru oamenii obișnuiți care vor să se hrănească sănătos. E mare lucru să-ți faci timp să gătești acasă, e ceva foarte important pentru sănătatea ta și a familiei.
Cum reușiți să aplanati conflictele, inerente într-o familie? Cine cedează primul?
-Habar n-am, avem o singură regulă, nu ne culcăm niciodată supărați, asta e tot. În rest, după cum ne iese, uneori o fac eu să râdă și-i trece, alteori mă privește ea într-un anume fel și dispare orice nor. Simplu, nu?
Cum este tatăl Robert Turcescu? Ai o fată mare, din prima căsătorie, Ioana, și Vera Ilinca, în vârstă de 8 ani. Ești permisiv, relaxat, te mai enervezi?
-Sunt, uneori, destul de încordat, să spunem. Dar asta pentru că vreau că ele să reușească în viață și pentru asta e nevoie de disciplină și de o bună creștere. Dar și când ne jucăm, toată lumea e doar a noastră.
Apropo de copilărie, a ta cum a fost ? Ce nebunii făceai când erai mic?
-Copilăria mea a fost minunată pentru că am avut părinți și bunici extraordinar de buni. Și mulți prieteni cu care am făcut toate boacănele posibile. Am spart geamuri cu mingea, am furat mere, am plecat pe furiș de acasă să ne facem cort în pădure.
Sincer, ai fost mai mult băiatul mamei sau al tatei?
-Al mamei, fără discuție! Mama a fost cea mai bună prietenă a mea, îmi lipsește tare mult.
Cum a fost perioada liceului? Erai timid sau cel mai rebel?
-Probabil printre cei mai rebeli. Rocker, anti-comunist de mic, am intrat la liceu în toamna lui ‘89 și în decembrie a venit Revoluția. Din februarie, când ne-am întors la ore am început să facem revoluție și în liceu. Am cerut alte ore, alți profesori, căldură în clase, ce vremuri. Mie nu mi-a plăcut liceul, aveam o trupă rock și visam să plec cu ea prin turnee, ceea ce s-a și întâmplat. Liceul ne cam încurca, să zic așa, mai ales că erau anii de după ’89, când practic se năștea o altă lume.
Ai copiat vreodată la vreun examen?
-Da, la mai multe, mai ales la materii care mi se păreau mizerabile, cum ar fi chimia, spre exemplu. Bine, am și avut un cretin de profesor în liceu, unul Stana, un terorist.
Când te-ai îndrăgostit prima dată?
-La grădiniță. O chema Oana, evident.
Mai ții minte când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?
-Cred că primii bani i-am câștigat reparând televizoare cu lămpi împreună cu tata. Asta prin 1988. Nu prea aveai pe ce să-i cheltui, nu se găsea nimic de cumpărat.
Când ai fost cel mai dezamăgit, profesional vorbind?
-Când s-a făcut țăndări proiectul trustului Realitatea. A fost o experiență grozavă să lucrez în acea echipă, trustul ăla de presă a fost un fenomen media irepetabil. Și SOV, până s-o ia razna în războiul lui cu Băsescu, a fost un patron de presă foarte inteligent.
Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Ce s-a întâmplat, cum ai reușit să mergi mai departe?
-Când mi-am pierdut părinții. Durerea e groaznică, dar ne ajută bunul Dumnezeu să mergem mai departe. În rest, știi cum e, greutățile de ieri sunt ușoare față de cele care vor veni de mâine încolo, așa că n-are rost să ne plângem.
Ce nu știe lumea despre tine și ai vrea să spui azi?
-Nu vreau să spun nimic lumii pentru că, de felul meu, sunt cam rezervat când vine vorba de viața privată. Da, pescuiesc, colecționez și reconditionez radiouri vechi, cânt la mai multe instrumente. Am un plan de viață cu grafice de lectură de care mă țin de vreo 30 de ani, fac sport. Dar nu e nimic wow în ceea ce fac, doar mă bucur de viață și de puținii oameni din jurul meu pe care-i consider prieteni.
Dacă ar fi s-o iei de la început, ce greșeală nu ai mai repeta?
-N-aș mai pierde timpul cu oamenii de la care n-am ce învața. Timpul vieții e scurt, trebuie așezat lângă oameni buni și de valoare, altfel trece degeaba.