34 de ani de la moartea dictatorilor: „Ceaușeștii au fost sfidători până la sentință”

La 25 decembrie 1989, Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați într-un proces discutabil, condamnați la moarte și executați la Târgoviște. Silviu Brucan, unul dintre personajele controversate care au scris istoria Revoluției din decembrie 1989, dar și a perioadei imediat următoare, a notat în cartea sa, „Generația irosită – Memorii”, apărută, în anul 1992, la Editurile Universul & Calistrat Hogaș, că perechea dictatorială a fost „sfidătoare cu întregul complet de judecată, de la începutul procesului până la aflarea sentinței”.

Mărturiile lui Silviu Brucan, din cartea „Generația irosită”: „Ceaușeștii au fost sfidători până la sentința de condamnare la moarte!”

Articolul de față nu-și propune reabilitarea lui Silviu Brucan, fost demnitar comunist, ulterior disident, odată cu apariția „Scrisorii celor șase”, ideolog al FSN, după Revoluție, și, în ultimii ani ai vieții, comentator politic. Însă „depoziția” sa în procesul… procesului lui Nicolae Ceaușescu are darul de a completa „dosarul” încă neelucidat al acelor momente hotărâtoare din istoria României, atât de dezbătute inclusiv în aceste zile.

În capitolul intitulat „Procesul de Crăciun”, Brucan povestește că întregul demers efectuat de tribunalul constituit ad-hoc în cazarma de la Târgoviște a reflectat urgența cazului. Procurorul și-a documentat acuzațiile foarte scurt, interogatoriul a fost telegrafic, iar avocatul apărării a vorbit maxim cinci minute.

În ce-i privește pe acuzați, „Ceaușeștii erau sfidători, până când s-a dat citire sentinței de condamnare la moarte. Și în momentul când cei patru oameni veniți special au început să le lege mâinile la spate și au realizat pentru prima dată că aveau să moară în curând, moralul lor s-a prăbușit subit”.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Până la execuție au trecut doar cinci minute. Brucan a menționat că, „probabil, cel mai remarcabil moment al acelui episod a fost atitudinea soldaților care formau plutonul de execuție. În momentul în care ofițerul a cerut ca un număr de cinci soldați din pluton să facă un pas înainte și să tragă, toți soldații au tras când au auzit ordinul și peste 100 de gloanțe au fost găsite în cele două cadavre”.

Luptătorul de elită care a refuzat să tragă în „teroriști”

Moartea celor doi dictatori a născut reacții contradictorii. Deși organizatorii acelui proces, considerat și astăzi de multe voci drept un simulacru, au fost criticați încă din zilele Revoluției, Silviu Brucan a fost convins că se făcuse dreptate: „Justețea deciziei noastre a fost pe deplin confirmată a doua zi, după ce filmul cu procesul a fost arătat la televizor”.

De asemenea, autorul lucrării la care facem referire a precizat că, imediat, grosul teroriștilor s-ar fi predat unităților militare și că luptele de stradă au încetat aproape complet. Ba, mai mult, „este interesant de menționat că unul dintre trăgătorii de elită a refuzat să vorbească, pe motiv că el jurase să-l apere pe Ceaușescu atâta timp cât era în viață și nu văzuse la televizor că este mort. O mărturie vie a fanatismului îndoctrinat de regim în aparatul Securității”.

Brucan a notat faptul că acest detaliu a făcut ca, a doua seară, corpurile pline de gloanțe ale celor doi, așa cum arătau după execuție, să fie prezentate la Televiziunea Română „Liberă”, și abia după aceea majoritatea luptătorilor de elită au început să vorbească despre misiunile care le fuseseră încredințate, dat fiind că, odată cu moartea Ceaușeștilor, toate speranțele unei reveniri a lor fuseseră spulberate.

Digisport.ro

FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid

Varianta „Procesului de la Nürnberg” a dispărut rapid

Este, însă, foarte interesant și ce s-a întâmplat până la momentul procesului, din clipa în care cuplul dictatorial a căzut în mâinile revoluționarilor. Așa cum a prezentat lucrurile și FANATIK, comploturile împotriva lui Ceaușescu începuseră încă din 1976, dar niciodată fostul președinte comunist nu căzuse pradă contestatarilor săi și mai ales nu fusese părăsit, ba chiar trădat, de majoritatea apropiaților săi.

Silviu Brucan a rememorat modul în care, în noaptea de Ajun, membrii conducerii Frontului Salvării Naționale au ținut o nouă ședință, „cu un punct fatidic pe ordinea de zi”, procesul lui Nicolae și al Elenei Ceaușescu, eveniment care, după cum știm, urma să se desfășoare chiar de Crăciun.

Erau acolo Ion Iliescu, Victor Atanasie Stănculescu, Gelu Voican Voiculescu, protagonistul unor scandaluri ulterioare, toți cei care, începând cu ziua de 22 decembrie, deveniseră „vedetele” primei revoluții televizate din istorie. Culisele acelei întâlniri de taină merită, de asemenea, o atenție sporită: „A durat trei ore și, retrospectiv, pot spune că a fost, de departe, ședința cea mai controversată a conducerii Frontului”.

Au fost puse în discuție considerente politice, constituționale și militare. Ulterior, participanții au susținut că și-ar fi dorit să aibă loc un proces public, televizat în direct, și în care să fie denunțate crimele, abuzurile și consecințele politicii lui Ceaușescu. „Au fost și argumente juridice în favoarea unui asemenea proces deschis, care citau Procesul de la Nürnberg. Pe de altă parte, au rămas în istorie judecățile sumare ale Revoluției Franceze și chiar procesele rapide din țările care au fost ocupate de hitleriști, după înfrângerea acestora”, a precizat Brucan.

Generalul Stănculescu, „maestrul de ceremonii” al unui eveniment macabru

Pe de altă parte, motivația grăbirii judecății ar fi fost dată de faptul că „frontiștii” ar fi primit informații potrivit cărora s-ar fi produs atacuri împotriva cazărmii din Târgoviște, unde se aflau soții Ceaușescu. Așadar, dacă trupele de Securitate (n.r detaliu încă dezbătut aprins și în zilele noastre!) ar fi pătruns în unitatea militară și l-ar fi eliberat pe dictator, „un dement ca Ceaușescu” ar fi preluat comanda acelor trupe și s-ar fi ajuns la o baie de sânge.

Brucan recunoaște: „În zilele revoluției, cuvântul meu cântărea greu, deoarece toți cunoșteau statele mele de serviciu în lupta împotriva dictaturii, știau că nu sunt repezit și că dovedisem spirit de prevedere”. Așadar, toți conspiratorii au fost de acord ca, a doua zi, la 25 decembrie, să fie organizat procesul celor doi, iar sentința – deja stabilită în prealabil – să fie executată imediat.

Generalul Victor Stănculescu a fost „însărcinat” (n.r așa cum se spunea în limbajul tipic marca PCR), în prealabil, să organizeze procesul, pentru care el făcuse deja pregătiri sistematice: „Cu ajutorul a două elicoptere, Stănculescu i-a transportat la Târgoviște pe membrii tribunalului militar, iar Gelu Voican Voiculescu a vegheat îndeaproape operațiunea, din postura de observator al FSN-ului”. Ce s-a întâmplat mai departe, ați aflat deja din prima parte a povestirii noastre…

Cum a acceptat Gorbaciov răsturnarea lui Ceaușescu

La final, nu putem trece peste un subiect aflat mereu „la modă”, și anume implicarea sovietică în eliminarea lui Nicolae Ceaușescu. În ciuda faptului că, în ultima vreme, fusese exilat și supravegheat cu „domiciliu forțat” într-un cartier sărăcăcios (de aici și porecla „Oracolul din Dămăroaia”, căpătată mai târziu), Brucan era oarecum protejat de sancțiuni mai dure, grație articolelor anti-ceaușiste publicate în „World Paper” și în „The Independent”. Așadar, nu e de mirare faptul că, la un moment dat, a avut o întâlnire „neobișnuit de lungă”, la Moscova, cu președintele Mihail Gorbaciov.

Cel de-al treilea punct pe lista discuțiilor a fost „chestiunea lichidării lui Ceaușescu”. Cităm din volumul „Generația irosită”: „De la început, Gorbaciov a declarat că este de acord cu acțiunea de răsturnare a lui Ceaușescu, cu condiția ca ea să fie concepută și realizată astfel încât să ducă la menținerea Partidului Comunist ca forță conducătoare, în România. Într-adevăr, aici era „Călcâiul lui Ahile” pentru Gorbaciov”.

Potrivit spuselor autorului cărții citate, acesta i-a explicat liderului sovietic faptul că, în condițiile de atunci, trebuia ținut seama de faptul că semnatarii „Scrisorii celor șase” (n.r Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan) erau persoane importante în Partid, dar niciunul nu deținea nicio putere, în momentul respectiv.

„Cheia este în mâna celor care ocupă funcții esențiale în Partid, în stat, în armată și în Securitate, iar până acum toți au făcut zid în jurul lui Ceaușescu și de aceea el și-a putut face de cap”, i-a spus Brucan lui Gorbaciov. În acel moment, președintele sovietic a acceptat ca „în fruntea bucatelor” să vină „garda nouă”. Așa se explică apariția „emanaților”, așa cum au fost numiți mulți dintre liderii post-revoluționari…