Femeia, pe numele său Rodica, dădea cu spatele fără a se asigura și a fost lovită din plin de autoturismul care intrase în depășire și circula cu mare viteză.
Conform Observatornews.ro femeia avea 45 de ani și era asistentă medicală în Satu Mare. Femeia avea acasă doi copii care au rămas acum fără mamă. Șoferul care a produs accidentul avea 35 de ani și s-a angajat periculos în depășirea unei coloane de mașini.
Șoferul consumase alcool înainte să se urce la volan, aparatul etilotest demonstrând o concentrație de 1.11 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul acestui individ. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
”La data de 22 ianuarie a.c., în jurul orelor 19.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre producerea unui eveniment rutier cu victimă, pe Drumul Național 19, în localitatea Vama.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un conducător auto, în persoana unui bărbat de 35 de ani, din localitatea Vama, în timp ce se afla angajat în depășirea unei coloane de autovehicule pe sensul de mers Orașu Nou-Negrești-Oaș, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către o femeie de 45 de ani, care ar fi efectuat manevra de mers înapoi la ieșirea de pe podețul de acces al unui imobil, fără a se asigura corespunzător.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat decesul femeii de 45 de ani. Bărbatul de 35 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au transmis polițiștii din Satu Mare.
Rudele și prietenii femeii sunt șocați de această pierdere și și-au exprimat regretul pe rețele de socializare.
“Drum lin spre ceruri, Rodica dragă! Viața e prea nedreaptă. Mircea îți doresc din suflet multă putere, fii tare pentru copilașii voștri”, “Drum lin spre cer, suflet bun! Ai plecat prea repede dintre noi și ai lăsat un gol imens. Putere copilașilor și soțului în aceasta grea încercare! Dumnezeu sa o ierte și sa o odihnească în pace!”, “Doamne nu pot să cred! Îmi pare atât de rău de tine și copilașii tăi!… Drum lin printre stele, odihnă veșnică, Rodica dragă! Condoleanțe familiei îndoliate greu încercate!”, sunt doar câteva dintre mesajele transmite familiei.