România a devenit încet, dar sigur țara care își omoară pacienții! Din păcate, ultimii ani de zile au scos la iveală un sistem sanitar putred, un sistem care trebuie schimbat din temelii. De altfel, tragedia de la Victor Babeș este doar una pe o listă interminabilă.
De-a lungul timpului, zeci de oameni și-au pierdut viața în incendii apărute în unitățile medicale, indiferent că discutăm despre spitale de elită, spitale din București sau cele mici din provincie.
Oamenii au venit nu o dată pe picioarele lor în căutarea razei de speranță și au plecat pe ultimul drum. Autoritățile au ridicat nepăsătoare din umeri, au promis anchete și pedepse pentru vinovați, dar în vâltoarea timpului n-au mai oferit nimic.
Poate cel mai grav incident a avut loc pe data de 16 august 2010 la secţia de Reanimare a maternităţii Giuleşti. Vorbim despre o unitate căutată de noile mămici, o unitate recunoscută și unde lucrează oameni cu talent și experiență. Din păcate, trei nou născuți și-au pierdut viața spre disperarea părinților.
Alți opt bebeluși au fost transportaţi de urgență la Spitalul Grigore Alexandrescu, dar starea lor nu a fost deloc una bună. Patru dintre ei s-au prezentat cu arsuri pe 30, 40 şi 50 la sută din suprafaţa corpului.
La nici 24 de ore distanță, un bebeluș deceda în unitatea de copii. Trei zile mai târziu un altul murea și ducea numărul victimelor la cinci. În urma exploziei au fost evacuate în total 113 persoane, respectiv 53 de copii şi 60 de femei.
România nu a învățat nimic și a continuat să-și numere incendiile din spitale fără să-i pese. FANATIK a scris AICI despre toate tragediile în care oameni nevinovați și-au pierdut viața în flăcările care au pus stăpânire pe spitalele noastre.
Tragedia de la Colectiv a scos țara în stradă, dar, per total, în spitalele din România nu s-a schimbat nimic. A căzut guvernul Victor Ponta, oamenii au protestat, au așteptat răspunsuri și după atât amar de timp încă nu se știu nici măcar vinovații.
Spitalul de Arși din Capitală a rămas cam la fel. Morții de la Colectiv, chinul răniților, nimic nu a convins clasa politică de faptul că România are nevoie de o asemenea unitate medicală dotată la nivel european. Pentru pacienții acestei țări, bani n-au fost niciodată.
Zeci de tineri s-au călcat în picioare încercând să se salveze. Câțiva, prea puțini au reușit să iasă la viață, alții s-au întors în plin foc pentru a da o mână de ajutor. Pentru mulți dintre ei a fost prea târziu. N-au mai ajuns niciodată la ușă și au pierit într-o durere înfiorătoare pe care niciun om nu trebuie să o cunoască vreodată.
România s-a trezit într-o mare de întrebări și medicii au tras un prim semnal de alarmă. Au sunat disperați către spitale și au transmis dimensiunea nenorocirii pe care o aveau în fața ochilor. Una pe care România nu a știut și nu a putut să o gestioneze.
Ambulanțele au spart aerul rece și alergau disperate, haotice, bezmetice către spitalele Bucureștiului. Care spitale s-au dovedit depășite încă de la primele transporturi. Depășite și incapabile să răspundă unei asemenea tragedii.
De la momentul Colectiv, România a avut parte de numeroase schimbări de putere. Politicul s-a retras pentru o clipă și a lăsat loc unor actori secundari. Numele grele au revenit în forță în 2016 ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. PSD a câștigat detașat alegerile și Liviu Dragnea a promis spitale regionale în toată țara.
Nu a făcut absolut nimic din acest punct de vedere, din contră, miniștrii propuși cabinetului Sănătate au sfârșit toți în dosare de corupție. Unitățile medicale pe care oamenii le așteptau au devenit iluzii și minciuni.
Societatea a sancționat drastic și europarlamentarele au oferit pe tavă polului de dreapta întreaga situație. Liviu Dragnea a ajuns în Penitenciar și cabinetul Dăncilă a fost răsturnat. PNL a trecut la putere însă prioritățile au fost altele. Alegerile prezidențiale, alegerile locale și parlamentare au devenit esențiale pentru liberali și pandemia, nu o dată, a trecut în plan secund.
O pandemie de coronavirus care a găsit țara cu aceleași spitale construite de Nicolae Ceaușescu. Peste multe dintre ele nu s-a mai dat nici măcar o brumă de var pentru a acoperi timpul, minciunile și promisiunile electorale semnate PSD sau PNL.
De altfel, coronavirusul a pus pe butuci un sistem medical și așa greu încercat. Mulți medici au refuzat, inițial, lupta, conștienți de inegalitatea speranță – moarte, o inegalitate care bântuie de zeci de ani prin spitalele românești. Unități în care nimeni nu a făcut nimic.
De trei decenii, aproape 30 de miniștri n-au găsit rețeta financiară pentru a repara măcar, dacă nu dezvolta un departament esențial al țării. Sănătatea a fost mințită, păcălită și lăsată în fundul gol în fața tragediilor.
Medicii au luptat cu mâinile goale, dar în fața unei pandemii care a îngrozit întreaga planetă, eșecul se conturează destul de serios. Pentru că, în România, abia după un an de lupta împotriva coronavirusului se pune problema a 1600 de paturi la Terapie Intensivă. Și autoritățile fac din acest demers o bravură.
Într-o țară cu o zonă seismică Vrancea extrem de activă, într-o țară care a mai trecut printr-o catastrofă similară în 1977 și cu un vecin la est destul de îndârjit de apropierea americanilor, România întindea din când în când niște corturi și suna amuzant, dar săptămânal câteva sirene. Este adevărat că a uitat să transmită și că numărul locurilor la ATI era până în pandemie de câteva sute și adăposturile în caz de bombardament s-au transformat în boxe pentru murături.
În tot acest timp, clasa politică a dus războiul la un alt nivel. Cei doi poli de putere au mutat atacurile în online și la televiziunile de casă, acolo unde culpa este împărțită după bunul plac.
Câteva lucruri lipsesc cu desăvârșire din toată această tevatură. Indiferent de culoarea ei politică, soluția nu a venit de nicăieri. Pentru că, Ministerul Sănătății numără pe degetele unei singure mâini spitalele construite după Revoluție, dar contabilizează tragedii aproape zilnic.
Nu și vinovații!
Ei sunt marii absenți ai unei societăți cuprinsă de ghearele disperării, dar căreia politicul îi cere răbdare. Mai ales că, în ultima perioadă, au fost achiziționate ceva role de leucoplast și-un pansament.
Avem de toate!