Totuși, noi nu suntem pe primul loc, care a fost ocupat de altă țară. Este vorba despre Danemarca, stat care se poate lăuda cu oamenii care consumă cantități imense de alcool.
Acest top a fost realizat de Eurostat, iar datele acestuia arată că, după danezi, românii sunt cetățenii europeni care se bucură cel mai mult de consumul de băuturi alcoolice.
Este vorba despre „episoadele de băut intensiv” la care danezii sunt campioni, alături de români, care se află pe locul al doilea, dar și de cetățenii din Luxemburg, care ocupă locul al treilea.
Specialiștii arată că această statistică este una îngrijorătoare, pentru că ea reprezintă faptul că unul din 12 adulți consumă zilnic alcool.
Un alt lucru constatat de aceast studiu este că alcoolul este consumat mai des pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă. Cei care consumă cel mai des băuturi alcoolice în cantități mari sunt bărbații.
Este vorba despre 13% din bărbații din Uniunea Europeană care beau zilnic sau săptămânal. La polul opus, 4,1% dintre femei au mărturisit că au acest obicei, tot potrivit datelor Eurostat.
Oamenii încep să se bucure din ce în ce mai des de băutură de la vârsta de 25 de ani și crește până la 64 de ani. Băuturile alcoolice nu sunt atât de populare în rândul tinerilor.
La categoria de vârstă 15 – 24 de ani este cel mai mic consum de alcool întâlnit. Pe de altă parte, în ceea ce privește țara noastră, consumul de alcool la adolescenți este văzut drept un lucru normal.
Este vorba despre un procent de 35% din români care cred că odraselele lor pot să consume alcool. Tot aceeași credință o au și 16% din cehi și 11% din maghiari, conform sursei citate anterior.
Datele mai arată și diferențele cele mai mari între consumul de alcool la bărbați și la femei, în statele din Europa. Pe primul loc e Portugalia (33,4% față de 9,7%), apoi se află Spania (20,2% față de 6,1%) pentru consumul zilnic.
De asemenea, diferența mari sunt și între România (32,2% față de 6,6%) și Slovacia (30,6% față de 8,8%), în ceea ce privește consumul săptămânal de alcool.