Life

Ruxi, în lacrimi la Bravo, ai stil. Ce a făcut-o pe concurentă să plângă în pragul marii finale

Ruxi a izbucnit în lacrimi la Bravo, ai stil, declarațiile sale emoționându-i și pe ceilalți prezenți în platou. Bruneta este una dintre cele 5 finaliste ale show-ului de la Kanal D.
02.02.2022 | 11:55
Ruxi in lacrimi la Bravo ai stil Ce a facuto pe concurenta sa planga in pragul marii finale
ADVERTISEMENT

Emoțiile au pus stăpânire pe concurentele de la Bravo, ai stil, la trei zile înainte de marea finală.

Show-ul care se ve încheia sâmbătă, 5 februarie 2022, de la ora 20:00, a reprezentat una din cele mai mari provocări pentru vedetele care au reușit să ajungă în această etapă a concursului.

ADVERTISEMENT

În ediția care va fi difuzată astăzi, 2 februarie, de la ora 23:00, mai multe concurente, dar și prezentatoarea Ilinca Vandici, vor scăpa câteva lacrimi la gândul că acest show se va încheia în curând.

Ruxi, extrem de emoționată înainte de finala Bravo, ai stil

Ruxi, care până acum a făcut pe dura în concursul de modă, va lăsa garda jos și își va arăta și latura sensibilă, neputând să-și stăpânească lacrimile.

ADVERTISEMENT

„Pe vremea noastră nu exista că ai voie să visezi, știi? Stai, că mă emoționez”, spune Ruxi cu ochii în lacrimi, încercând să depășească momentul sensibil.

Și pentru restul fetelor, filmările ultimelor ediții le dau un gol în stomac. „Experiența asta va rămâne una dintre cele mai frumoase din viața mea”, spune Viviana Sposub.

ADVERTISEMENT

„O mare parte din sufletul meu este legată acum și de Bravo, ai stil”, declară Adina Halas în culise.

Show-ul fenomen de la Kanal D a adus schimbări uriașe în viețile concurentelor. Într-un interviu recent acordat pentru FANATIK, Ruxi, una dintre potențialele câștigătoare ale sezonului cu numărul 7, a spus cât de mult a ajutat-o pe plan personal acest proiect de televiziune.

ADVERTISEMENT

Influencerița a pășit puțin timidă în acest show, nefiind obișnuită cu agitația din TV. Pe parcurs, sătmăreanca s-a arătat așa cum este, cu bune și cu rele. A legat amiciții frumoase cu fetele, însă nu o consideră pe niciuna prietenă în adevăratul sens al cuvântului.

„M-am obișnuit să lucrez înconjurată de lume”

„A fost ciudată atmosfera pentru mine, pentru că erau foarte mulți oameni și nu reacționez bine când sunt înconjurată de multă lume, mă bruiază, nu mă pot concentra. În primele ediții mi-a fost greu să mă concentrez.

Eu sunt obișnuită să lucrez într-un mediu mult mai restrâns. Dar partea bună este că acum m-am obișnuit să lucrez înconjurată de multă lume și să fac abstracție de ceea ce este în jurul meu”, a declarat Ruxi Opulenta pentru FANATIK, înainte de marea finală Bravo, ai stil.

 

ADVERTISEMENT