Adrian Mutu a plecat de la Rapid București în vară și a semnat cu Neftchi Baku, formație azeră care fusese pregătită, anul trecut, de Laurențiu Reghecampf. La Baku, Mutu are un salariu de invidiat.
Giovanni Becali a vorbit despre încasările lui Adrian Mutu de la Neftchi Baku. Întrebat de HORIA IVANOVICI dacă echipa azeră s-a interesat de Moruțan, Giovanii Becali a spus că aceștia și-au permis să îl plătească pe Mutu cu doar 700.000 de euro, semn că nu ar avea cum să îi acopere salariul lui Moruțan.
”Tu crezi că echipa lui Mutu, dacă i-a plătit antrenorului 700.000, putea să îi plătească 800.000 lui Moruțan? Ăsta e netul”, a spus Giovanni Becali, la FANATIK SUPERLIGA.
Cu alte cuvinte, Adrian Mutu câștigă lunar 50.000 de euro la Neftchi Baku, mult peste ceea ce câștiga la Rapid. ”Briliantul” are ca obiectiv câștigarea campionatului, ceea ce nu a reușit Reghecampf anul trecut.
Revenind la Moruțan, Becali spune că poate au fost discuții la nivelul staffului, dar niciodată acestea nu au fost concretizate. El spune că salariul fostului jucător de la FCSB, cu tot cu prime, poate ajunge la un milion de euro.
”Eu vorbesc că știu situația banilor. Poate ar fi zis cineva din staff-ul lui, dar la nivelul lui nu. Moruțan e undeva la 800, la prime, dacă merge la o echipă care trage la titlu în Italia poate ajunge la un milion, dar asta depinde de Galatasaray”, a mai spus Giovanni Becali, la FANATIK SUPERLIGA.
Adrian Mutu a plecat de la Rapid după un sezon și jumătate petrecut pe banca echipei din Giulești. El a semnat cu Neftchi Baku un contract valabil până în 2025. În total, contractul său are o valoare de 1.4 milioane de euro.
Anterior, el a stat pe banca Rapidului în 54 de partide, având o medie de 1.72 de puncte pe meci. La Baku a adunat o victorie, un egal și două înfrângeri. FCU Craiova, România U21 și FC Voluntari sunt celelalte echipe pregătite de Adrian Mutu după retragerea din 2016.
FANATIK SUPERLIGA este live pe FANATIK.RO în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30 și în reluare de la ora 17:00 pe Facebook și Youtube. Gazda emisiunii este HORIA IVANOVICI.