Sport

Salt Bae, ţinta atacurilor pe reţelele de socializare după apariţia la finala Champions League! “Sper să fie ţinut departe de teren”

Salt Bae a fost ţinta atacurilor pe reţelele de socializare după ce şi-a făcut apariţia la finala Champions League. Ce mesaje a primit celebrul chef turc.
10.06.2023 | 21:58
Salt Bae tinta atacurilor pe retelele de socializare dupa aparitia la finala Champions League Sper sa fie tinut departe de teren
Salt Bae, suporter de lux la finala Champions League 2023
ADVERTISEMENT

VIP-uri din întreaga lume vor fi prezente pe stadionul “Ataturk”, la Manchester City – Inter, finala Champions League, iar printre invitaţi se numără şi Salt Bae. Imaginile cu celebrul chef turc, prezent pe arena din Istanbul, i-au scos din sărite pe fanii fotbalului din întreaga lumea, după ce acesta a fost în mijlocul unei controverse la finala Campionatului Mondial din 2022.

Atacuri pe reţelele de socializare după ce Salt Bae a ajuns la finala Champions League

Câteva imagini cu Salt Bae pe stadionul “Ataturk” i-au făcut pe microbişti să ia cu asalt reţelele de socializare. Cunoscutul bucătar a fost fotografiat la intrarea VIP şi mulţi speră că acesta să nu mai ajungă pe teren, la finalul meciului, când jucătorii lui Manchester City sau cei de la Inter vor sărbători succesul.

ADVERTISEMENT

“Eram sigur. Va coborî pe teren ca să ridice trofeul alături de Pep şi jucători”, “Nu-l lăsaţi pe teren la final. E atât de incomod de urmărit”, “Sper ca UEFA să-şi facă treaba şi să-l ţină departe de teren” sau “E atât de jenant”, au fost câteva dintre remarcile de pe Twitter.

În vârstă de 40 de ani, Salt Bae a devenit cunoscut în întreaga lume după ce a apărut în diverse clipuri video în care foloseşte tehnici neobişnuite pentru a găti. Acesta deţine mai multe restaurante de lux sub numele de Nusr-Et, iar primul local l-a deschis în Istanbul, în 2010.

ADVERTISEMENT

Salt Bae, momente controversate la finala Campionatului Mondial din 2022

La finalul meciului Argentina – Franţa 3-3 (4-2 după loviturile de departajare), Salt Bae a pătruns pe teren şi a început să-şi facă pozele cu jucătorii “pumelor”. În plus, acesta a ajuns să atingă trofeul acordat campioanei, cu toate că nu avea acest drept.

FIFA a lansat imediat o investigaţie, după ce imaginile cu Salt Bae au făcut înconjurul lumii şi i-au scandalizat pe fani. Cu toate acestea, forul internaţional nu a anunţat ce sancţiune a primit bucătarul turc.

ADVERTISEMENT

“În urma unei analize, FIFA a stabilit modul în care persoanele au obținut acces nejustificat pe teren după ceremonia de închidere de pe stadionul Lusail din 18 decembrie. Vor fi luate măsurile interne corespunzătoare”, a fost anunţul făcut de FIFA la finalul anului trecut.

Manchester City – Inter, a doua finală a Ligii Campionilor la Istanbul

Manchester City – Inter este a doua finală a Ligii Campionilor care se dispută la Istanbul. În 2005, stadionul “Ataturk” a găzduit tot un duel italo-englez, însă atunci Liverpool şi AC Milan s-au luptat pentru trofeu.

ADVERTISEMENT

Finala din urmă cu 18 ani a intrat în istoria fotbalului, după ce AC Milan a condus cu 3-0 la pauză, însă Liverpool a egalat în a doua repriză. “Cormoranii” au reuşit să câştige trofeul la loviturile de departajare, unde Jerzy Dudek a fost eroul englezilor.

ADVERTISEMENT