În lume sunt anumite locuri unde accesul femeilor nu este permis. Pe muntele Athos, de exemplu, dar și în alte locuri sfinte, acestea nu pot păși, fiind considerate o ispită. Însă, aflați că și bărbații pot fi ”privilegiați” de o așa situație. Unde nu au nici ei voie?
Un loc din lume se deosebește față de celelalte prin faptul că interzice bărbații. Este vorba despre un sat cu tradiții vechi de secole, unde femeile domină și își impun propriile reguli ca adevărați lideri. Sunt de temut pentru partea masculină și nimic nu le mai înfricoșează. Asta după ce cândva au fost victimele bărbaților.
Într-un sat din Kenya, intitulat Umoja și care înseamnă ”unitate” în limba swahili care se vorbește aici, sunt acceptate doar femeile. Zona se găsește la 380 de kilometri de capitala Nairobi și ar putea fi privită ca un centru de protecție pentru femeile care au fost supuse violenței domestice, violurilor, răpirilor sau oricăror altor tipuri de abuzuri.
Umoja a fost fondat de Rebecca Lolosoli în anul 1990. Ea și-a luat inima în dinți și a înființat satul după ce și-a dat seama că este incorect modul cum sunt tratate femeile în Kenya, chiar din copilărie. De secole întregi datează obiceiul mutilării genitale, de la vârste fragede, de 10 ani.
De asemenea, sunt regiuni în Kenya unde fetele tinere, în perioada menstruației, sunt separate de restul comunității, fiind forțate să doarmă în cotețurile animalelor, din cauză că ar fi murdare. Totodată, sunt forțate de mici să se căsătorească, soții având permisiunea să fie și de vârstă adultă.
Pe lângă cele menționate, în Kenya femeile nu au voie să dețină proprietăți, pământuri sau oricare alte bunuri. De altfel, în demersul său, Rebecca Lolosoli a avut parte de susținere. I s-au alăturat alte 14 femei, după ce și ele au fost victime ale abuzurilor părții masculine.
Femeile din Umoja trăiesc, așadar, independent neavând niciun bărbat care să le mai trateze ca pe niște sclave. Și-au câștigat în decursul anilor independența financiară. Se întrețin din obiceiurile lor tradiționale. Realizează manual mărgele colorate și haine africane.
După ce fac mărgele și haine colorate, femeile din Umoja le pun spre vânzare turiștilor, al căror număr este destul de mare în ultimii ani. Pentru a-și promova produsele, ele își amenajează în fiecare zi un camping special, iar taxa pe care o percep este una modestă.
Din banii obținuți în urma comerțului, femeile merg apoi la piață să facă cumpărături. Își achiziționează cele necesare. Atât lor, cât și copiilor. Aflați și că mamele de băieți trebuie să respecte o regulă importantă în comunitate. Când aceștia împlinesc 18 ani, nu mai au permisiunea de a rămâne în satul Umoja.
Femeile din Umoja știu să se descurce foarte bine pe propriile puteri. De unele singure își construiesc locuințe. Acestea arată precum niște colibe, fiind făcute din lut sau din crengi. Cum vremea în zona lor este mai tot timpul caldă, sunt ferite de pericolele unor temperaturi extreme.