FC Botoșani și AFC Hermannstadt se întâlnesc luni, de la ora 17:30, în penultimul meci al etapei a 24-a din întrecerea internă. Gazdele au nevoie de victorie sau de un egal pentru a reveni pe un loc de play-off. Bookmakerii sunt convinși însă că gazdele nu pot rata victoria și au schimbat radical cotele pentru succesul trupei lui Marius Croitoru.
FC Botoșani – Hermannstadt se anunța, la apariția cotelor oferite de casele de pariuri, un meci nu foarte dezechilibrat. Moldovenii aveau cote de la 1,93 la 2,00, iar ardelenii undeva la 3,70-3,80.
Treptat, odată cu apropierea partidei din Moldova, cota gazdelor a scăzut accentuat. Bookmakerii sunt convinși că FC Botoșani va lua o opțiune importantă pentru calificarea în play-off și se va impune.
Astfel, cota pentru victoria lui FC Botoșani a ajuns la 1,58, în timp ce sibienii au 6,75 pentru a lua toate cele trei puncte.
FC Botoșani duce o luptă crâncenă cu Gaz Metan Mediaș și Viitorul Constanța pentru ocuparea unei poziții în top 6 și implicit pentru a prind un loc de play-off în premieră în istoria clubului.
Înainte de meciul cu Hermannstadt, FC Botoșani era pe locul 7, cu 36 de puncte și cu un golaveraj de 31-28.
Dacă nu pierd luni, elevii lui Marius Croitorul vor urca în primele șase clasate, dat fiind faptul că Mediașul are un golaveraj inferior, 30-28.
Echipa lui Marius Croitorul are nevoie însă de toate cele trei puncte pentru a avea liniște în perspectiva ultimelor două runde ale sezonului regular.
În ceea ce o privește, Hermanstadt Sibiu s-a consolat cu încă un sezon în play-out, Ardelenii sunt pe locul 10 cu 24 de puncte strânse în cele 23 de etape jucate.