News

Scandalul ororilor din azile. Premierul Ciolacu cere noi demiteri: ”Este inadmisibil, condiții de Evul Mediu în aceste centre”. Video

Premierul Marcel Ciolacu a solicitat, în ședința de Guvern, demiterea mai multor șefi de instituții care verifică centrele de bătrâni.
20.07.2023 | 12:37
Scandalul ororilor din azile Premierul Ciolacu cere noi demiteri Este inadmisibil conditii de Evul Mediu in aceste centre Video
Scandalul ororilor din azile. Premierul Ciolacu cere noi demiteri. Sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Scandalul ororilor din azile pare să nu se mai termine după ce au fost descoperite noi situații similare celei din Voluntari. Vorbim de cazuri semnalate în mai multe județe ale țării, și anume Arad, Constanța, Giurgiu, Teleorman, Hunedoara, Maramureș, Vrancea și București.

Scandalul ororilor din azile. Premierul Ciolacu anunță noi demiteri

La debutul ședinței de Guvern de joi, 20 iulie, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că vrea să fie demiși șefii instituțiilor județe care verifică centrele. Șeful Executivului i-a cerut noului ministru al Muncii, Simona Bucura Oprescu, să ia măsuri în acest sens.

ADVERTISEMENT

Astfel, directorii Agenţiilor Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) din Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea și cel al Agenţiei Municipale Bucureşti ar urma să fie suspendați până când vor fi finalizate cercetările.

„Din punctul meu de vedere, este inadmisibil acest lucru. Cele mai multe asemenea cazuri sunt în: Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi Bucureşti. Mai ales în Sectorul 1.

ADVERTISEMENT

Solicit noului ministru al Muncii, doamna Simona Bucura-Oprescu, ca toţi şefii Agenţiilor Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, celebrul AJPIS din aceste judeţe, plus şeful Agenţiei Municipale Bucureşti să fie urgent suspendaţi din funcţie, până la finalizarea anchetelor disciplinare. Totul legal.”, a transmis premierul Ciolacu.

„Să începem să desfiinţăm instituţii cu totul”

Totodată, șeful Guvernului a ținut să puncteze faptul că există o problemă cu munca la negru. Prin urmare, acesta a solicitat și demisia conducerii Inspecției Muncii. Mai mult, Ciolacu susține că ar trebui ca instituțiile care sunt „incapabile” să fie desființate.

ADVERTISEMENT

„Câteodată erau condiţii de Evul Mediu în aceste centre în ceea ce priveşte condiţiile de muncă. Din punctul meu de vedere, este clar că Inspecţia Muncii nu şi-a făcut datoria.

Părerea mea este că trebuie să fim mult mai curajoşi şi să începem să desfiinţăm instituţii cu totul, care şi-au dovedit incapacitatea de a face faţă cerinţelor în acest moment”, a adăugat premierul Marcel Ciolacu.

ADVERTISEMENT

De asemenea, Marcel Ciolacu a adresat o solicitare și președinților din Consiliile Județene, care au în subordine Direcțiile de Asistență Socială. Premierul le-a cerut să schimbe directorii instituțiilor din funcție.

 

ADVERTISEMENT