Scene desprinse din filme suprinse pe o autostradă din Ungaria, în urmă cu două zile, pe data de 13 august. Un șofer român, în vârstă de 26 de ani, a sărit pur și simplu din mașina pe care o conducea, pentru a scăpa de polițiștii rutieri.
Incidentul a avut loc în apropiere de Szeged, iar românul transporta 12 migranți ilegali, cetățeni sirieni. La un moment dat, șoferul și-a dat seama că este urmărit de oamenii legii. Prin urmare, a decis să facă gestul disperat, în speranța că va scăpa de ei.
Conform Digi 24, agenții din Ungaria se aflau într-o autospecială cu însemnele poliției cehe. Mașina condusă de român, un Audi, a virat cu viteză excesivă într-un sens giratoriu. Astfel, polițiștii au început să îl urmărească.
Atunci când a realizat că în spatele său sunt polițiști, șoferul din România a redus viteza. Ceea ce a urmat este halucinant. Bărbatul a deschis portiera mașinii și a sărit, deși autoturismul se afla în mers.
Ulterior, a fugit pe un câmp, crezând că va scăpa de oamenii legii. Însă, la scurt timp a fost prins și arestat, fiind acuzat de trafic de persoane. Întreaga scenă a fost filmată din autospeciala polițiștilor și publicată pe site-ul Police.hu.
Cei 12 migranți, pasageri în autoturism, au reușit să oprească mașina. Sirienii nu aveau documente și nici drept de ședere în Ungaria. Aceștia au ajuns la un centru special, situat la graniță.
Amintim că la finalul lunii iulie, un alt incident grav a avut loc pe o autostradă din Ungaria. O mașină înmatriculată în România, care transporta migranți ilegali, s-a răsturnat în timp ce se deplasa pe M5, pe sensul de mers spre Budapesta.
În urma impactului, un copil a murit și alte cinci persoane au fost rănite. În zonă au ajuns mai multe echipaje de intervenție, însă, minorul nu a putut fi salvat, în ciuda eforturilor medicilor.
„Maşina, condusă de un cetăţean moldovean şi în care se aflau şapte migranţi, a derapat pe autostrada M5, pe sensul de mers spre Budapesta, şi a ajuns în şanţ, a precizat poliţia din judeţul Bacs-Kiskun (sud)”, au transmis polițiștii, la momentul respectiv.