Una dintre cele mai revoluționare propuneri este scăderea vârstei minime pentru obținerea permisului de conducere la 17 ani, condiția fiind ca minorul să fie însoțit de un șofer mai experimentat.
Această schimbare ar urma să faciliteze accesul la obținerea permisului de conducere pentru tinerii șoferi și ar putea contribui la reducerea deficitului de șoferi profesioniști.
De asemenea, pentru conducătorii de camioane și vehicule pentru transportul de pasageri, vârsta minimă ar urma să scadă la 18 ani.
Cu toate acestea, pentru a asigura o pregătire corespunzătoare, aceștia ar trebui să obțină un certificat de competență profesională, iar în lipsa acestuia, limita de vârstă rămâne la 21 de ani.
Noile reguli propun ajustarea limitelor de alcoolemie acceptate la volan. În timp ce legislația rutieră din România adoptă o politică de toleranță zero în privința consumului de alcool la volan, în alte țări europene există abordare mai flexibilă.
UE ar putea stabili o limită de 0,2 grame/litru pentru șoferi în perioada de probă, cu vârsta cuprinsă între 17 și 18 ani. Această limită redusă ar fi însoțită de sancțiuni mai aspre pentru cei care încalcă regulile în această categorie de șoferi.
De asemenea, se dorește o armonizare a limitelor de alcoolemie la volan în toate statele membre, cu posibilitatea ca acestea să fie decise independent de către fiecare țară.
O altă propunere vizează extinderea duratei de valabilitate a permisului de conducere la 15 ani pentru toți posesorii, cu excepția șoferilor cu vârsta de peste 70 de ani, pentru care controalele ar trebui efectuate la fiecare 5 ani.
Aceste propuneri, prezentate de Comisia pentru Transporturi a UE, așteaptă votul pentru a intra în vigoare și a aduce schimbările amintite. Acest lucru s-ar putea întâmpla în cursul lunii martie.