Fotbal international

VIDEO. Barcelona, ELIMINATĂ din Ligă de THE ONE. SimeONE!

UPDATE, ORA 22:40. FC Barcelona, deţinătoarea trofeului, a fost eliminată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Catalanii au făcut un nou meci modest, al patrulea fără victorie, şi...
14.04.2016 | 00:05
VIDEO Barcelona ELIMINATA din Liga de THE ONE SimeONE
ADVERTISEMENT

UPDATE, ORA 22:40. FC Barcelona, deţinătoarea trofeului, a fost eliminată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Catalanii au făcut un nou meci modest, al patrulea fără victorie, şi au cedat la Madrid, scor 0-2. Dubla lui Griezmann a consfinţit eliminarea catalanilor. Barcelona ar fi trebuit să primească o lovitură de pedeapsă în minutul 90, cînd Gabi a atins mingea cu mîna, dar italianul Nicola Rizzoli a dat doar lovitură de la marginea careului. Real Madrid, Manchester City, Bayern Munchen şi Atletico Madrid sînt echipele calificate în semifinale. Tragerea la sorţi va avea loc vineri.

………………………………………………………………………………………………………………………………………

ADVERTISEMENT

UPDATE, ORA 21:30. Atletico Madrid – Barcelona şi Benfica – Bayern Munchen sînt meciurile care decid ultimele calificate. Luis Enrique a trimit tot ce are mai bun în teren, în timp ce la Lisabona, Guardiola a ales o formulă destul de surprinzătoare.

ATLETICO MADRID – FC BARCELONA 2-0 (Griezmann 36, 89 pen.) (1-2 în tur)

VEZI GOLUL

Capture

BENFICA – BAYERN MUNCHEN 2-2 (Jimenez 27, Talisca 77 / Vidal 38, Muller 52) (0-1 în tur)

VEZI GOLURILE

Capture2

Barcelona are un avans fragil după meciurile tur din sferturile Ligii împotriva lui Atletico Madrid. Catalanii nu trec prin cea mai bună perioadă şi au de apărat avansul de 2-1 din tur. Deţinătoarea trofeului e în scădere de turaţie după ce a suferit două înfrîngeri în campionat. 

ADVERTISEMENT

Echilibru pe Vicente Calderon

Atletico a marcat pe „Camp Nou” şi returul este deschis oricărui rezultat. Torres a deschis scorul în tur, însă a fost eliminat în prima repriză. Echipa lui Simeone a resimţit din plin inferioritatea şi Suarez a reuşit să marcheze golurile victoriei.

Catalanii sînt pricipalii favoriţi să cîştige Liga Campionilor. Echipa lui Luis Enrique are un adversar tare în „sferturi”, Atletico fiind o echipă extrem de compactă, iar defensiva madrilenilor e foarte greu de trecut. Va fi un retur dificil pentru Barcelona, care e favorită la calificare după 2-1 în tur.

ADVERTISEMENT

Barca vrea a doilea trofeu la rînd

Luis Enrique vrea să scrie istorie şi să facă din Barcelona prima echipă care îşi apără trofeul. Dar nu trebuie uitat că Atletico e ultima formaţie care i-a eliminat pe catalani din Ligă, în „sferturile” din 2014 şi Simeone vrea o nouă minune.

Mai ales că a marcat un gol pe „Camp Nou”, care poate fi foarte important, dacă nu chiar decisiv. Este de aşteptat un meci echilibrat, în care Messi & comp. să aibă iniţiativa pentru că, nu-i aşa?, cea mai bună apărare este atacul.

ADVERTISEMENT

Deja vu?

Aşa cum spuneam, Atletico Madrid e ultima echipă care a scos Barca din competiţie. Se întîmpla în sferturile de finală din 2014. După un egal, 1-1 pe Camp Nou, Atletico a eliminat Barcelona după o victorie, 1-0 pe Vicente Calderon.

VEZI REZUMAT:

Tot de o victorie cu 1-0 are nevoie Atletico şi acum. Însă, catalanii nu au mai pierdut din 2014 împotriva echipei lui Simeone, înregistrînd de atunci 7 victorii şi 1 egal.

Echipe probabile:
Atletico Madrid (4-4-2): Oblak – Juanfran, Godin, Hernandez, Gamez – Fernandez, Koke, Gabi, Saul – Griezmann, Carrasco. Antrenor: Diego Simeone .

Barcelona (4-3-3): Ter Stegen – Alves, Pique, Mascherano, Alba – Rakitic, Busquets, Iniesta – Messi, Suarez, Neymar. Antrenor: Luis Enrique.

*********************

 

ADVERTISEMENT