Care sunt secretele Canalului Dunăre – Marea Neagră, una dintre cele mai ambițioase construcții a lui Nicolae Ceaușescu. Proiectul are o istorie extrem de îndelungată și elemente neștiute de publicul larg.
Puțini știu că planuri de a construi un astfel de canal existau încă din secolul XIX. Mai exact din perioada alipirii Dobrogei la România. În 1878, a apărut ideea construirii unui al patrulea braț al Dunării, de data aceasta artificial. El trebuia să aibă rolul de a scurta drumul către Marea Neagră.
Întrucât condițiile tehnice ale secolului făceau ca o astfel de realizare să fie extrem de dificilă și costisitoare, regele Carol I a refuzat să se implice în acest proiect. Lucrarea a revenit în prim-plan în perioada comunistă.
Mai întâi, într-o primă etapă, în 1949, regimul lui Gheorghiu-Dej a început construcția canalului. Liderul comunist a folosit șantierul pentru exterminarea fostei clase politice românești, a elitei intelectuale, dar şi a tuturor oponenților regimului.
Astfel, numărul deținuților din coloniile de muncă a variat în funcție de amploarea lucrărilor. La început, în 1949, procentul era de 19,2%. A crescut la 82,5% în 1952. Lucrările au fost sistate în 1953.
Venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu coincide cu reluarea și definitivarea lucrărilor la Canalul Dunărea – Marea Neagră. În 1973, s-a reluat ideea construcției Canalului navigabil. Avea la bază un nou proiect realizat de IPTANA și ISPH, lucrările de bază fiind începute în 1976.
Povestea Magistralei Albastre este legată de inginerul Chiriac Avădanei. Acesta a fost desemnat de Nicolae Cauşescu să proiecteze măreaţa realizare comunistă. Proiectarea a început pe data de 10 iulie 1973.
Canalul avea să fie inaugurat pe 26 mai 1984, de către Nicolae Ceaușescu. S-au excavat 294 milioane mc (metri cubi) la canalul principal și alte 87 milioane mc la ramura nordică, Poarta Albă-Midia Năvodari și s-au turnat 5 milioane mc de betoane.
Pentru construcția canalului, România a împrumutat un miliard şi jumătate de dolari. Banii au fost destinați echipării fabricilor şi uzinelor construite în toată ţara, inclusiv cele care produceau echipamente şi utilaje pentru realizarea canalului.
Nouă grupe de şantiere au fost implicate în lucrare. La construcţia lui au mai luat parte două brigăzi de geniu ale Ministerului Apărării Naţionale, dar şi civili: Şantierul Naţional al Tineretului, Carierele Sitorman şi Nicolae Bălcescu şi alte unităţi specializate.
Canalul Dunăre-Marea Neagră este al 5-lea, ca mărime, din lume. Pe primul loc este cel din Panama. Are o adâncime de 7 metri şi o lăţime cuprinsă între 70 şi 120 de metri. Lungimea canalului este de 94,4 kilometri. Canalul traversează localitățile Cernavodă, Saligny, Mircea Vodă, Satu Nou, Medgidia, Castelu, Poarta Albă.
La realizarea construcției navigabile au lucrat, în prima etapă, de trei ani, 22.000 de oameni, iar în ultimii ani, efectivul de personal a ajuns la 32.000 de oameni, conform Historia.
Personalul tehnic, de execuţie, a fost alcătuit din 470 de ingineri, 240 de subingineri şi 700 de tehnicieni constructori. De notat că gradul de mecanizare a lucrărilor a fost de peste 98%.
Pentru execuţia lucrărilor, în cadrul Centralei Canal Dunăre-Marea Neagră au acţionat 768 de excavatoare, 5.170 de autobasculante, 645 de buldozere, 316 autoîncărcătoare, precum şi drăgi, macarale, autogredere.
În ceea ce privește morţii de la Canal, Chiriac Avădanei a spus că, în timpul lucrărilor, au fost în jur de cinci-şase accidente mortale de muncă, însă mai puţine decât pe alte şantiere.
Inginerul care a proiectat Canalul Dunăre – Marea Neagră a murit, în 2014, la vârsta de 87 de ani. În același an, el a luat parte la evenimentul prilejuit de aniversarea a 30 de ani de la inaugurarea canalului.