Bucovina este recunoscută în toată România ca fiind una dintre puținele zone unde se mai respectă tradițiile de altă dată. Laura Haidău, renumia interpretă de muzică populară, ne-a dezvăluit secretul sarmalelor bucovinele, dar și al salatei de beof. Smântâna și mărul sunt ingredintele pe care gospodinele le folosesc pentru a da savoarea de altă dată.
Tradiția colindătorilor este cunoscută în toate colțurile țării, doar că, din păcate, în foarte puține locuri mai este respectată cu sfințenie. Ei bine, se pare că în Bucovina, de pe data de 24 decembrie, cu mic cu mare, se merge din casă în casă cu vestirea nașterii pruncului Iisus Hristos.
În ziua de Crăciun, dar și de Revelion, preparatele bucovinene tradiționale din porc nu lipsesc de pe mese, dar înainte, până la miezul nopții, cât se postește, cutuma este să servească șapte feluri de preparate de post, printre care hribii.
”După cum se știe, Bucovina înseamnă tradiție. Vin foarte mulți. Casa noastră este continuu plină de oaspeți dragi, de colindători.
Preparatele sunt tot tradiționale, așa cum se practică de mult în Bucovina. Caltaboș și tot ce se mai poate face din porc – răcituri, sărmăluțe, fripturi”, a spus Laura Haidău.
De la bunică la mamă, Laura Haidău a primit o rețetă aparte de sarmale. În umplutura realizată cu carne de porc, orez, verdețuri și alte ingrediente peste tot în țară folosite, mai adaugă smântână. Da, ați citit bine, nu este dresingul cel la care ne referim, ci ”secretul” amestecului care se pune în interiorul frunzei de viță sau de varză acră.
De asemenea, în salata de beouf, bucovineanca adaugă mere rase, pentru un gust aparte de care toată lumea întreabă.
”Eu în sarmale pun și smântână. Așa am învățat de la mama. Au un gust de care toată lumea mă întreabă. Plus că se leagă mai bine.
În salata de beouf pun două mere rase, care tot așa, îi dau un gust… doamne, deja poftesc!
Hribii cu smântână iară sunt foarte căutați la noi. Îi pun de toamna la congelator și iarna când îi prepar au gust de parcă sunt atunci culeși”, a mai spus astista din Bucovina.
Cu soțul pădurar, Laura Haidău știe locșoarele ascunse cu opintici și hribi pe care toată Bucovina îi consumă. Însă, pentru toți ai zonei, recoltatul acestei specii de ciuperci este un declanșator al amintirilor din copilărie. Artista recunoaște că pentru ea acei ani au fost mai sărăcuți, dar au fost cei mai fericiți.
”Toată Bucovina consumă opintici și hribi. Este ceva aparte pentru noi și mergem cu bucurie prin pădure să-i culegem. Pe mine asta mă duce cu gândul la copilărie. Atunci totul era diferit.
Însă bucuriile erau nenumărate. Eram încântați de orice lucru mărunt. Am încercat să transmit mai departe și către fiul meu, Andrei-Răzvan, pentru că nu văd bucurie mai mare”, a adăugat interpreta de muzică populară.
Și pentru că sărbătorile sunt în toi, nu puteam să nu întrebăm de Crăciunul copilăriei și de cadourile primite în acele vremuri. Provenită dintr-o familie de țărani, Laura Haidău spune că cel mai mare și mai important cadoul al existenței sale este o păpușă pe care și acum o are în casa unde s-a mutat după după căsătorie.
”Cadouri de Crăciun nu prea primeam. Nu era ca acum, ce își dorește copilul, aia primește. Nu spuneam nimic! Nici nu visam la ceva. Îmi amintesc doar că într-un an am primit o păpușă pe care am păstrat-o și o am și acum.
Acela a fost cel mai mare și mai frumos cadou. Provin dintr-o familie de țărani, și eu sunt de la țară, însă, cu bunul simț păstrat și cu cei șapte ani de acasă și asta vreau și eu să transmit mai departe alor mei”, a punctat bucovineanca.