Rapid a început play-off-ul cu stângul. Giuleştenii au fost învinşi cu 1-2 de Farul Constanţa, puncte care pot cântări foarte greu în lupta pentru titlu. A fost prima partidă în care galeria giuleşteană nu şi-a încurajat echipa, în semn de protest pentru reţinerea liderului de galerie, Liviu Ungurean.
Victor Angelescu s-a declarat şocat la FANATIK SUPERLIGA de pe Prima Sport 1 de decizia luată de galeria giuleşteană, pe care o consideră “extrem de proastă”, spunând că şi acest aspect a contribuit la rezultatul final:
Nu ne-am aşteptat, dar au fost trei-patru zile în care s-au întâmplat multe lucruri. Ştiţi că noi ne-am făcut un obicei din a comenta arbitrajul, deşi din tribună s-a văzut că nu a fost cel mai fericit arbitraj.
Nu pot să spun dacă mi se pare ok să vorbească jucătorii despre asta. Eu am multe lucruri pe care le-am văzut, multe faulturi neacordate. Nu ştiu dacă e un arbitraj ostil. Nu cred că un arbitru intră cu o lecţie.
A fost un arbitraj nefericit şi au fost foarte multe faulturi care nu s-au dat. Nu e roşu la Oaidă că e fault la Rrahmani. Eu înţeleg. Când un jucător vede că nu dai fault, chiar dacă nu e decisiv, se enervează.
Nu vreau să ne cramponăm în arbitraj. Eu foarte rar spun… am venit la Rapid şi datorită galeriei. E prima dată când cred că iau o decizie greşită. Mă aşteptam să îşi susţină liderul, puteau să o facă 10 minute, 20 de minute…
Dar nu se poate să fie toată peluza plină, dar tu să nu cânţi. Au pierdut şi nu înţeleg de ce să nu cânţi. Nu a fost o decizie proastă, ci extrem de proastă. Nu afectează echipa. Pe mine m-a şocat acest lucru.
Avem cea mai frumoasă galerie, de departe. Dar au luat cea mai proastă decizie. După 20 de minute trebuiau să cânte mai tare ca niciodată. Nu dacă dispare un om, nu mai cântă nimeni.
Nu cred că am pierdut doar la fotbal. A afectat şi vestiarul ce s-a întâmplat. A fost un şoc pentru toţi. Apoi, liderul de galerie a fost reţinut. Liviu Ungurean este o pierdere pentru noi, am pierdut şi galeria la acest joc.
Să joci pe Giuleştiul plin şi să se audă 200 de jucători de la Farul nu s-a mai întâmplat. Am avut şi un arbitraj nepotrivit. Am ratat foarte mult, Farul a jucat mult mai bine ca în sezonul regulat”, a spus Angelescu la FANATIK SUPERLIGA de pe Prima Sport 1.