Sepsi Sfântu Gheorghe n-a avut nicio șansă în fața FCSB-ului, iar covăsnenii au ajuns în afara locurilor de play-off. Attila Hadnagy a vorbit la FANATIK SUPERLIGA după evoluția mult sub așteptări.
Attila Hadnagy e convins că Sepsi Sfântu Gheorghe putea să obțină un rezultat bun împotriva liderului din SuperLiga: „Dezamăgiți puțin, mai mult pentru că n-o să mai prindem FCSB jucând așa. Pot să zic că ne-a bătut FCSB și nici nu a transpirat.
Prima repriză pot să spun că a fost bună. Am avut 3-4 ocazii bune pe care nu am putut să le fructificăm. Ei din greșeala noastră au dat un gol și asta a fost.
În repriza a doua cred că nici n-am ajuns la poartă. N-am avut un șut pe poartă. O dezamăgire totală. Nu cred că putem să mai jucăm așa slab ca în repriza a doua”, a spus oficialul covăsnenilor la FANATIK SUPERLIGA, emisiunea care e LIVE luni, marți și vineri pe FANATIK.RO de la 10:30.
Directorul sportiv al covăsnenilor a criticat în continuare evoluția jucătorilor lui Bernd Storck: „Bătrânește, foarte multe pase greșite. Pot să zic că nu avem ritm, parcă am fost obosiți repriza a doua. Nu știu, nu mi-a plăcut deloc”.
Marius Ștefănescu nu a fost pe teren la ultimele două meciuri cu Universitatea și FCSB, iar asta s-a simțit în jocul echipei: „Pot să zic că este un jucător foarte important. Din păcate nu trebuie să umflăm un jucător că dup-aia… Nu trebuie să uităm că ne lipsește de la mijloc și Alimi, care a strâns tot timpul jocul lângă Nicu Păun.
Dacă nu îl avem pe Ștefănescu nu are cine să dea gol. N-am jucat bine cu Craiova repriza a doua, cu FCSB n-a avut cine să dea gol, așa că nu suntem într-o situație bună”.
Attila Hadnagy trage un semnal de alarmă: „Avem două meciuri foarte importante acasă cu Farul și U Cluj. Dacă nu câștigăm amândouă meciurile eu zic că s-a terminat cu playoff-ul”.
Oficialul lui Sepsi e sigur că liderul ar putea rata din nou campionatul dacă va juca la fel în partidele viitoare: „FCSB mi s-a părut o echipă care știe ce să facă: să dea un gol și dup-aia să stea liniștiți. O echipă obosită în repriza a doua sau poate nici n-au vrut să joace mai mult. Au văzut că noi în repriza a doua nu am putut să atacăm.
Pot să piardă titlul, dar eu zic că FCSB n-o să mai joace așa slab cum au făcut-o cu noi. Ei și-au atins scopul: cele trei puncte. Din păcate am fost o echipă mică în repriza a doua”.
Hadnagy a comentat și conflictul dintre Ion Gheorghe și Bernd Storck: „Am înțeles că au fost niște reproșuri între antrenor și jucător. În vestiar s-au calmat și totul s-a reglat. Știți cum e, după trei înfrângeri toată lumea este supărată, dar nu este normal să răspunzi la un antrenor”.