Sport

Sepsi Sf. Gheorghe – Oțelul Galați 1-1, în etapa 4 din SuperLiga. Repetiție nereușită înainte de Aktobe

Sepsi a făcut doar 1-1 pe teren propriu cu Oțelul în etapa 4 din SuperLiga, dar a urcat totuși pe locul 2 al clasamentului.
07.08.2023 | 20:12
Sepsi Sf Gheorghe  Otelul Galati 11 in etapa 4 din SuperLiga Repetitie nereusita inainte de Aktobe
Sepsi nu a reușit decât un egal pe teren propriu cu Oțelul. FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT
07-08-2023
17:35

Cum arată clasamentul din SuperLiga după Sepsi - Oțelul 1-1

Cu un program infernal, având meciuri din 3 în 3 zile, Sepsi nu a reușit să repete contra Oțelului evoluțiile bune din ultima perioadă, iar rezultatul de egalitate înregistrat la final este unul firesc după cum au decurs ostilitățile.

Cu gândul mai mult la partida de joi cu Aktobe, din turul 3 preliminar al Conference League, jucătorii covăsneni au intrat relaxați pe teren, și-au tratat oarecum cu superioritate adversarul, iar aceste lucruri puteau să-i coste scump.

Trupa lui Dorinel Munteanu s-a apărat exact și a contraatacat periculos ori de câte ori a avut ocazia, și dacă erau mai atenți la finalizare gălățenii puteau pleca acasă chiar cu cele trei puncte în desagă.

superliga
Clasament SuperLiga
07-08-2023
15:29

Sepsi Sf. Gheorghe - Oțelul Galați 1-1 (Safranko 84 / Al. Pop 4)

Vezi aici cele mai importante faze.

Min. 90+4: Fluier final.

Min. 90+1: Tănasă scapă singur spre poarta lui Niczuly, este tras din spate de tricou de Oteliță la 18 metri, continuă însă acțiunea, intră în careu, dar șutul său lovește bara!

Min. 84: GOOOL Sepsi! După o bâlbâială în careul gălățenilor, mingea ajunge la Safranko, iar acesta înscrie cu un șut plasat din 10 metri.

Min. 75: Gazdele se chinuie să obțină egalarea, dar nu reușesc să își creeze ocazii importante de gol.

Min. 47: Ninaj reia periculos cu capul din 6 metri, Stoian respiunge greu de sub bară în corner.

Min. 43: Scăpat singur cu portarul advers, Rondon trimite uluitor pe lângă poartă.

Min. 38: Niczuly respinge greu de lângă bară șutul din vole expediat de Gaitan din marginea careului.

Min. 33: Mingea șutată de Pop din lovitură liberă de la 20 de metri șterge transversala și iese în out.

Min. 26: Rondon șutează din 7-8 metri pe lângă poartă.

Min. 8: Niczuly respinge șutul lui Pop dintr-o lovitură liberă din afara careului.

Min. 4: GOOOL Oțelul! Gafă uluitoare a lui Ninaj, care pierde o minge în preajma propriului careu și Pop deschide scorul cu un șut din 14 metri.

Min. 1: A început partida.

07-08-2023
14:53

Echipele de start la Sepsi Sf. Gheorghe - Oțelul Galați

Sepsi: Niczuly – Oteliță, M. Bălașa, Ninaj, A. Dumitrescu – N. Păun, Francisco Junior, I. Gheorghe – R. Varga, Rondon, Aganovic. Rezerve: D. Moldovan – D. Ciobotariu, Oroian, Kallaku, Alimi, A. Nistor, Ștefănescu, Damașcan, Safranko. Antrenor: Liviu Ciobotariu 

Oțelul: R. Stoian – Zhelev, Yabre, Lovric, D. Panait – Cisotti, A. Lopez, P. Gaitan – Al. Pop, G. Cîrjan, Bodișteanu. Rezerve: Dur-Bozoancă – Fatai, I. Neagu, Jardan, Maciel, Zivulic, S. Rus, A. Dimitrov, Tănasă. Antrenor: Dorinel Munteanu

Meciul Sepsi Sf. Gheorghe – Oțelul Galați are loc luni, 7 august, cu începere de la ora 18:30, în cadrul etapei a 4-a din SuperLiga. Covăsnenii au un start foarte bun de sezon, sunt neînvinși, după remiza din Giulești cu Rapid și succesele împotriva Craiovei lui Mititelu și la Dinamo. Oțelul, o nou promovată, a făcut două egaluri, acasă cu UTA și la Craiova cu Universitatea, dar a pierdut etapa trecută acasă, 0-2 cu FCSB.

Unde se joacă meciul Sepsi Sf. Gheorghe – Oțelul Galați, în etapa 4 din SuperLiga

Întâlnirea Sepsi Sf. Gheorghe – Oțelul Galați se dispută luni, 7 august, de la ora 18:30, pe stadionul echipei din Covasna, în etapa a 4-a din SuperLiga. Cu câteva zile mai înainte, suporterii „alb-roșiilor” au avut mari emoții europene la returul cu CSKA Sofia din turul 2 preliminar al Conference League. Oțelul Galați nu este un adversar comod, dar poate fi depășit, mai ales că echipa lui Liviu Ciobotariu are atacanți de calitate.

ADVERTISEMENT

La Sfântu Gheorghe, rezultatele constant bune și câștigarea două ediții la rând de Cupa României și Supercupă au creat o mare emulație în rândul localnicilor și a iubitorilor fotbalului din județele și localitățile apropiate, astfel că devine o obișnuință ca Sepsi să joace tot mai des partidele de pe teren cu mult public în tribune. La returul cu CSKA Sofia a fost chiar sold-out!

Cine transmite la TV partida Sepsi Sf. Gheorghe – Oțelul Galați

Partida Sepsi Sf. Gheorghe – Oțelul Galați se joacă luni, 7 august, de la ora 18:30, pe stadionul din capitala județului Covasna, în etapa a 4-a din SuperLiga. Meciul va putea fi urmărit în direct pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1, dar și pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO. Este ultima partidă dinaintea meciului cu Aktobe pentru echipa lui Liviu Ciobotariu.

ADVERTISEMENT

Luni, 7 august, la Sfântu Gheorghe cerul va fi variabil, mai mult senin, pe întreaga durată a zilei, șansele de ploaie fiind foarte scăzute, sub 5 la sută. Însă, deși cerul va fi senin, temperatura va fi un cu mult sub căldura zilelor precedente, la amiază urmând a se înregistra o maximă de numai 22 de grade. La ora partidei e posibil să ajungă chiar la 20 de grade, optim pentru fotbal. Arbitrul partidei este Viorel Flueran din Craiova.

Ce jucători lipsesc din confruntarea Sepsi Sf. Gheorghe – Oțelul Galați

Este posibil ca antrenorul Liviu Ciobotariu să lase la odihnă doi sau trei titulari în acest meci, pentru a-i avea proaspeți la partida cu Aktobe de joi, din Conference League. Cei mai vizați de a sta pe bancă sunt fiul antrenorului, Denis Ciobotariu, și vârful de atac slova Pavol Safraneko. Un alt jucător care ar putea lipsi din aceleași motive ar putea fi play-maker-ul Marius Ștefănescu.

ADVERTISEMENT

La Oțelul Galați, nu avem absențe în lot, dar așa cum îl știm, antrenorul Dorinel Munteanu a tunat și a fulgerat în vestiar la adresa jucătorilor după eșecul pe teren propriu din etapa anterioară cu FCSB, reproșând greșelile defensive și ratările celor din compartimentul ofensiv. Munteanu a cerut echipei mai multă concentrare la Sfântu Gheorghe și foarte multă determinare în joc.

Cote la pariuri la jocul Sepsi Sf. Gheorghe – Oțelul Galați

Pentru casele de pariuri, Sepsi este una dintre cele mai solide echipe în acest sezon din SuperLiga și numai așa se explică faptul că echipa lui Liviu Ciobotariu a primit o cotă joasă, de numai 1,50 pentru victorie în timp ce gălățenii au cotă de 7,00 pentru a da marea lovitură. Sansă dublă „X2” are cotă excelentă – 2,30, iar un gol marcat de oaspeți ajunge la cota de 1,90.

ADVERTISEMENT

Cele două echipei se întâlnesc acum în premieră la nivelul primului eșalon, gălățenii activând de ani buni în eșaloanele inferioare, de unde au luat-o chiar de la nivelul campionatului județean, adică a patra divizie. Antrenorul Liviu Ciobotariu și-a avertizat elevii asupra faptului că vor întâlni o echipă care este foarte incomodă și care știe să se apere bine.

ADVERTISEMENT