Life

Șerban Huidu îl distruge pe falitul Columbeanu: ”Virinel a rămas fără palat și fără femei”

Șerban Huidu analizează în termeni duri povestea decăderii lui Irinel Columbeanu și susține că problema milionarului nu ar trebui să fie una de interes național.
28.10.2023 | 16:29
Serban Huidu il distruge pe falitul Columbeanu Virinel a ramas fara palat si fara femei
Șerban Huidu nu are milă de irinel Columbeanu, după ce acesta a ajuns la azil / Colaj foto: Fanatik / Sursă foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Situația fostului milionar Irinel Columbeanu, care și-a pierdut toată averea, s-a îmbolnăvit și a ajuns să stea la azil pe datorie, nu-l impresionează pe Șerban Huidu. Cârcotașul e de părere că Irinel și-a făcut-o cu mâna lui.

Huidu: ”Columbeanu părea bătrân din 2000”

”A rămas săracu’ și fără bani și fără palat și fără femei. Dacă nu aș cunoaște adevărul mai că mi s-ar umezi ochii. L-am cunoscut pe Virinel la începutul anilor 2000. (…)

ADVERTISEMENT

Interesant este ca, încă de pe atunci, Virinel Columbeanu părea un nene bătrân. Și era mai tânăr decât sunt eu azi. A venit cuminte in ținuta lui Yamamoto; cu Anna Lesko din dotare care avea un cap peste el”, a scris Șerban Huidu pe blogul său personal.

Cârcotașul spune că realitatea nu poate fi ascunsă la nesfârșit, că ”banii nu cresc în pom” și că ”șmecherașii care defilează cu traiul ăla bun, de regulă sunt rupți în cur”.

ADVERTISEMENT

Cârcotașul îndeamnă oamenii să nu-i doneze bani lui Irinel

Este și cazul lui Irinel Columbeanu, care nu a muncit niciodată pentru banii săi, mai spune Huidu.

”Tac’su a făcut rost de ei. Cum? Dumnezeu știe. Dar Columbeanu junior nu a facut decât să cheltuiască. Și ce face o beizadea obișnuită cu luxul și cu femeile gonflabile, când sacul ajunge la fund? Cum ce? Se împrumută. Și băncile îi dau. Că doar e Columbeanu ala șic de la televizor”, a mai scris Șerban Huidu.

ADVERTISEMENT

În concluzie, cârcotașul spune că Irinel Columbeanu ”și-a făcut-o cu mâna lui” și că nimeni nu este vinovat pentru situația în care a ajuns. Cârcotașul crede că interesul presei pentru ”dramoleta” afaceristului vine din satisfacția pe care oamenii o au atunci când văd un astfel de personaj la pământ. Acesta crede că oamenii care se gândesc să-l ajute cu donații, ar putea face altceva mai bun cu banii.

”Iar voi cei care îi plângeți de milă, ar trebui sa trimiteți banii celor 59 000 de copii instituționalizați ai României. Suntem în continuare țara cu cei mai mulți copii asistați social din UE”, a mai scris Șerban Huidu.

ADVERTISEMENT

Și socrul lui Huidu a avut probleme cu banca

Falimentul nu este tocmai un cuvânt străin în familia lui Șerban Huidu. Socrul cârcotașului, fostul senator Matei Vintilă, a ajuns, în 2019, să fie executat silit pentru 18 milioane de euro, după ce proiectul său imobiliar nu s-a mai concretizat.

Problemele fostului politician au apărut după ce lucrările la cartierul pe care dorea să-l ridice în cartierul Militari din București au intrat în impas, iar dezvoltatorul nu a mai putut să plătească ratele, moment în care banca a cerut sechestru pe toate imobilele din proprietatea acestuia.

ADVERTISEMENT