Life

Sezonul 4 din Asia Express începe în septembrie. Ce surpriză vor avea fanii

Asia Express - Drumul Împăraților va avea premiera în septembrie. Cursa va începe cu cinci ediții consecutive.
24.08.2021 | 19:17
Sezonul 4 din Asia Express incepe in septembrie Ce surpriza vor avea fanii
ADVERTISEMENT

Sezonul 4 din Asia Express va începe sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 20.00. Fanii vor avea parte de o surpriză.  În prima săptămână se vor difuza cinci ediții consecutive.

Nouă perechi au acceptat provocarea de a lupta pentru amuleta de 30.000 de euro în cel de-al patrulea sezon al emisiunii. Anul acesta cursa va începe în Turcia. Concurenții vor ajunge apoi în Georgia, Iordania și Israel.

ADVERTISEMENT

Show-ul este prezentat de Irina Fodor care va fi ajutată de Oase și Marius Damian.

Sezonul 4 din Asia Express începe în septembrie. Ce surpriză vor avea fanii

În mai puțin de o lună va începe unul dintre cele mai îndrăgite reality-show-uri de televiziune, Asia Express. Sezonul 4 al emisiunii va avea premiera pe 18 septembrie, de la ora 20.00.

În acest an vor fi difuzate cinci ediții consecutive în prima săptămână. Pe 19, 20, 21 și 22 septembrie.

ADVERTISEMENT

Traseul de la Asia Express – Drumul Împăraților începe în Turcia, apoi concurenții se vor aventura în Georgia, Iordania și Israel. Vedetele care au acceptat provocarea vor fi nevoite să se descurce cu doar un dolar pe zi, fără transport, cazare sau mâncare.

Astfel, sunt puse în tot felul de situații neprevăzute și vor fi nevoite să-și depășească limitele psihice și fizice.

ADVERTISEMENT

Cine sunt concurenții de la Asia Express – Drumul Împăraților

Cele nouă perechi care au acceptat să lupte pentru premiul de 30.000 de euro sunt: Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital.

Sezonul 4 va fi prezentat de Irina Fodor. Aceasta va fi ajutată de Oase și Marius Damian. Oase le va povesti telespectatorilor despre misiuni, jocuri din competiție dar va interacționa și cu personajele locale, în timp ce Marius Damian este cel care prezintă istoricul locurilor unde se află concurenții.

ADVERTISEMENT

“În total este un traseu de 7.000 de kilometri. Trebuie să vă imaginați ce înseamnă 7.000 de km. Este enorm.

Turcia este o țară extrem de frumoasă cu foarte multe comori ascunse pe care noi le-am descoperit pe Drumul împăraților”, spunea Irina Fodor, după încheierea filmărilor.

ADVERTISEMENT