Și-a dat foc pe pârtie la Poiana Brașov! Protest suprem împotriva regimului Ceaușescu. Amintiri cutremurătoare. Video

Protestele împotriva regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu a fost bine ascunse de Securitate în „Epoca de Aur”. Sacrificiul suprem al lui Liviu Corneliu Babeș, care și-a dat foc pe pârtie la Poiana Brașov, pe 2 martie 1989, este una dintre cele mai cutremurătoare amintiri ale luptei anticomuniste.

Se împlinesc 32 de ani de la gestul de curaj disperat al lui Liviu Corneliu Babeș și sunt din ce în ce mai puțini cei care își amintesc de el. Autoritățile „democrației originale” din România, indiferent de culoare, folosesc eroii martiri doar în scop electoral.

Cine a fost Liviu Corneliu Babeș, ce l-a împins la o formă de luptă anti Ceaușescu pe cât de radicală, pe atât de tragică, cum și-a dus la îndeplinire protestul suprem anticomunist sunt amintiri care nu trebuie lăsate pradă timpului niciodată. FANATIK îți oferă un sprijin împotriva uitării.

Și-a dat foc pe pârtie la Poiana Brașov! Protest suprem împotriva regimului Ceaușescu. Amintiri cutremurătoare într-o carte cutremurătoare, cu o introducere cutremurătoare

Liviu Corneliu Babeş avea 46 de ani în martie 1989, era însurat cu Etelka și aveau o fată de 11 ani, Gabriela. Lucra ca electrician la Trustul de Prefabricate din Braşov şi pasiunea sa extraprofesională era pictura.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Ce s-a întâmplat în acea zi de joi, 2 martie 1989, a povestit chiar Etelka, soția lui Liviu Corneliu Babeș, în cartea „Martirul. Eseu despre torţa care a întunecat torţionarii”, publicată de jurnalistul și scriitorul Mircea Brenciu în 2004.

…Mărturii adunate cu greu de Mircea Brenciu, amintiri ciuntite de timp și de… frica timpului, cutremurătoare fiind, încă din start, declarația autorului din introducerea cărții, consemnată în romanialiberă.ro.

„Oricine s-ar încumeta să reînnoade întreaga factologie a martiriului de la 2 martie 1989 s-ar lovi de un zid al tăcerii impenetrabil. În primul rând, martorii sunt extrem de greu de găsit, iar secvenţele desfăşurării autodafe-ului sunt prea disparate şi prea diluate de trecerea anilor” – Mircea Brenciu

„Fără a mai vorbi despre momentele de după incendiere, când, odată cu maşina salvării, orice informaţie despre Babeş dispare cu desăvârşire, în ciuda unor prăfuite şi timide declaraţii de presă, preluate la a treia mână, ale celor doi asistenţi de pe autoutilitară” – Mircea Brenciu

„Interzicerea prezenţei familiei la căpătâiul victimei flăcărilor întăreşte ideea că Securitatea a blocat complet, din chiar acele clipe, accesul la informaţie” – Mircea Brenciu

„De aceea, în efortul de a construi un pertinent caz Babeş, am ales ca principal martor pentru închegarea discursului nostru despre martirul braşovean pe soţia acestuia, doamna Etelka Babeş” – Mircea Brenciu

„Destul de greu de urnit, în ciuda unei jovialităţi înnăscute, doamna Babeş şi-a pierdut încrederea în valorile umane consacrate, fiind deseori hulită şi minţită doar pentru că… a îndrăznit să-i fie soţie «nebunului ăluia de şi-a dat foc»” – Mircea Brenciu

S-a învoit de la serviciu, și-a luat schiurile de acasă și a plecat în Poiana Brașov…

Este înfiorător cât putem fi de indiferenți, de egoiști, de răi, dar trebuie să admitem că ăsta este adevărul despre „strămoșii dacilor și romanilor”, cum ne place să ne împăunăm. Realitatea este cruntă, însă, și ne dezumanizează pe zi ce trece…

Comentariile devin redundante în fața amintirilor dureroase ale celei mai implicate și mai apropiate persoane de cel care tulbura, chiar dacă nu perturba, ordinea și disciplina societății multilateral dezvoltate din Epoca de Aur… Iată ce-și amintește Etelka Babeș, soția martirului Liviu Corneliu Babeș.

Digisport.ro

FOTO "Arată dezgustător". S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: "N-aș face la fel"

„Era o dimineaţă frumoasă de primăvară. La ora 6,15 Cornel urma să plece la serviciu (pentru cei doi soţi, ea era Etuş, iar el Cornel). Eu, ca de obicei, i-am pregătit ceai şi cafea, îi plăcea să soarbă din fiecare, şi, bineînţeles, pachetul cu gustarea” – Etelka Babeș

„Ceea ce nu pot să uit este că a ieşit pe uşă fără să mă sărute. Totdeauna îl conduceam până la uşă să o închid după el, iar la ieşire Cornel mă săruta. În ziua aceea nu s-a întâmplat acest lucru. «Ia uite, domnule, mi-am zis, cum fuge el şi nu îmi dă datoria!»” – Etelka Babeș

„Dar n-a făcut decât doi-trei paşi, parcă-mi simţea reproşul din suflet, şi-a adus aminte şi m-a sărutat. « Ei, mi-am mai zis eu, totul e în regulă». M-am întors liniştită în casă…” – Etelka Babeș

„Am aflat ulterior că soţul meu s-a dus la serviciu, dar la ora 9 s-a învoit. Avusese loc o şedinţă operativă, dar el nu a vrut să participe, trebuia să plece. Deşi colegii şi şefii au insistat ca el să rămână, el a fost extrem de insistent în a pleca, că şi aşa nu are nimic important să le spună” – Etelka Babeș

„A venit acasă şi şi-a luat schiurile. La noi nu mai era nimeni, fiica noastră, Gabriela, plecase şi ea la şcoală. Cred că el îşi pregătise totul din timp fără ca noi să băgăm de seamă. A plecat în Poiană” – Etelka Babeș

…Nu s-a mai întors niciodată acasă… Au venit, în schimb securiștii…

Soția și fiica l-au așteptat în zadar pe Liviu Corneliu Babeș să vină de la serviciu acasă. În locul lui au venit doi securiști și le-au luat la spital.

„La ora 16, când m-am întors acasă de la serviciu, nici nu m-am schimbat de casă, fiindcă trebuia să plecăm toţi trei la mama… Ne-am apucat să aşteptăm amândouă, eu cu Gabi, în bucătărie, fără să facem nimica. …Începuserăm să ne facem probleme în legătură cu soţul meu. Nici măcar nu ne dăduse un telefon pentru a ne spune că întârzie. Niciodată nu mai făcuse aşa ceva Cornel” – Etelka Babeș

„Deodată, privind mai atentă afară, am văzut că vremea se făcuse foarte urâtă. Era o ninsoare cu vijelie cum nici iarna nu văzusem. Tocmai când mă uitam aşa afară, dezolată, pe la ora 18 am auzit soneria. Am deschis în grabă. În faţa uşii se aflau doi indivizi, doi poliţişti… milițieni… așa s-au recomandat… în civil, doi oameni zdraveni, înalţi, frumoşi…” – Etelka Babeș

Au intrat în casă, au întrebat-o pe Etelka cine este şi cu ce se ocupă. Au urmat, își amintește femeia, o serie de întrebări ciudate, la care a răspuns corect, cinstit…

„Au făcut un tur rapid prin casă… M-au întrebat la un moment dat dacă ştiu unde se află soţul meu. Le-am explicat că îl aşteptăm pentru a pleca în vizită la mama şi nu înţelegem de ce întârzie atâta” – Etelka Babeș

„…Mi-au spus doar atât: să mergem la Spitalul Judeţean, la Secţia de Urgenţe, şi o să aflăm acolo tot ceea ce trebuie să aflăm. Apoi, au ieşit pe uşă la fel de repede precum au intrat” – Etelka Babeș

„Ne-am îmbrăcat ca de iarnă şi am plecat amândouă. Era o vijelie groaznică pe străzi. Credeai că se prăbuşeşte cerul pe tine” – Etelka Babeș

Coșmarul de la spital: „Soțul dumneavoastră nu mai trăiește. Eu vă recomand să nu-l mai vedeţi, doamnă!”

Au ajuns la „Urgenţe”, Etelka le-a spus numele și un medic a rugat-o să ia loc și pe fiica de 11 ani, Gabriela, a trimis-o afară, pe hol. După ce i- dat un extraveral, i-a spus, năucitor: „Doamnă, am o veste tristă. Soţul dumneavoastră, cred, nu mai trăieşte!”.

„Aşa mi-a zis: «Cred că nu mai trăieşte!»… «Dar ce s-a întâmplat?», am insistat eu. Nu mi-a repetat decât că nu mai trăieşte. Mi-a adus apoi cineva portmoneul lui Cornel. Înăuntru era o hârtie de 100 de lei şi verigheta lui, tăiată. «I-am tăiat verigheta, să vi-o dăm înapoi»” – Etelka Babeș

„Pe fundalul întrebărilor mele insistente ce s-a întâmplat, mi-a răspuns vag că şi-a dat foc, că a avut o arsură. Eu devenisem prea confuză pentru a mai înţelege ceva” – Etelka Babeș

„I-am spus doctorului că vreau să-l văd pe soţul meu. M-a rugat să aştept puţin. A plecat şi s-a întors peste puţin timp, spunându-mi: «Doamnă, nu mai e cazul să urcaţi sus, după părerea mea, pentru că a murit, nu mai este sus. Dacă spuneţi că aţi avut o familie frumoasă eu zic să rămâneţi cu imaginea lui pe care aţi avut-o până atunci. Eu vă recomand să nu-l mai vedeţi, doamnă!»” – Etelka Babeș

„Am ascultat orbeşte de acest sfat… Am plecat înfricoşată de la spital… când am ieşit din curtea spitalului, am simţit că îmi pierd echilibrul, dar cu chiu cu vai am plecat mai departe pe străzi, pe vremea aceea nenorocită. Se întunecase de-a binelea” – Etelka Babeș

Suspiciuni legate de cauzele reale ale morții lui Liviu Corneliu Babeș

Etelka nu l-a mai văzut niciodată pe soțul ei. Coșciugul a stat închis, bătut în cuie, de la morga spitalului până în groapă… Fratele lui a fost ultimul care l-a văzut…

„Singurul care l-a mai văzut pe Cornel este fratele lui. Ajunsese la spital înaintea noastră… l-a văzut pe Cornel imediat ce l-au adus la spital. A stat cu el până a murit. Cornel a murit în spital. Era inconştient când a murit” – Etelka Babeș

„A murit în mod dubios. În două ore nu se moare din aşa ceva. Sunt mari arşi care rezistă o zi, două, trei… mor de infecţie generalizată, de blocaj renal, de infarct miocardic. Dar nu mor în două ore decât dacă le-au fost atinse punctele vitale. Din depoziţiile unor martori reiese că la venirea salvării Cornel era conştient, a fost stins destul de repede, avea şi haine destul de groase pe el…” – Etelka Babeș

În 1989, din Brașov încă dispăreau oameni care participaseră la marele protest anticeaușist din 1987

La înmormântare a fost puhoi de lume. Deși în Brașov domnea teroarea, Securitatea era „în toate ce sunt” după marea revolta a oamenilor muncii de la principalele uzine, în noiembrie 1987.

Marșul asupra Comitetului județean de partid a fost împrăștiat cu forța de Armată și Securitate, s-a lăsat cu arestări, anchete, închisoare și „deportare” în alte regiuni ale țării. În 1989 încă dispăreau oameni din Brașov care participaseră la greva și protestul din 1987…

Împotriva acestei terori, dar și a condițiilor mizerabile de viață a protestat Liviu Corneliu Babeș. Nemulțumirea ajunsă disperare l-a motivat să-și dea foc pe pârtia Bradu din Poiana Brașov în după-amiaza zilei de 2 martie 1989, pe la ora 16 după-amiază, când erau și mulți schiori străini la „distracție”.

Martorii oculari descriu imaginile de groază de pe pârtia Bradul…

Doi scoțieni, Douglas Wallace din Renfrewshire şi George Melvin din Edinburgh au fost de față la sacrificiul lui Liviu Corneliu Babeș. Au dus vestea „afară” și tragedia a fost pe larg comentată, de la postul de radio „Europa Liberă” până în paginile ziarului „The Free Romanian” al lui Ion Rațiu. În Republica Socialistă România nu s-a suflat o vorbuliță…

„Mă aflam cu un grup de prieteni la schi în Poiana Braşov, în martie 1989. Eram începător pe atunci şi stăteam la baza pârtiei şi mă uitam la ceilalţi schiori. La un moment dat, am văzut un foc şi am crezut că arde ceva, iar apoi am realizat că, de fapt, era un om care ardea” – Douglas Wallace

„Am început să alerg în direcţia lui, mi-am dat jos geaca de schi şi am încercat să îl sting. Dar flăcările erau foarte mari. Se mai adunase lume în jurul lui, iar în cele din urmă bărbatul a căzut la pământ şi am reuşit să-l stingem” – Douglas Wallace

„Încă era viu… Iniţial, am crezut că a fost un accident, apoi am văzut o pancartă lipită de un copac, iar cei din jur mi-au spus despre ce e vorba, despre o sinucidere politică” – Douglas Wallace

…Pe pancarta de care amintește scoțianul, Liviu Cornel Babeș lăsase scris „Stop Mörder! Braşov = Auschwitz”. Crezul său pentru demascarea prigoanei ceaușiste împotriva contestatarilor anticomuniști brașoveni. Speranța sa că poate fi și altfel. După câteva luni, în decembrie 1989 a venit acel „altfel”. Tot cu jertfe omenești. Au trecut 32 de ani. Este altfel. Dar câți vă mai aduceți aminte… câți știți cine a fost Liviu Corneliu Babeș?

• „Ştirea am primit-o de la o doamnă din Braşov pe care o cheamă Valeria Căliman. Primisem o scrisoare de la ea la trei zile după gestul tragic al lui Liviu Babeş. Am primit apoi ştirea şi de la Doinea Cornea…” – Neculai Constantin Munteanu, Europa Liberă
• „Decalajul de trei zile nu avea importanţă în contextul de atunci, când informaţia circula cum circula. Era atât de singular şi atât de ciudat în contextul din România, în care se putea face şi altceva, nu doar gesturi extreme ca acestea, încât l-am pus în contextul cu Palach” – Neculai Constantin Munteanu, Europa Liberă

N.a. – Jan Palach, cel amintit de N.C. Munteanu în comparație cu Liviu Corneliu Babeș, a fost studentul ceh care și-a dat foc pe 16 ianuarie 1969, în Piața Wenceslas din Praga, ca protest împotriva invadării Cehoslovaciei de armatele Tratatului de la Varșovia, mai puțin România și Iugoslavia, pentru a stopa reformele inițiate în perioada „Primăverii de la Praga” de președintele  Alexander Dubček. Jan Palach murea trei zile mai târziu pe un pat de spital la doar 20 de ani…

•  „Liviu Corneliu Babeş şi-a dat foc pe pârtia Bradul din Poiana Braşov în semn de protest faţă de abuzurile şi fărădelegile regimului comunist. Gestul său temerar reprezintă una dintre paginile pline de eroism şi, în acelaşi timp, de dramatism din istoria noastră recentă” – Klaus Iohannis 
• „Spre disperarea regimului comunist, prin jertfa sa, despre care s-a aflat rapid în presa internaţională, Liviu Babeş a spus lumii întregi că poporul român era asuprit, iar România trăia, acum trei decenii, una dintre cele mai negre perioade din istoria sa. Liviu Babeş a renunţat la viaţa sa pentru un adevăr” – Klaus Iohannis 
• „El şi-a continuat însă existenţa în memoria noastră devenind astfel un învingător. Există multe feluri de a ne aminti de jertfa sa. Unul dintre acestea este să înlocuim cuvintele cu fapte. Să nu ne mai lăsăm minţiţi, manipulaţi! Să nu mai lăsăm niciodată un regim abuziv să calce în picioare legea şi drepturile noastre! Să nu mai trăim niciodată în minciună şi frică!” – Klaus Iohannis