Silviu Biriș împlinește 49 de ani. Suferințele ascunse de actor: “În teatru m-am simțit important, mângâiat, iubit”

Cunoscutul actor și cântăreț Silviu Biriș ne dezvăluie astăzi, de ziua lui, cum a reușit să slăbească, la liceu, după ce s-a îndrăgostit de o fată. Aproape la limita obezității, a decis să țină cură se slăbire și să facă sport pentru a-și cuceri colega, lucru ce s-a și întâmplat. Când s-a întors la școală din vacanța de vară, colegii nu l-au mai recunoscut.

Mărturiile lui Silviu Biriș la 49 de ani:  “Cred că ziua cuiva trebuie să fie un motiv de bucurie”

Simpaticul și talentatul actor Silviu Biriș, nepotul Vetei Biriș, își serbează joi, 6 octombrie, ziua de naștere. La 49 de ani, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru FANATIK.RO, cunoscutul actor face dezvăluiri despre copilăria lui care nu a fost tocmai ușoară. Ne vorbește despre traumele pe care i le-a lăsat tatăl vitreg, despre cum s-a apucat de teatru ca să scape de timiditate și cum și-a crescut singur fratele mai mic. Silviu Biriș ne dezvăluie cum a ajuns să-l urmeze pe Dumnezeu și să facă Teologia, cum s-a luptat cu kilogramele în adolescență și își aduce aminte cum a câștigat primii bani vânzând clătite în piața Galați. Divorțat de Irina Cornișteanu, alături de care are doi copii, o fată și un băiat, Silviu Biriș ne vorbește despre rolul de tată, despre mântuire și efectul pe care l-au avut ședințele de terapie în viața lui.

La mulți ani! Cum te simți la 49 de ani? Vârsta este doar un număr sau o mai simți uneori?

-Mă simt foarte viu și asta e datorită faptului că îmi simt vârsta. Consider fiecare zi un dar de la Dumnezeu. Atunci când ai 49 de ani ai mai multe responsabilități, familie, din clipă în clipă pot veni și nepoții. Am părinți de care trebuie să am grijă, o carieră.

Cum petreci azi? Ce-ți dorești de ziua ta?

-Să fie soare și pace. Petrec cu familia și prietenii foarte apropiați.

Care a fost cel mai frumos cadou pe care ții minte să-l fi primit vreodată?

-Cel mai frumos cadou primit de la Dumnezeu este viața mea, familia și copiii mei, prietenii mei. Mă gândesc că cel mai frumos dar este prietenia oamenilor din jurul meu. Până și dușmanii sunt niște prieteni, dar mai aspri. Și cred că cel mai mare dar pe care l-am primit de câțiva ani încoace a fost chemarea lui Dumnezeu.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Silviu Biriș, un actor cu mult umor: “Visez să devin președintele României”

Ai vreun vis pe care nu ți l-ai îndeplinit încă?

-Să fiu președintele României. (râde). Acum serios, aș vrea să-mi fac mai mult timp pentru voluntariat. Cei tineri și mai puțin tineri ar putea face asta, chiar și o dată pe an, o zi, contează mult. Este o educație civică pe care noi, în România, o avem foarte puțin.

Ți-ai sărbătorit vreodată ziua pe scenă?

-De foarte multe ori. Și de multe ori nu am spus și am fost surprins, publicul și-a adus aminte și a fost foarte emoționant. Noi între noi, actorii, suntem foarte discreți când vine vorba de aniversări. De multe ori mi se pare că suntem exagerat de discreți. Cred că ziua cuiva trebuie să fie un motiv de bucurie. Mulțumesc acum conducerii și departamentului de PR al Teatrului Național că își aduc mereu aminte de colegii noștri și-i sărbătoresc de fiecare dată.

Silviu Biriș, o copilărie marcată de traume: “Patimile astea ne îngenunchează și ne fac slabi înaintea celorlalți”

Dacă te-ai întâlni astăzi cu Silviu cel mic, ce i-ai spune, ce sfaturi i-ai da?

-Dragul de el, l-aș lua de năsuc și l-aș mângâia pentru că nu a avut o copilărie ușoară. L-aș sfătui să fie mai apropiat de Dumnezeu în primul rând, să nu fie superficial, să nu mai piardă nopțile și să nu-i fie niciodată frică.

Cum a fost copilăria ta? Îți mai aduci aminte două întâmplări memorabile?

-A fost foarte frumoasă, mai ales primii 5,6 ani petrecuți în casa bunicilor. Mergeam în vacanță de două ori pe an, tabere la greu. Era și o școală a vieții, plus că mai vroiau și părinții să scape de noi.

Digisport.ro

FOTO "Arată dezgustător". S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: "N-aș face la fel"

Apoi am avut o copilărie grea. Să mă ierte acum tatăl meu vitreg, el era un om bun, dar nu știa s-o arate. Patimile astea ne îngenunchează și ne fac slabi înaintea celorlalți. Poate dintr-o frică să nu-și piardă autoritatea, el devenea agresiv. Era o duritate la el, o severitate care mie nu mi-a folosit. Când bați un copil zilnic, el nu mai înțelege nimic. Noi eram certați zilnic. Și când îmi spunea mereu că nu sunt bun de nimic era foarte dureros.

Am făcut multe prostii în copilărie. De exemplu eram la Brașov, bunicul din partea tatălui vitreg era popă, iar lângă biserică era o fabrică dezafectată. Avea un perete de geam, iar eu cu vărul meu am decis să ne jucăm X și 0. Le-am făcut zob pe toate. A fost o nenorocire, ne-am luat-o rău. Eram un grup de preadolescenți, fugeam de la școală, mergeam la unul dintre noi acasă, umpleam pungi cu apă și le aruncam de la etaj.

Ce relație are Silviu Biriș cu fratele lui: “Am fost ca o mamă pentru el”

Cum a fost relația cu fratele și sora ta?

-Foarte apropiată, cu fratele meu am dormit în pat până la 14 ani. Practic eu l-am crescut, părinții erau la muncă și eu eram cu cheia de gât. Îl luam de la grădiniță, apoi de la școală, îi dădeam să mănânce, îl verificam la lecții. Nu l-am pus niciodată într-o lumina proastă, l-am iubit enorm, și cu copiii mei sunt mai mult mamă decât tată. Așa eram și cu fratele meu. Eu eram chivernisit, strângeam bani, el spărgea pușculița și fugea cu banii. Îmi lua hainele, așa cum fac toți frații mai mici.

Și aducea toate animalele acasă. Într-o zi am găsit un șarpe mare și gros într-un sertar. Altă dată se mișca perdeaua, am crezut că bate vântul și, când m-am uitat mai bine, un șarpe se cățăra pe ea. Eu colecționăm timbre, el șerpi. Și acum iubește animalele la fel de tare. Iar cu sora mea m-am adorat, și acum suntem foarte apropiați. Nu ne vedem foarte des dar ne iubim enorm.

Femeia care l-a transformat, la propriu, pe Silviu Biriș: “Eram aproape obez”

Cum a fost perioada liceului? Erai timid sau șeful găștii?

-În primul rând eram foarte gras, aproape obez. Aveam cam 1.55 cm și 80 de kilograme. Vorbeam foarte mult, eram enervant, încercam să intru în vorba cu fetele și primeam bullying la greu.

Asta până la 16 ani când m-am îndrăgostit de o tânără și, datorită ei, am intrat într-un program de remodelare. Timp de două luni, zilnic, am alergat până la blocurile de la Obor, intram în scara unui bloc și urcam toate etajele. Eram îmbrăcat în trening, în folii de plastic, mâncam numai salate și grătare ca să slăbesc. Când m-am întors din vacanță, în clasa a 11-a, colegii nu m-au mai recunoscut, credeau că au un coleg nou. Sigur că am reușit s-o impresionez pe fată, la 21 de ani am avut și pătrățele ca Dorian Popa.

De ce a ales Silviu Biriș să devină actor: “În teatru m-am simțit important, mângâiat, iubit”

De ce actorie?

-Din timiditate, din dorința de a scapă de asta. Ion Cojar spunea că un actor trebuie să joace teatru doar pe scenă, nu în viață. Este foarte greu să trăiești cu identitatea cuiva tot timpul. A venit din dorința de a dovedi că sunt bun, să scap de ce-mi spunea tatăl meu vitreg, că nu sunt bun de nimic. Timp de 13 ani numai asta am auzit de la el. În teatru m-am simțit important, mângâiat, apreciat, iubit. Acolo am înflorit.

Dar totul ține până la căderea cortinei. Rolul este cel care te poate ajuta să depășești, pentru o seară, angoasele. Dacă ești sincer cu ține și nu ești nebun îți dai seama că nici măcar profesia nu te poate mântui. Așa că am făcut terapie, nu mă feresc să o spun, e bine să trecem și prin această experiență.

Există vreun rol, în cariera ta, care să te fii marcat, mai mult decât altele?

-Pe mine m-a marcat prezența colegilor în jurul meu, marii actori și nu numai. Îmi plac poveștile cu final fericit, sunt un idealist. Văd că se poate și că există minuni. Unul din rolurile mele preferate a fost profesorul Higgins din My Fair Lady. Iar dincolo de rol am lucrat cu un colectiv minunat.

Silviu Biriș, despre realitatea meseriei de actor: “Dacă nu deții controlul ești luat de val, succesul îți ia mințile”

Acum, după atâția ani de carieră, poți să-mi spui care sunt plusurile și minusurile meseriei de artist?

-Aduci multă bucurie celor care te privesc, îi ajuți să depășească momentele grele, am avut spectacole care au salvat căsnicii. Există și minusuri. Dacă nu deții controlul ești luat de val, succesul îți ia mințile. Un plus și un minus în același timp este că meseria asta îți hrănește în permanență orgoliul. Când vine lumea la mine și mă apreciază mă bucur enorm. Un alt minus este că oamenii, când te văd că apari la tv, cred că ai foarte mulți bani. Nu sunt un om bogat, trăiesc din salariul meu, dar au existat situatii când mi s-a dublat prețul dacă am vrut să cumpăr ceva.

Îți mai aduci aminte de vreo întâmplare de pe scenă, pe care nu ai uitat-o niciodată?

-De la incendii, becuri arse, până la blancuri de text. Multe se pot întâmpla pe scenă. Jucam într-o piesă, m-am dus la sufleur, care era și fotograf, disperat, și l-am întrebat: Cum e? Adică cum e textul. Și el zice: Excelent.

Silviu Biriș vorbește despre primii bani câștigați: “Vindeam clătite în piața Galați”

Când ai câștigat primii bani din viața ta?

-Primii bani i-am câștigat când mama mă punea să fac vreo treaba casnică, primeam câte 5 lei să mă duc să-mi cumpăr ceva. După Revoutie a fost o perioadă foarte grea, mulți au rămas fără serviciu. Mama tricota foarte frumos și făcea clătite, pe care eu cu frati-miu, spălați, curați și cu halatele albe, le vindeam în piața Galați. În 10 minute vindeam toate clătitele. Apoi am fost și picol, și chelner. Câștigam bine, am lucrat în perioada intermediară dintre liceu și facultate.

Îți mai aduci aminte pe ce i-ai cheltuit?

-Sigur, mi-am luat celebrii plugi piramidă, dar i-am luat de culoare kaki, erau oribili. Am dat pe ei jumătate de leafă.

Ești nepotul Vetei Biriș. Îți mai aduci aminte o întâmplare cu ea, ai vreo amintire de neuitat?

-În primul rând eu am avut bucuria s-o cunosc pe Veta la 16 ani, la o nuntă în Ardeal, și aveam emoții mari pentru că ea era celebră. Dar am descoperit un om bun și smerit, care n-a jucat niciodată vreun rol. Veta e Veta. După primele trei minute mi-am dat seama că este o femeie la un million, m-a cucerit cu felul ei de a găti. Ținem de atunci legătura mereu, vorbim și ne vedem cât de des putem.

Ai absolvit Teologia, secția Pastorală. Ai mers, în vreun fel, în această direcție?

-Nu, facultatea asta a fost doar pentru sufletul meu, pentru înțelegerea unor lucruri care mi s-au întâmplat. Am o legătură destul de strânsă cu instituția bisericii, cu Patriarhia.

Silviu Biriș, dezvăluiri despre rolul de tată: “Am învățat să-mi exersez răbdarea până la sânge”

Cum este tatăl Silviu Biriș? Ce ai învățat de la David și Eva în toți anii ăștia?

-Am învățat să tac, să-mi țin gura, să-mi exersez răbdarea până la sânge. Mă întrebau mulți cum pot. Și le-am zis că respectul se câștigă, nu se impune. Ei stiu că-i iubesc și au profitat ca doi viclenuți ce sunt. Dar acum sunt mari, au înțeles sacrificile și încep să aprecieze. Le-am zis: ‘vă ajut până la vârsta de 18 ani, numai Luna de pe cer n-am cum s-o aduc și nici țigări nu vă cumpăr’. Când David a făcut 18 ani am dispărut din viața lui. Nu am mai dat niciun telefon, a fost derutat. Și l-am lăsat pe el să vină spre mine și mi-am dat seama că nu de bani avea nevoie, ci de prietenia mea. Iar acum David este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei.

Cum ești acum, iubești, ești iubit?

-Iubit am fost mereu, de iubit am iubit mereu, iar dacă apare ceva bun în viața asta, prost să fii să nu-l iei.

Care a fost cel mai îngrozitor moment din viața ta?

-Datorită celor din jurul meu, cel mai rău moment a fost cutremurul din ’77, aveam 3 ani și l-am simțit ca pe o apocalipsă. Apoi a fost moartea bunicului meu, omul care mi-a fost model în viață. M-a marcat enorm pierderea lui.

“Dacă aveam mintea de acum, nu mă mai făceam actor”

Dacă ar fi s-o iei de la început, există vreo greșeală pe care nu ai mai repeta-o?

-Este o componentă foarte importantă aceea a mediului în care te naști. Dacă aș avea mintea de acum, știu că o să sune rău, dar nu mă mai făceam actor. Mă făceam agricultor sau preot. Aș fi ales o profesie care să nu mă facă să sufăr pe plan personal, să ajung să nu mai știu cine sunt, de fapt.

Ai vreun viciu alimentar la care nu poți să renunți niciodată?

-Ciocolata, nu pot să renunț la ea.