Simon Cowell (62 de ani) a hotărât să facă pasul cel mare. Și-a cerut iubita de soție în Ajunul Crăciunului.
Cei doi s-au cunoscut în anul 2004, dar s-au afișat prima dată împreună în 2013.
Simon Cowell a devenit celebru în toată lumea în urmă cu mulți ani. Acesta este creatorul unora dintre cele mai populare formate de televiziune, printre care și X Factor.
Simon Cowell spune adio burlăciei. Cunoscutul producător în vârstă de 62 de ani a decis să facă pasul cel mare la finalul anului trecut. Acesta i-a oferit inelul de logodnă iubitei sale, Lauren Silverman, după o relație care durează de mai bine de 10 ani. Momentul a avut loc în timpul vacanței pe care cei doi au petrecut-o în Barbados. De față au fost Eric, fiul celor doi și Adam, băiatul pe care Lauren îl are din căsnicia cu Andrew Silverman.
Totul s-a întâmplat în Ajunul Crăciunului, dar informația a fost confirmată abia pe 12 ianuarie.
Simon Cowell și Lauren Silverman s-au întâlnit prima dată în anul 2004 în Barbados. Relația lor a devenit publică în 2013, atunci când s-a aflat că Lauren Silverman și cunoscutul producător vor avea un copil. În același an, bruneta a divorțat.
La început, celor doi nu le-a fost foarte ușor ținând cont de faptul că Simon Cowell era prieten bun cu soțul actualei sale logodnice.
Un an mai târziu, Cowell dezvăluia că este extrem de fericit de când a devenit tată, dar că nu este pregătit să se căsătorească.
“Sunt singurul burlac foarte cunoscut rămas în lume”, glumea acesta.
De asemenea, în același interviu acesta a povestit cum a început povestea de dragoste dintre el și Lauren.
“E ceva de care nu sunt mândru și nu am vrut să se întâmple, să rănesc pe cineva. Pur și simplu s-a întâmplat. Trebuie să îți asumi și să-i faci față. Trebuie să accepți responsabilitatea și criticile”, dezvăluia cunoscutul om de televiziune.
Simon Cowell este unul dintre cei mai cunoscuți producători din lume. În anul 2010, o revistă din Marea Britanie l-a introdus în topul celor mai influenți oameni din lume. Acesta a creat mai multe formate de televiziune care au devenit rapid celebre. Printre acestea se numără și X Factor.
În anul 2004, Simon a apărut și în rolul de jurat la X Factor. De-a lungul timpului a participat și la : Pop Idol, Britain’s Got Talent sau American Idol. Cowell și-a început cariera în anii ’80, pe atunci fiind producător muzical.