Simona Amânar, interviu eveniment pentru Fanatik: “Va exista un podium olimpic cu trei sportivi din aceeaşi ţară? Niciodată!”. Exclusiv

Simona Amânar Tabără este una dintre cele mai medaliate sportive din istoria României la Jocurile Olimpice. Gimnasta a obținut trei medalii de aur, o medalie de argint și trei medalii de bronz în cele două participări la Jocurile Olimpice, 1996 și 2000. 

Este considerată una dintre cele mai bune gimnaste din toate timpurile, doar a doua româncă după Nadia Comăneci care a câștigat Trofeul Laureus World Sports, a fost introdusă în Gymnastics Hall of Fame în 2007 și poartă numele unuia dintre cele mai dificile elemente din gimnastică: săritura Amânar.

Ulterior, și-a dat doctoratul în descrierea cu lux de amănunt a etapelor realizării săriturii Amânar, considerată una dintre cele mai periculoase din gimnastică și după retragere și-a îndeplinit un alt vis: acela de a deveni cadru universitar.

Simona Amânar, interviu eveniment: “Nu-mi venea să cred că eu sunt acolo, că românii așteaptă atâtea de la un copil ca mine”

Episodul 14 din seria “Olimpicii României” o are ca protagonistă pe Simona Amânar Tabără, care a acordat pentru FANATIK un interviu eveniment în care a vorbit despre performanță, sacrificii, medalii olimpice, controversele de la Sydney 2000, despre relația cu antrenorii Bellu și Bitang, dar și despre intrarea în con de umbră a gimnasticii românești.

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Sunteți una dintre cele mai medaliate sportive ale României la Jocurile Olimpice. Ce sentiment aveați în momentul în care concurați la JO?

– Simt și acum fiorii din momentul intonării imnului național, simt mândrie și satisfacție aducându-mi aminte cum drapelul țării mele era deasupra celui american sau rusesc, deasupra celui francez sau a altor mari națiuni. Satisfacția este imensă când știi că tu ai învins reprezentanții acelor state. Și am făcut-o de multe ori, atât la Jocurile Olimpice cât și la Campionatele Mondiale sau cele Europene. Fiecare victorie repurtată de către mine este o amintire de neuitat, dar cu siguranță titlurile olimpice reprezintă gloria supremă atinsă de către mine, rămânând în sufletul meu ca moment de neuitat. Echipa fantastică din care am făcut parte este o altă parte care nu poate fi dată uitării niciodată.

Prima mea participare la JO a avut loc în anul 1996, în SUA, la Atlanta. Eram în fața celei mai mari încercări a vieții mele, eram față în față cu momentul în care trebuia să lupt pentru ceea ce mă pregătisem de ani de zile. Eram față în față cu ceva la care doar mă gândisem, cu ceva ce văzusem doar la televizor. Nu-mi venea să cred că eu sunt acolo, că românii așteaptă atâtea de la un copil ca mine, eram doar un copil. Intram în acele săli imense, vedeam zeci de mii de oameni în tribune, eram adversare directe pentru SUA, sala erupea în momentele în care evolua o fată din echipa lor! Mi se face și acum pielea de găină când mă gândesc cum stăteam și priveam la ceea ce este în jurul meu. Cred că am fost mult mai puternică decât am crezut că sunt, că am avut o pregătire și mentalitate extraordinară să rezistăm atunci la acea presiune. Satisfacția este imensă când știi că tu ai învins reprezentanții acelor state. Și am făcut-o de multe ori, atât la Jocurile Olimpice cât și la Campionatele Mondiale sau cele Europene.

“Gimnastica mi-a dat totul pentru că am tratat totul cu seriozitate! Am fost corectă, conștiincioasă și muncitoare”

Toată lumea știe că în gimnastică este o muncă titanică. Ne puteți spune ce sacrificii a trebuit să faceți ca să puteți să concurați la cel mai înalt nivel?

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

– Este frumos să ajungi campion, dar greutățile prin care trece un sportiv puțini le contabilizează. Sigur că pentru a ajunge la un astfel de nivel nu se poate fără a face un efort datorat orelor multe de antrenament, cantonamente, departe de familie. Dar știam de la început ceea ce trebuie să fac, unde vreau să ajung și sacrificiile pe care voi fi obligată să le fac. Satisfacția obținerii de astfel de performanțe sigur că și le dorește oricine, cu atât mai mult că știu care a fost satisfacția mea personală și a milioanelor de români când am reușit să urc drapelul național peste al marilor puteri mondiale, și mă refer aici la SUA, Rusia, China, Franța…dar cu toate acestea nu aș da timpul înapoi. Aș vrea în schimb ca cei care vin din urmă să continue munca cu multă seriozitate și să ne vadă pe noi, generațiile trecute și cu mari performanțe ca pe niște modele demne de urmat.

Dintre sutele sau miile de copii care încep un sport doar câțiva ajung la marea performanță, până la campion drumul este nespus de greu, cu multe etape și cu probleme care se ivesc, atât de natură fizică cât și mentală. Noi analizăm întotdeauna pe cel care face, cel care ajunge sus, fără a avea înțelegere față de el, fără a-i înțelege potențialul sau starea de moment. Gimnastica mi-a dat totul pentru că am tratat totul cu seriozitate! Am fost corectă, conștiincioasă și muncitoare. M-a ferit Dumnezeu și de accidentări, iar dorința de a deveni cea mai bună a învins orice greutate.

“Nu am realizat ce reprezintă saritura ”Amânar” decât atunci când am văzut reprezentantele Statelor Unite ale Americi,  executând la J.O. această săritură”

Dați numele unuia dintre cele mai grele elemente din gimnastica feminină, săritura Amânar. Cum vă simțiți în momentul în care vedeți că elementul care vă poartă numele este folosit la cel mai înalt nivel și astăzi?

– Este un moment de recunoaștere al muncii mele, al efortului meu, a faptului că am lăsat ceva în urmă pentru totdeauna. Poate nu am realizat ce reprezintă saritura ”Amânar” decât atunci când am văzut reprezentantele Statelor Unite ale Americi,  executând la J.O. această săritură care îmi poartă numele. Apoi am realizat ce înfaptuisem când mi-am îndeplinit visul didactic de a obține titlul de doctor prin descrierea cu lux de amănunt a etapelor realizării acestei sărituri. Abia atunci am putut conștientiza fiecare pas în construirea acestei sărituri. Sunt mândră că săritura Amânar are o valoare foarte mare în codul de punctaj iar în momentul de față sunt tot mai multe gimnaste care execută acestă săritură.

Ați făcut parte dintr-o generație de aur a gimnasticii românești. Lucrurile nu mai stau la fel de bine în zilele noastre. Ce ați avut atunci și nu mai există acum?

– Cauzele insucceselor de azi sunt multiple și strâns legate între ele,  dar sunt sigură că vom trece peste ele și România va reveni acolo unde îi este locul. Pe de altă parte, codul actual de punctaj ajută toți gimnaștii să facă performanță, având parte și de o echilibrare a performanțelor sportive ale tuturor. Să nu uităm că antrenori români se regăsesc în cadrul multor formații care au înregistrat progrese, ceea ce spune multe despre ceea ce înseamnă gimnastica românească. Cred cu tărie că rezultate vor veni, că se vor obţine medalii la marile competiţii. Valori există, contează mult spiritul de echipă, unitatea, dorinţa şi mentalitatea lor de a lupta pentru a fi primele.

“Am trăit mereu senzaţia plăcută că sportivele din Statele Unite, Rusia, China, Franţa sau alte asemenea se uitau cu frică la mine, la colegele mele”

Care a fost cel mai frumos moment din cariera dumneavoastră?

– Nu pot spune că o performanță sau un moment din cariera mea este mai important decât altul. Întreaga mea carieră este deosebită şi îmi doresc ca şi alţi sportivi să trăiască momentele pe care le-am trăit eu. Este minunat să fii de atâtea ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului unei competiţii majore, să auzi cum se intonează imnul ţării tale, să vezi drapelul statului de care aparţii cum tronează peste alte drapele ale unor state mari, cu istorie, cu tradiţie, puteri economice. Am trăit mereu senzaţia plăcută că sportivele din Statele Unite, Rusia, China, Franţa sau alte asemenea se uitau cu frică la mine, la colegele mele. Simţeam sentimentul de mândrie naţională, de superioritate. Nu pot spune că una dintre medalii reprezintă ceva aparte… toate sunt munca mea, a antrenorilor, reprezintă mii de ore de antrenament, de muncă, de disciplină. Poate că medaliile olimpice sunt primele care îmi vin în memorie, fără a pune în umbră medaliile mondiale sau europene. A fi campion mondial, numărul 1 în lume, mai mult timp, campioană europeană sau olimpică este ceva unic. Sigur că atunci când ai 29 astfel de medalii încerci să te gândești care este cea mai cea. Cu toate acestea aș adăuga și recunoașterile internaționale după retragerea mea din activitate și mentionez aici includerea mea în Internatinal Hall of Fame dar și nominalizarea și câștigarea Trofeului Laureus World Sports a Awards, Oscarul în sport. Aici menționez că alături de Nadia Comăneci suntem singurii sportivi din istoria României care am dobândit acest palmares, dar repet, toate medaliile de aur, argint sau bronz mă reprezintă. Toate aceste momente au reprezentat, aşa cum spuneam mai devreme, recunoaşterea valorii mele, a întregii mele activităţi.

“Sunt convinsă că Andreea nu a intenționat niciun moment să trișeze, rezultatul testului fiind unul care a rămas o enigma pentru toți și în ziua de azi”

Puteți să ne spuneți și cea mai mare dezamăgire? Experiența neplăcută care v-a marcat cel mai mult?

– Aș numi mai degrabă moment greu sau cel mai prost moment din cariera mea. Fiecare sportiv trece prin momente mai puțin plăcute sau momente proaste în carieră. Chiar dacă au fost astfel de momente ele sunt emoționante, inclusiv atunci când nu reusești să urci pe cea mai înaltă treapta a podiumului, dar trebuie să ținem seama că atunci reprezentam o forță, eram o familie și chiar dacă adversarii cu care ne băteam erau la fel de puternici ca și noi reușeam să-i depășim datorită capacității noastre de mobilizare în momentele deosebite ale concursului, a seriozității și talentului cu care eram înzestrate. Fiecare victorie sau înfrângere obtinuță își are povestea ei… mii de ore de antrenamente, de muncă, de răbdare, de încercări…. Momentul cel mai greu cred că rămâne Tianjin 1999, când am ratat la ultimul aparat paralelul, pierzând titlul mondial absolut pe care îl aveam la îndemână datorită modului cum mă prezentasem până atunci, dar și înfrângerile fac parte din viața unui sportiv.

Puteți să ne explicați sentimentele care v-au încercat atunci când vi s-a înmânat medalia de aur la individual compus în anul 2000, după descalificarea Andreei Răducan? Știu că s-a creat o presiune suplimentară pe dumneavoastră, deși nu ați avut niciun amestec în toată controversa…

– Nu s-a făcut o festivitate de premiere oficială. Ce s-a întâmplat atunci face parte din sport, nu ma pot eu pronunța, dar sunt convinsă că Andreea nu a intenționat niciun moment să trișeze, rezultatul testului fiind unul care a rămas o enigma pentru toți și în ziua de azi. Pentru mine este important și voi păstra mereu în memorie acel podium totalmente românesc, moment de istorie al olimpismului.

Despre Bellu și Bitang: “Eu i-am apreciat întotdeauna ca antrenori, cunoscându-i în acest sens. Nu vreau să fac aprecieri despre alte aspecte sau să comentez aprecierile făcute de colegele mele”

Aveți o experiență extraordinară în gimnastică. Ne putem aștepta la o medalie de la sportivii noștri calificați la JO de la Tokyo?

– Chiar dacă suntem oarecum într-un proces de tranziție în multe domenii sportive, sper că rezultatele de la Tokyo să aducă mulțumire atât în rândul sportivilor cât și al suporterilor. Sper că sportivii prezenți să meargă acolo cu încrederea că pot deveni cei mai buni, să plece spre Jocuri cu spiritul de luptă aprins, să nu înceteze să creadă în ei, pentru că pot! Avem sportivi de la care așteptările sunt mari, dar sunt convinsă că și dintre cei cotați cu șanse mai mici vor apărea câteva surprize plăcute. Gimnastica întodeauna a adus medalii la J.O. Îmi este greu să mă pronunț în privința rezultatelor. Ceea ce știu eu este că se muncește mult, se dorește, iar gimnaștii calificați la Tokio speră într un rezultat cât mai bun. Sper ca mulți români să poată face deplasarea la Tokyo, deși distanta este foarte mare, pentru a fi alături de sportivii români, pentru că este un eveniment unic în viata unui om, să participe la Jocurile Olimpice, este împlinirea unui vis!

Octavian Bellu și Mariana Bitang sunt antrenorii pe care i-ați avut atâta timp la lotul olimpic. Au intrat și în cartea recordurilor pentru numărul de medalii câștigate, dar au existat și controverse, fiind criticați de câteva foste gimnaste. Dumneavoastră cum i-ați caracteriza?

– În prisma rezultatelor, fara echivoc, cei doi, reprezintă apogeul performanței. Nu cred că există în lume antrenori cu performanțele lor, cu atâtea medalii Europene, Mondiale și Olimpice, fără a pune la socoteală alte competiții. Orice persoană cunoscută publicului este pe de o parte apreciată iar pe de altă parte există și critici. Eu i-am apreciat întotdeauna ca antrenori, cunoscându-i în acest sens. Nu vreau să fac aprecieri despre alte aspecte sau să comentez aprecierile făcute de colegele mele.

“Credeţi că va mai exista un podium olimpic cu trei sportivi din aceeaşi ţară? Niciodată!”

Cum privește astăzi gimnastica sportiva care a obținut 7 medalii olimpice, 10 medalii mondiale și 12 medalii europene, ca să adaug doar distincțiile majore…

– Gimnastica mondială a evoluat extrem de mult, se pune accent pe tot: dificultate, execuție și artistic dar fără forță și o pregătire fizică intesă și corect facută nu poți ajunge să execuți elemente de dificultate sau să duci un integral la sol cu linii acrobatice ca cel al lui Simone Biles. Urmăresc fiecare mare competiție, pe lângă competiția internă din România. Schimbarea este vizibilă pentru oricine, cu atât mai mult pentru mine. Dificultatea exercițiilor a crescut mult, aparatele s-au schimbat, astfel că practic asistăm la un progress din toate punctele de vedere al acestui sport. Important este că gimnastica înca atrage, are public, ceea ce este cel mai important.

Chiar dacă la Mersin am avut o mică rază de speranță, gimnastica românească a fost într-un picaj foarte abrupt. Ne puteți ajuta să înțelegem de ce?

Mereu sunt atentă la tot ce petrece în sportul românesc, dar şi în cel mondial. Chiar dacă există un recul în momentul de faţă în gimnastica românească, trebuie să ne gândim totuşi că rezultate mai există, dar nouă ni se par a fi minore, pentru că ne raportăm mereu la cele de excepţie realizate în timpul generaţiei mele, a Laviniei…. Credeţi că va mai exista un podium olimpic cu trei sportivi din aceeaşi ţară? Niciodată! Acum, dacă e să raportăm totul la acea perioadă, cred că facem o greşeală, deşi ne dorim cu toţii ca acele rezultate să se repete! Eu cred că România se va „bate” mereu cu şanse la primele locuri.

• 7 medalii olimpice a câștigat Simona Amânar
• 29 de medalii a obținut gimnasta la competițiile majore (Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale, Campionate Europene)