Simona Gherghe nu s-a mai abținut în legătură cu doi dintre concurenții de la Mireasa, show difuzat de Antena 1!
Prezentatoarea a scăpat porumbelul, în direct, în ediția difuzată luni, 26 iunie 2023. Săptămâna trecută, în weekend, în casa Mireasa s-a dat mare petrecere. Concurenților le-a cântat Nicoleta Oancea Band. Aceasta nu a fost singura surpriză pentru participanții care se pregătesc pentru marea finală din 7 iulie.
Momentul a fost surprins imediat de Viperele Vesele, mai ales că Simona Gherghe a evitat să se pronunțe până acum legat de una din cele mai mari controverse ale sezonului 7.
Nu vă mai ținem pe jar și vă spunem că Simona Gherghe a băgat bățul prin gard cu privire la relația care ar exista între Alex și Mihai. În casa Mireasa, sâmbătă au intrat foștii concurenți, pe lângă artista care a făcut mare petrecere!
Ei bine, Alex a venit în casă cu un buchet de flori! Simona Gherghe a vrut să știe pentru cine le-a cumpărat. Alex a format în casă un cuplu cu Irina, însă relația lor nu a durat foarte mult. De asemenea, înainte ca aceștia să formeze o pereche pentru aproximativ o săptămână, Alex era extrem de apropiat de Mihai, partenerul lui Hatice.
De altfel, când a intrat în casa show-ului de la Antena 1 să îi viziteze pe foștii concurenți, Alex i-a mărturisit lui Mihai că îl susține foarte mult pentru a câștiga acest concurs.
„Habar nu ai câtă susținere ți-am oferit de afară. O să vorbim treaba asta”, i-a spus Alex Macarie lui Mihai, cel care e combinat în emisiune cu exotica Hatice.
„Apropo, florile alea erau pentru tine sau pentru Mihai?”, a întrebat Simona Gherghe, în direct, luând pe toată lumea prin surprindere.
Viperele Vesele au postat filmulețul respectiv sub titlul „Dilema zilei”, pe pagina de Instagram. O adevărată dilemă dacă ne gândim că Simona Gherghe nu a făcut până acum o referire atât de clară la adresa cuplului de băieți din casă.
Interesant este faptul că Simona Gherghe a pus întrebarea aceasta, în condițiile în care pe materialul difuzat chiar în emisiunea pe care o prezenta luni s-a văzut foarte clar cui a adus Alex florile. Fostul concurent i le-a oferit Irinei și nu lui Mihai, așa cum a insinuat Simona Gherghe.
În luna martie, comunitatea Viperele Vesele a trimis niște flori și un tort pentru cei doi băieți care ar fi într-o relație secretă. Cadourile respective nu ar mai fi ajuns în casă. Darurile ar fi fost oprite de producție. Viperele au spus atunci că Antena 1 vrea să ascundă această poveste de dragoste. Echipa de la Mireasa a fost acuzată inclusiv de homofobie.
Simona Gherghe a avut atunci o reacție, în exclusivitate pentru FANATIK: „Nu vreau să comentez despre concurenți. Nu știu să fi ajuns vreun cadou pentru ei. Plus că nu eu mă ocup despre asta. Întrebați de cei de la PR legat de cadourile pentru concurenți”.
Oricum, încurcate sunt căile dragostei de la Mireasa! Întrebarea ironică a prezentatoarei nu face altceva decât să întărească suspiciunea cu privire la cât de autentică e, de fapt, relația dintre Hatice și Mihai.
Competiția Mireasa se apropie cu pași repezi de marele final. Ultimul episod va avea loc vineri, 7 iulie, în direct, la Antena 1.
Cele două cupluri favorizate la câștigarea celui de-al șaptelea sezon sunt Hatice & Mihai și Antonio & Maria.