Sporturi

Simona Halep a dezvăluit care sunt marile ei bucurii din 2020: „Îmi doream foarte mult“

21.12.2020 | 15:46
Simona Halep a dezvaluit care sunt marile ei bucurii din 2020 Imi doream foarte mult
ADVERTISEMENT

Anul 2020 a fost bulversat de pandemia de coronavirus. Toate domeniile au avut de suferit, iar sportul nu a făcut excepţie. Tenisul a lipsit cu desăvârşire o bună perioadă, dar, cu toate aceastea, Simona Halep a avut puterea să găsească şi părţi bune în nebunia creată.

Campioana din Constanţa a mărturisit că bucuria cea mai mare pentru ea a fost timpul petrecut alături de familie, timp pe care altfel ar fi trebuit să îl dedice turneelor.

ADVERTISEMENT

Iar în plan sportiv, împlinirea a venit odată cu turneul de la Roma. Simona Halep s-a impus în finala din Italia şi a ridicat trofeul deasupra capului pentru prima dată în carieră.

Simona Halep, bucuroasă şi în 2020: „Am acel trofeu frumos de la Roma“

Pentru al cincilea an consecutiv, Simona Halep termină anul pe podiumul clasamentului WTA. Românca e pe 2, cu aproape 1.500 de puncte în spatele lui Ahleigh Barty, dar la o diferenţă la fel de mare peste Naomi Osaka.

ADVERTISEMENT

După 6 luni de pauză forţată, jucătoarea din Constanţa a participat la numai trei turnee: la Praga, Roma şi Roland Garros. Pe primele două le-a câştigat, iar în Franţa a cedat în turul 4 în faţa Igăi Swiatek, cea care avea să câştige trofeul de la Paris.

Dincolo de rezultate, ce a însemnat 2020 pentru Simona Halep a dezvăluit chiar ea, în cadrul emisiunii „Aşii tenisului“ de la Digisport. 

ADVERTISEMENT

„Ce pot să iau bun au fost două lucruri: că am stat mai mult acasă, alături de familie și prieteni. Al doilea e că am câștigat două titluri.

Unul dintre cele mai importante e titlul de la Roma, pe care mi-l doream foarte mult. Îmi pusesem o presiune foarte mare pentru că nu-l câștigasem încă. Odată ce l-am câștigat, mă simt împlinită că am acel trofeu frumos de la Roma“, a mărturisit Simona Halep.

ADVERTISEMENT

A făcut baie în Vltava, dar a ratat Sena

Revenirea din august, cu turneul de la Praga, după şase luni fără competiţii, a adus o Simona Halep zâmbitoare şi deschisă. O Simona Halep care a sărbătorit trofeul de la Praga cu o baie în râul Vltava, respectându-şi promisiunea făcută înainte de finală.

Campioana de la Praga şi Roma a vrut să repete experienţa şi la Paris, în Sena.Făcuse un legământ să repete experienţa din Cehia dacă ar fi câştigat trofeul şi pe zgura fanceză. Din păcate, a pierdut în turul 4 şi nu s-a putut ţine de cuvânt.

ADVERTISEMENT