Simona Halep

Simona Halep, afirmație surprinzătoare despre Serena Williams: ”Are problemuțe la partea mentală”

18.03.2021 | 12:51
Simona Halep afirmatie surprinzatoare despre Serena Williams Are problemute la partea mentala
ADVERTISEMENT

Jucătoarea de tenis Simona Halep a făcut o afirmație surprinzătoare despre Serena Williams, considerând că aceasta are mici probleme mentale în ultima perioadă și din această cauză nu reușește să mai câștige în finalele turneelor de Grand Slam.

Cele două s-au întâlnit ultima dată în sferturile de finală de la Australian Open 2021, americanca impunându-se destul de clar cu 6-3, 6-3.

ADVERTISEMENT

Williams, care se află la un singur trofeu de Grand Slam de recordul deținut de Margaret Court, a pierdut ultimele patru finale importante, una chiar în fața româncei la Wimbledon 2019.

Serena Williams, descusută de Simona Halep

”Am senzația că se motivează mai mult când joacă împotriva mea. La finala de la Wimbledon am simțit-o emoționată, probabil și pentru că era aproape de record”, a declarat Simona Halep despre Serena Williams.

ADVERTISEMENT

”Cu siguranță, emoțional îi este un pic greu pentru că este atât de aproape să facă o performanță tare greu de întâlnit. Cred că are problemuțe la partea mentală în finale, pentru că orice meci este capabilă să îl câștige”, a mai spus Halep.

Avantajul lui Federer față de Nadal

Prezentă la emisiunea Așii Tenisului de la Digi Sport, românca a mărturisit că îi apreciază foarte mult pe Novak Djokovic și Roger Federer, dar crede că elvețianul nu va mai putea să joace la nivelul din trecut.

ADVERTISEMENT

”Djokovic e un sportiv-exemplu, puterea lui de a sta în teren, de a nu ceda, chiar dacă are mici dureri, cheamă doctorul și așa mai departe. Faptul că se motivează la fel de bine în continuare e de apreciat”, a afirmat Simona Halep.

”Întotdeauna l-am admirat pe Federer, e un geniu din punctul meu de vedere. Cred că va mai juca o perioadă de timp, se vede că o face cu pasiune. Nu știu cât va mai putea fizic, uzura se simte după atâția ani.

ADVERTISEMENT

Dar, dacă el spune că va juca la Wimbledon și la Jocurile Olimpice, așa se va întâmpla. Federer nu a avut așa multe accidentări pentru că tenisul este ușor pentru el. Nadal are un joc de uzură mai mare și de aceea a fost mai predispus la accidentări”, a încheiat ea.

ADVERTISEMENT