Sport

Simona Halep, aproape să își împlinească visul la Roma! Finală cu Karolina Pliskova! Ce s-a întâmplat în precedentele finale disputate

20.09.2020 | 19:54
Simona Halep aproape sa isi implineasca visul la Roma Finala cu Karolina Pliskova Ce sa intamplat in precedentele finale disputate
ADVERTISEMENT

Simona Halep este într-o formă excelentă și s-a calificat din nou într-o finală la WTA Roma, după cele din 2017, respectiv 2018, când a pierdut în fața Elinei Svitolina, iar de această dată va face orice îi stă în putere pentru a nu pierde trofeul care îi lipsește din vitrină.

În 2019, Simona nu a avut deloc un parcurs bun la Foro Italico, unde a ieșit încă din turul 2, după ce a acuzat și niște probleme medicale. Atunci pierdea la Marketa Vondrousova (19 ani, 44 WTA), cu 2-6, 7-5, 6-3, care a mai învins-o pe tenismena din România și la Indian Wells.

ADVERTISEMENT

Simona nu a uitat niciodată finalele pierdute în fața ucrainiencei Elina Svitolina, iar de această dată nu vrea ca trofeul să îi mai scape printre degete: ,,Acum am șansa de a schimba asta. Am șansa de a lupta până la sfârșit și pentru fiecare minge. Mâine cred în șansa mea. Cred că am un nivel bun de tenis în acest moment și trebuie să cred că pot câștiga. Voi merge acolo și voi da totul”, declara Simona Halep referitor la finalele pierdute la Roma în fața Elinei Svitolina.

Simona Halep va juca în finala la Roma cu Karolina Pliskova

Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) a învins-o pe Garbine Muguruza (26 de ani, 17 WTA) în semifinalele turneului de la Roma, scor 6-3, 4-6, 6-4, iar luni va juca finala cu Karolina Pliskova.

ADVERTISEMENT

Karolina Pliskova a trecut de Marketa Vondrousova (locul 19 WTA) în a doua semifinală, scor 6-2, 6-4, iar meciul a durat o oră și 20 de minute.

Finala turneului de la Roma va avea loc luni, în direct la Digi Sport 1, de la ora 15:30, iar Simona Halep se declară încrezătoare înaintea finalei de la Roma: ,,Contează că sunt bine, sunt în formă și mă simt bine fizic. Indiferent cu cine voi juca mâine, este un meci extraordinar de greu. Mă concentrez mai mult pe mine și sper să joc un meci frumos.

ADVERTISEMENT

A fost bine că m-am odihnit după Praga, am venit foarte fresh aici. Faptul că am condus în toate meciurile îmi dă încredere. Sunt bine, sunt încrezătoare.

Mereu e un meci greu cu Pliskova, e foarte greu să returnezi serviciul ei. Știu cum să joc contra ei, sper să fac un meci bun și să câștig, pentru că îmi doresc trofeul foarte mult”, a spus Simona Halep, după calificarea în finala de la Roma, pentru Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Este momentul Simonei Halep să câștige cele 3 turnee preferate: Madrid, Roma și Paris!

Dacă Simona a câștigat la Madrid și la Roland Garros, la Roma nu a reușit niciodată să triumfe, dar acum este mai aproape ca oricând, mai ales după victoria în meciul cu Garbine Muguruza și poate câștiga încă 3 milioane de euro din tenis!

A fost un meci extrem de util pentru fostul lider mondial, fiind prima oară după reluarea circuitului când se testează împotriva unui adversar atât de puternic. Un meci care-i va da încredere pentru Roland Garros, dar și pentru finala de mâine.

Simona a vorbit chiar înainte de meciul cu Muguruza despre visul cel mare, acela de a fi campioană la Roma: ,,Îmi doresc foarte mult acest trofeu, este unul dintre preferatele mele. Încerc, cât se poate de mult, să-l câștig”, a declarat Simona pentru digisport.

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: