Sport

Simona Halep e îngrijorată înaintea turneului de la Moscova: „Va fi greu să revin unde am fost”

Simona Halep e gata să ia startul la Moscova, în Kremlin Cup, dar nu pare prea convinsă că va mai putea reveni în elita tenisului mondial. „Va fi foarte greu”, susține sportiva noastră.
15.10.2021 | 15:09
Simona Halep e ingrijorata inaintea turneului de la Moscova Va fi greu sa revin unde am fost
ADVERTISEMENT

Chiar dacă s-a recuperat complet după accidentarea care a ținut-o mai bine de două luni departe de teren, Simona Halep (17 WTA) nu se gândește încă la un nou trofeu. Ba chiar admite că nu îi va fi deloc ușor să revină la forma de acum câțiva ani, când se afla pe prima poziție în ierarhia mondială.

Ritmul meu nu este la un nivel ridicat. Muncesc zi de zi, dar, cu siguranță, va fi greu să revin unde am fost”, susține sportiva noastră, chiar înaintea debutului la Kremlin Cup, turneu de categorie WTA 500 ce se va desfășura în perioada 18 – 24 octombrie, în Moscova.

ADVERTISEMENT

Nici de această dată nu vom asista, însă, la un duel cu Emma Răducanu, pentru că britanica de origine română și-a anunțat retragerea, fără să-și motiveze în vreun fel decizia. Cele două s-ar putea întâlni, în schimb, pe tabloul principal al Transylvania Open, competiție programată între 25 și 30 octombrie, în Sala Polivalentă din Cluj Napoca.

Simona Halep, îngrijorată înaintea turneului de la Moscova

Florin Segărceanu va fi alături de noi, de toate fetele. Vor mai fi Monica, cred că și Raluca. Nu știu dacă vor mai fi românce la simplu. Ne bucurăm să avem oameni de suflet alături, sper să câștig niște meciuri.

ADVERTISEMENT
Simona Halep, alături de antrenorul Adrian Marcu și preparatorul fizic Alex Tănase
Simona Halep, alături de antrenorul Adrian Marcu și preparatorul fizic Alex Tănase

E greu să mă gândesc la trofeu acum, am lipsit foarte mult anul acesta, ritmul meu nu este la un nivel ridicat. Muncesc zi de zi, dar îmi va fi greu să revin acolo unde am fost.

Îmi place foarte mult orașul. Avem voie doar să mergem la plimbare, dar și așa sunt emoționată și merg la Moscova cu multă plăcere.”, a declarat Simona Halep.

ADVERTISEMENT

Situație incredibilă pentru Monica Niculescu. A plecat spre Moscova, dar riscă să se întoarcă imediat acasă

Deși a plecat la rândul său spre capitala Rusiei, dornică să evolueze în proba de dublu a turneului Kremlin Cup, Monica Niculescu s-ar putea vedea nevoită să revină imediat acasă. Asta dacă nu-și găsește în timp util o parteneră în locul Gabrielei Ruse, care nu a reușit să obțină viză de intrare pe teritoriul țării.

Mă simt bine, mai avem câteva turnee anul acesta și aș vrea să le joc. Eu sunt într-o situație mai ciudată acum, pentru că mă duc la Moscova, unde trebuia să joc cu Gabi Ruse dublu, dar ea n-a reușit să-și ia viza. Mă duc și trebuie să caut pe cineva acolo să joc dublu.

ADVERTISEMENT

Practic, mă duc, dar n-am cu cine juca deocamdată. Da, dau anunț pe net. Trebuie să-mi găsesc duminică până la 12:00 parteneră. Avem echipă tare la Moscova, vin și Simona, și Raluca (n.r. Olaru), este și Irina Bara deja acolo.

Vine și domnul Segărceanu, ca la FED Cup. Cred că mai special va fi la Cluj. Eu nu prea am fost la Moscova, că mă duceam la Luxemburg, unde am avut rezultate bune.

Este un turneu excelent, este un turneu mare. Sper să joc, poate mă întorc luni, cine știe. Dacă nu-mi găsesc parteneră, luni sunt acasă”, a mărturisit jucătoarea originară din Slatina.

ADVERTISEMENT