Sport

Simona Halep i-a dat termen lui Carlos Martinez pentru a o duce la cel mai înalt nivel: „E mai greu decât mă așteptam”

Simona Halep speră să primească wildcard la Roland Garros. Ce spune despre colaboarea cu noul antrenor și când crede că va fi 100% din punct de vedere fizic
11.04.2024 | 21:58
Simona Halep ia dat termen lui Carlos Martinez pentru a o duce la cel mai inalt nivel E mai greu decat ma asteptam
Simona Halep decide viitorul lui Carlos Martinez după Roland Garros
ADVERTISEMENT

Simona Halep și Carlos Martinez se antrenează la București de mai bine de o săptămână. Fostul număr unu mondial i-a dat un termen limită antrenorului spaniol. Cum decurge colaborarea dintre cei doi și ce urmează pentru Simona Halep.

Simona Halep i-a dat termen lui Carlos Martinez pentru a o duce la cel mai înalt nivel: „E mai greu decât mă așteptam”

Simona Halep e conștientă că are mult de tras pentru a reveni la forma de dinainte de suspendare: „Am ajuns să lucrez cu Vlad Bucșa de la Stejarii și cu Martinez care e un antrenor foarte bun. Lucrurile merg bine, dar mai e mult până să ajung la nivel meu. A fost foarte dificil prima săptămână pe teren, simțeam picioarele grele și coordonarea era destul de grea”.

ADVERTISEMENT

Are deja și o veste bună: „Acum mă simt mai bine. A fost oboseală mai mult. Am tras mult de mine și au apărut dureri. Nu e o accidentare. Am început să adaptez și la serviciu să nu mă mai doară și sunt în schimbări. Sper să suporte corpul meu”.

Halep și-a făcut analiza după meciul revenirii de la Miami„Am vorbit cu Carlos și a spus că trebuie să fiu bine fizic să pot să performez. Tenisul nu l-am uitat, l-am simțit foarte bine, dar fizic am fost foarte departe de ceea ce ar trebui să fiu”. 

ADVERTISEMENT

Simona Halep așteaptă cu nerăbdare să joace pe terenul ei favorit: „Zgura e suprafața mea preferată. Îmi place să joc peste tot, mai ales pe unde am câștigat. Îmi place să construiesc punctul, nu am o putere extraordinară să am lovituri câștigătoare. Îmi place că o suprafață rapidă și pot să alunec”.

Ce așteptări are de la turneul de la WTA Madrid Open: „Să nu pic din primul tur cu o jucătoare foarte solidă”

Simona Halep e în cel mai slab moment din punct de vedere fizic și speră la un dram de noroc în capitala Spaniei, unde a ieșit câștigătoare de două ori: „Mă bucur că am primit wildcard la Madrid și e un turneu mare. Sper să nu pic din primul tur cu o jucătoare foarte solidă. 

ADVERTISEMENT

E un pic de altitudine și mingiile sunt mai grele. Îmi place terenul, e un pic mai tare, pot să alunec foarte bine și mi-a plăcut mereu că sunt foarte mulți români și am avut mereu pe cineva alături. Românii fac o atmosferă frumoasă la fiecare meci”.

Primele impresii despre antrenamentele cu Martinez: „Are un stil foarte pe placul meu”

Simona a tras și primele concluzii după primele 7 zile de colaborare cu antrenorul spaniol: „O săptămână avem în care am lucrat. A fost intens, am muncit mai mult decât mă așteptam pentru că e doar începutul.

ADVERTISEMENT

Are un stil foarte pe placul meu. Energic, vorbește despre ceea ce fac, îmi spune adevărul că nu dau bine și asta contează mult, să știu realitatea, ce trebuie să îmbunătățesc și îmi spune într-un mod pozitiv.

Nu am încredere în mine foarte mare în acest moment. Mă ajută să mă redescopăr. Am schimbat tactic și la serviciu, forehand. Redescopăr ritmul jocurilor, antrenamentelor. Îmi place, îl respect și îl admir pentru munca pe care o face”.

Viitorul se decide la Paris: „Discutăm după Roland Garros”

Simona Halep a explicat că va lua o decizie finală în privința colaborării cu antrenorul spaniol după Marele Șlem de la Paris: „Am hotărât să mai discutăm o dată după Roland Garros să văd și eu cum mă simt fizic și mental. E mai greu pentru mine față de cum mă așteptam”.

Fosta campioană de la Roland Garros sper că va exista bunăvoință din partea organizatorilor: „Sper și îmi doresc să îmi dea wildcard. Francezii sunt naționaliști și dau la franțuzoaice din ce am înțeles. Mie mi-ar plăcea foarte mult să joc și sper să îmi dea”, a mai spus campioana noastră la Digi Sport.

  • 1 an și 7 luni a fost Simona Halep suspendată
ADVERTISEMENT