Sport

Simona Halep, protagonista unei spectaculoase ședințe foto. Românca este în forma maximă înainte de ultimul Grand Slam al anului

Simona Halep debordează de optimism înaintea ultimului turneu de Grand Slam al anului. Până să intre în cursa pentru trofeul US Open, sportiva a participat la o spectaculoasă sesiune foto.
31.07.2022 | 14:28
Simona Halep protagonista unei spectaculoase sedinte foto Romanca este in forma maxima inainte de ultimul Grand Slam al anului
Simona Halep a fost eroina uneui ședințe foto spectaculoase înainte de participarea la seria de turnee de peste Ocean
ADVERTISEMENT

Racheta numărul 1 a României, Simona Halep, a avut un sezon pe iarbă foarte bun, în care a bifat trei semifinale consecutive. În perioada următoare va participa la o serie de turnee în SUA.

Simona Halep, eroină într-un pictorial WTA

Simona Halep este una dintre principalele favorite la câștigarea turneului de Grand Slam de la US Open, ultimul al acestui an.

ADVERTISEMENT

Competiția se va derula în perioada 29 august – 11 septembrie, iar românca este cotată de organizatori și de specialiști cu șansa a treia la câștigarea trofeului deținut de Emma Răducanu.

Halep a început deja pregătirea pentru turneele de peste Ocean, alături de antrenorul Patrik Mouratoglou. Sportiva participă începând de mâine la Citi Open, turneu programat în perioada 1 – 8 august 2022.

ADVERTISEMENT

Departamentul de marketing al WTA a profitat de prezența Simonei în SUA mai devreme de turneul de la Flushing Meadows și au provocat-o să fie eroina unui pictorial.

Sportiva din țara noastră a radiat de bucurie și încredere, iar fotograful Jimmie48, cel care a realizat instantaneele, a publicat câteva dintre poze pe contul de Twitter.

ADVERTISEMENT

Program încărcat pentru Simona Halep până la US Open

Luna august va fi una extrem de intensă pentru Simona Halep. Ocupanta locului 16 în ierarhia mondială a confirmat prezența la trei turnee mai înainte de US Open.

Primul dintre acestea este cel de la Washington, un turneu de doar 250 de puncte. În perioada 8 – 14 august va fi prezentă la WTA 1000 Toronto, iar între 15-21 august va evolua la cel de al doilea turneu de 1000 de puncte, la Cincinnati.

ADVERTISEMENT

Simona Halep nu a câștigat niciodată turneul de la Flushing Meadows. Cea mai bună performanță a româncei este semifinala disputată la ediția din 2015.

16 este poziția pe care se clasează Simona Halep în topul mondial WTA, înaintea turneelor la care va participa pe pământ american

ADVERTISEMENT
Tags: