Horia Ivanovici a dat startul dezbaterii în platoul FANATIK SUPERLIGA după scandalul de la FCU Craiova în care Dică a fost înlăturat de la echipă după doar câteva etape. “Brelocul patronului din păcate, asta am ajuns, acesta este adevărul”, a fost reacția fără menajamente a moderatorului.
“Dar nu peste tot, în locurile unde nu se întâmplă așa ceva sunt performanțe. În locurile acelea se face și performanță financiară dacă știi cum să o faci. Business-ul fotbal se poate face foarte bine în România în momentul în care îți alegi profesioniști. Dacă nu găsești în țară pentru că este o problemă.
Trebuie să investești în profesioniști din afară care trebuie să îi învețe pe ai tăi. Să lucreze la club și să aibă secunzii lor pe fiecare profil, români pasionați dornici de treabă. Tineri, pentru că tinerii absorb mai multă informație, este singura scăpare. Ce a fost înainte de 1990 a dispărut pe cale naturală.
Sau din cauza inițativei unora imediat după 90 de a elimina acele personaje, acei specialiști din fenomen fără ca să pună ceva în loc. Acei profesioniști creați înainte de 90 au fost dați la o parte fără a fi pus ceva în loc. S-a creat un vid uriaș de competență. Lumea nu înțelege“, a declarat Andrei Vochin.
Andrei Vochin a explicat pe larg cea mai mare problemă a fotbalului românesc. Fără antrenori profesioniști, nivelul Ligii I și implicit cel al echipei naționale nu se va ridica la pretențiile din vest. Fenomenul este acaparat de oameni fără pregătirea necesară pentru ca fotbaliștii români să se poată duela la cel mai înalt nivel.
“Iar acum când apar oameni tineri, bine pregătiți, școliți în străinătate. Sunt aduși în România și când apar la echipe cu reprezentare mai puternică în mass-media, se găsesc așa zis specialiști care nu știu pe ce lume trăiesc care se apucă să conteste băieți bine pregătiți care n-au nume și nu îi cunoaște nimeni.
Asta creează un val de reacții, iar decidenții cad pradă acestei manipulări și îi dau la o parte pe acei profesioniști fără nume și îi pun pe unii care au imagine, sunt credibili la televizor, dar la capitolul meserie sunt săraci”, a concluzionat Andrei Vochin în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA.
Fotbalul din România pierde din ce în ce mai mult teren în fața forțelor din vest, iar soluția întârzie să apară. Majoritatea antrenorilor din țară nu se ridică la nivelul celor din vest, iar jucătorii par condamnați la o carieră fără reușite pe plan internațional. În acest moment, România nu are jucători influenți la echipele din “Top 4”.
FANATIK SUPERLIGA este în direct în fiecare luni, marți și vineri de la 10:30, doar pe FANATIK.RO. Emisiunea se poate vedea în aceeași zi, în premieră, de la 17:30, pe canalul de Youtube Fanatik și pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.