Sport

Situații rare în FC Botoșani – FC U Craiova! Iulian Călin și-a schimbat decizia de două ori, după analiza VAR. Video

Faze controversate în meciul FC Botoșani - FC U Craiova, în etapa a 4-a din play-out-ul SuperLigii. Iulian Călin și-a schimbat de două ori decizia.
14.04.2024 | 14:55
Situatii rare in FC Botosani  FC U Craiova Iulian Calin sia schimbat decizia de doua ori dupa analiza VAR Video
FC Botoșani a avut un penalty anulat în prima repriză a meciului cu FC U Craiova. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT
14-04-2024
11:56

Iulian Călin, penalty pentru FC Botoșani după analiza VAR

Reagy Ofosu a solicitat un penalty în minutul 54 al meciului cu FC U Craiova. Atacantul în vârstă de 32 de ani a căzut în careu după o intervenție prin alunecare a lui Lekiatas.

Iulian Călin nu a acordat penalty în primă fază, ci a lăsat jocul să continue. În cele din urmă, arbitrul a mers la marginea terenului și a revăzut faza în urma căreia moldovenii au solicitat o lovitură de la 11 metri. 

După ce a revăzut imaginile, Iulian Călin a dictat penalty pentru FC Botoșani. Enzo Lopez a înscris de la punctul cu var. VEZI VIDEO AICI. A fost a doua oară în meci când Iulian Călin își schimbă decizia după ce vede faza la monitorul VAR. 

În prima repriză, Iulian Călin a dictat un penalty pentru FC Botoșani după un contact în careu între Vlad Pop și Jaly Mouaddib. „Centralul” a anulat penalty-ul acordat tot de el, după ce a revăzut faza la marginea terenului. 

FC Botoșani și FC U Craiova dispută un meci extrem de important în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Prima fază controversată a meciului a venit în minutul 14. Iulian Călin a dictat penalty în prima fază pentru FC Botoșani, însă arbitrul și-a schimbat decizia după ce a văzut reluările la marginea terenului.

Situație rară în SuperLiga în FC Botoșani – FC U Craiova! Arbitrul a acordat penalty după care l-a anulat

Iulian Călin nu a stat pe gânduri și a acordat penalty pentru FC Botoșani după un contact în careu între Vlad Pop și Jaly Mouaddib. „Centralul” în vârstă de 37 de ani a considerat în primă fază că mijlocașul oltenilor l-a faultat pe jucătorul gazdelor.

ADVERTISEMENT

Arbitrul a mers la marginea terenului pentru a vedea reluările pe monitorul VAR. Ulterior, Iulian Călin și-a schimbat decizia și a anulat penalty-ul pe care tot el l-a acordat în primă fază. VEZI VIDEO AICI.

Iulian Călin este ajutat de la linii de către asistenții Romică Bîrdeș și Marius Marchidanu. În camera VAR, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) i-a delegat la FC Botoșani – FC U Craiova pe Horia Mladinovici și asistentul Alexandru Filip.

ADVERTISEMENT

FC U Craiova a dat lovitura la faza imediat următoare

Nu a durat mult și FC U Craiova a deschis scorul cu FC Botoșani. Vladislav Blănuță, pariul lui Adrian Mititelu, a înscris cu o lovitură de cap în urma unui corner. Reușita tânărului atacant al oltenilor a venit în minutul 21.

William Baeten a executat excelent o lovitură de la colț. Sidibe a prelungit pe spate, iar Blănuță a trimis cu capul în plasă direct de pe picioare. Răzvan Ducan nu a avut nicio șansă. Mingea s-a dus în plasa laterală.

ADVERTISEMENT

În vârstă de 22 de ani, Vladislav Blănuță a ajuns la 5 goluri marcate în SuperLiga în actuala stagiune pentru FC U Craiova. Atacantul mai are contract cu clubul lui Adrian Mititelu până în iunie 2028.

FC U Craiova ocupă locul 14 în play-out-ul SuperLigii înainte de meciul cu FC Botoșani. Oltenii se află pe ultimul loc care duce la barajul pentru menținere/retrogradare, cu 17 puncte. De cealaltă parte, FC Botoșani este „lanterna roșie” a SuperLigii.

ADVERTISEMENT

Formația pregătită de Bogdan Andone se află pe locul 10 în play-out, cu doar 14 puncte. În acest an, moldovenii au suferit o singură înfrângere pe teren propriu, scor 1-2 cu Sepsi Sf. Gheorghe.

ADVERTISEMENT