Smiley (39 ani) și Gina Pistol (42 ani) sunt unul dintre cele mai solide și frumoase cupluri din showbizul românesc. Cei doi împart mereu momente romantice și memorabile pentru întreaga lor viață. De curând, prezentatoarea de la Antena 1 a spus cum a făcut-o artistul să plângă la zilele ei de naștere.
Gina Pistol și-a amintit cu drag de clipele când a vârsat lacrimi ”din cauza” lui Smiley, de ziua sa, asta pentru că îndrăgitul cântăreț i-a făcut surprize care au emoționat-o profund.
Vedeta spune că nimeni nu a mai surprins-o atât de plăcut cum a făcut-o partenerul ei. Astfel, și-a dat seama cât este de iubită.
Gina Pistol a descris momentele lui Smiley, care i-au provocat plânsul de bucurie. Cel mai recent a avut loc pe data de 9 decembrie, când blondina a împlinit 42 de ani.
După filmările de la Antena 1, mare i-a fost mirarea Ginei când a sosit acasă și a găsit toată locuința decorată precum în basm, de către partenerul său, fix așa cum ea și-a dorit.
” (…) Stăteam și plângeam la poartă. Deci am găsit curtea împodobită ca în povești. Dar am plâns… Pentru că nu prea a făcut nimeni lucrul ăsta pentru mine (…)”, a spus Gina Pistol în podcastul lui Horia Brenciu.
Moderatoarea ”Chefi la Cuțite” a amintit și de ziua când Smiley a surprins-o de dimineață, tot de ziua sa de naștere, cu muzica sa favorită. Nu vrea ca acea secvență să fie văzută de fiica lor, deoarece plângea foarte mult.
”(…) M-am trezit, în pat fiind, am auzit așa o muzică clară. Era în livingul nou un cvartet de coarde care îmi cântau melodii și de la el și melodiile mele preferate.
Deci toată filmarea eu plângeam cu muci la nas, deci n-am cum să-i arăt fiicei mele așa ceva niciodată. Doamne ferește. Sunt urâtă când plâng, dar a fost atât de frumos”, a mai detaliat Gina Pistol în podcastul lui Horia Brenciu.
Gina Pistol și Smiley sunt împreună din 2017. În 2020 și-au confirmat relația, anunțând și că vor fi părinți. În martie 2021, prezentatoarea a devenit mamă pentru prima oară.
Gina Pistol a născut anul trecut o fetiță, pe care ea și Smiley au botezat-o Josephine. Cei doi sunt foarte grijulii cu identitatea copilei. Nu i-au dezvăluit până acum chipul, pe rețelele de socializare postând imagini doar cu spatele celei mici.