Sport

Mino Raiola a murit la vârsta de 54 de ani! Mesajul emoționant postat de Erling Haaland. Foto

Mino Raiola a decedat la vârsta de 54 de ani. După ce în ultimele zile a fost internat într-un spital din Milano, renumitul agent FIFA a pierdut lupta cu viața. Familia a făcut anunțul oficial.
01.05.2022 | 15:44
Mino Raiola a murit la varsta de 54 de ani Mesajul emotionant postat de Erling Haaland Foto
Celebrul impresar Mino Raiola a murit la vârsta de doar 54 de ani. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT
01-05-2022
12:43

Erling Haaland și-a luat adio de la Mino Raiola

Erling Haaland a reacționat pe rețelele de socializare după moartea impresarului său, Mino Raiola. Norvegianul era cel mai valoros fotbalist pe care îl avea sub contract, 150 de milioane de euro, conform transfermarkt.com.

„Cel mai bun”, a scris Erling Haaland în descrierea fotografiei cu Mino Raiola, postată pe contul oficial de Twitter.

30-04-2022
14:15

Mino Raiola s-a stins din viață. Familia a confirmat decesul

Decesul lui Mino Raiola a fost anunțat oficial. Familia celebrului agent FIFA a confirmat că olandezo-italianul s-a stins din viață la vârsta de 54 de ani. Agentul, care îi reprezenta pe Haaland, Ibrahimovic, Donnarumma sau Pogba, a murit după ce în ultimele zile s-a zbătut între viață și moarte. Rudele au postat un mesaj emoționant pe contul oficial de Twitter.

„Cu durere în suflet vă anunțăm dispariția celui mai minunat agent de fotbaliști din câți au existat vreodată. Mino a luptat până în ultima clipă cu aceeași forță cu care negocia contractele jucătorilor noștri. Ca de fiecare dată, Mino nici nu știe cât de mândri ne-a făcut.

Mino a influențat atât de multe vieți prin munca pe care a depus-o și a scris un nou capitol în fotbalul moder. Prezența sa ne va lipsi tot timul. Misiunea lui Mino era să facă din fotbal o lume mai bună, pentru ca jucătorii să-și practice meseria cu aceeași pasiune.

Le mulțumim tuturor celor care ne sunt alături în aceste clipe dificile și cerem respect și discreție pentru familia care acum este îndurerată”, a scris familia Raiola, pe Twitter.

28-04-2022
12:56

Mino Raiola, prima reacţie după ce presa internaţională l-a omorât

Fabrizio Romano, cunoscut jurnalist italian, a clarificat situaţia în cazul lui Mino Raiola, despre care presa internaţională a anunţat că ar fi murit. Agentul a oferit o primă reacţie, chiar dacă se află în stare gravă.

“Asta este starea actuală de sănătate pentru cei care se întreabă. Sunt supărat pentru că m-au ucis pentru a doua oară în 4 luni”, a transmis Mino Raiola.

Alberto Zangrillo, medic al spitalului “San Raffaele Hospital” din Milano, unde este internat Mino Raiola, a oferit, la rândul lui, o primă reacţie. “Sunt revoltat de telefoanele primite de la aceşti pseudo-jurnalişti care speculează despre viaţa unui om care luptă pentru supravieţuire”, a declarat doctorul, conform presei din Italia.

Mino Raiola s-a stins din viață la vârsta de doar 54 de ani. Este vestea care a zguduit întreaga lume a fotbalului. Celebrul agent FIFA de naționalitate olandezo-italiană avea în portofoliu câțiva dintre cei mai mari jucători ai lumii.

A murit Mino Raiola! Agentul FIFA avea doar 54 de ani

Raiola era impresarul unora dintre cei mai mari fotbaliști de pe glob, precum Zlatan Ibrahimovic, Gianluigi Donnarumma, Paul Pogba, Erling Haaland, Mario Balotelli, Matthijs de Ligt sau Pavel Nedved.

ADVERTISEMENT

Mino Raiola, internat de urgență în luna ianuarie

Conform jurnaliștilor de la SPORTbible, Mino Raiola a decedat în urma suferinței pe care i-a provocat-o o răceală puternică. La început de an, în luna ianuarie el fusese de urgență internat și operat într-un spital din Milano.

Presa din Italia nu a anunţat atunci despre ce fel de intervenţie chirurgicală a fost vorba, dar se pare că operația a fost una delicată. Raiola a rămas internat în spitalul „San Raffaele” şi timp de câteva zile s-a aflat sub observaţia medicilor.

ADVERTISEMENT

La scurt timp după ce s-a aflat că a fost operat de urgenţă, impresarul, prin intermediul angajaţilor, a postat un mesaj pe contul oficial de Twitter.

„Mino Raiola a fost supus unor controale medicale care au necesitat anestezie. Au fost controale programate, nu o intervenţie de urgenţă”, a apărut pe contul oficial de Twitter.

ADVERTISEMENT

Football Italia scrie că starea de sănătate a lui Mino Raiola s-a înrăutățit în seara de miercuri spre joi, iar acesta se afla la terapie intensivă, înaintea decesului care a avut loc la Milano.

Recunoscut pentru comisioanele uriașe

Mino Raiola era renumit la nivel internațional pentru comisioanele uriașe pe care le cerea și de cele mai multe ori le și încasa. Agentul olandezo-italian vorbise chiar recent despre relația sa cu directorii sportivi.

ADVERTISEMENT

„Sunt gata oricând să merg la război pentru jucătorii mei. Sunt gata să fac orice, așa cum aș face pentru propriii mei fii. Directorii sportivi mă urăsc? Cum așa? Nu am stat niciodată cu o armă pe masă la negocieri. Eu doar știu foarte bine ce valoare au fotbaliștii mei și de ce au nevoie cluburile.

Dacă ei mă urăsc, atunci acesta este cel mai mare compliment pentru mine. Înseamnă că fac bine ceea ce fac. Iubesc scandalurile. Nu o să mă vedeți niciodată la costum și cravată. Nu sunt eu acela. Eu sunt scund și gras”, spunea Raiola într-un interviu acordat recent.

ADVERTISEMENT