News

Șoferul decedat marți, în cumplitul accident de pe ”Drumul morții”, este părintele Tănăsache. Era unul dintre cei mai iubiţi profesori ai Universităţii București

Șoferul care și-a pierdut viața, marți, în accidentul de pe ”Drumul morții”, este părintele Tănăsache. Vorbim de unul dintre cei mai iubiţi profesori ai Universității București.
11.07.2023 | 18:55
Soferul decedat marti in cumplitul accident de pe Drumul mortii este parintele Tanasache Era unul dintre cei mai iubiti profesori ai Universitatii Bucuresti
Bărbatul mort în cumplitul accident de pe ”Drumul morții” este preotul Costea Tănăsache. Sursa foto: captură Facebook / ISU Ialomița / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Costea Tănăsache, un cunoscut preot din București, este șoferul decedat în cursul acestei dimineți pe ”Drumul morții” E85. Părintele se afla în mașina sa care a fost strivită de coliziunea cu o autocisternă.

Bărbatul mort în cumplitul accident de pe ”Drumul morții” este preotul Costea Tănăsache

Marți, 11 iulie, în jurul orei 8.30, un grav accident de circulație a avut loc pe DN2-E85, între Buzău și București. Un bărbat aflat la volanul autoturismului personal, din motive încă necunoscute, a părăsit direcția de mers.

ADVERTISEMENT

Ajuns pe contrasens, a intrat în coliziune cu un camion cisternă. Impactul a fost unul cumplit. Autoturismul a fost zdrobit. Chiar dacă pompierii din cadrul departamentului ISU Ialomița au intervenit prompt, inclusiv cu un elicopter SMURD, ei nu au mai putut face nimic.

Victima acestui tragic eveniment rutier este un cunoscut prelat din Capitală. E vorba de părintele profesor Atanasie-Tănăsache Costea, preot al bisericii bucureștene Sfântul Ilie – Grant. Acesta este și profesor în cadrul catedrei de Teologie Sistematică și Artă Sacră a Universității București.

ADVERTISEMENT

Anunțul decesului părintelui a fost făcut de canalul de Facebook al postului Trinitas TV. ”Nu suntem veșnici! Viața omului este ca un vis! Trebuie să ne pregătim în fiecare clipă! Părintele Atanasie-Tănăsache Costea a trecut la Domnul în această dimineață. Veșnica lui pomenire!”, se arată în mesaj.

Un alt anunț în acest sens a fost făcut și de un cunoscut al părintelui, preotul Trusca Nicolae. ”În această dimineață, părintele Atanasie-Tănăsache Costea, profesor la Fac. de Teologie din București, a trecut la cele veșnice în urma unui accident de mașină. Acum două luni ne-am întâlnit la Techirghiol în fața chiliei părintelui Arsenie Papacioc. Dumnezeu să-l ierte! Sunt foarte trist!”, a scris acesta pe Facebook.

ADVERTISEMENT

Părintele Tănăsache și-a dedicat viața călăuzirii tinerilor

Părintele Tănăsache era un îndrăgit mentor al studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. El s-a născut în urmă cu 66 de ani la Pechea, în județul Galați.

În 1996, familia acestuia s-a mutat în Capitală. În București, părintele a devenit ghid spiritual pentru studenții Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București.

ADVERTISEMENT

Conform basilica.ro, părintele Tănăsache Atanasie Costea este autorul mai multor articole de specialitate despre legătura dintre educație și spiritualitate. Acesta și-a dedicat viața călăuzirii tinerilor, prin aplicarea în practică a principiilor pedagogiei creștine.

ADVERTISEMENT