Life

Soluția găsită de o profesoară ca elevii să facă liniște. A dat rezultate de la prima încercare

Metoda descoperită de un cadru didactic ca școlarii să fie cuminți. A avut efect încă de la prima probă. Cum a reușit asta.
28.04.2023 | 22:41
Solutia gasita de o profesoara ca elevii sa faca liniste A dat rezultate de la prima incercare
Metoda descoperită de un cadru didactic ca școlarii să fie cuminți. A avut efect încă de la prima probă. Sursa foto: Pinterest.com
ADVERTISEMENT

Soluția găsită de o profesoară ca elevii să facă liniște în clasă. A dat rezultate de la prima încercare și i-a uimit chiar și pe copii. Ce a povestit unul dintre cei care învață cu acest îndrumător din sistemul de învățământ românesc.

Metoda descoperită de un cadru didactic ca școlarii să fie cuminți. A avut efect încă de la prima probă

Un cadru didactic a descoperit o metodă ingenioasă cu ajutorul căreia școlarii să fie cuminți. Totul a ieșit la iveală într-un mijloc de transport din Capitală, unde un elev a povestit unei fete cele petrecute la clasa sa.

ADVERTISEMENT

Copilul, undeva la clasa a V-a, a fost auzit de o altă persoană care a redat discuția în mediul virtual. Se pare că ideea acestui îndrumător a avut efectul scontat încă de la prima probă. Profesoara le-a promis că le dă lucrare de control dacă va ajunge la litera E din cuvântul liniște.

De fiecare dată când unul dintre copii ajungea să facă gălăgie cadrul didactic scria o literă pe tablă. La ultima, însă, toți au amuțit, chiar dacă la început au crezut că profesoara doar glumește sau că vrea să îi sperie.

ADVERTISEMENT

„E cea mai deșteaptă dintre toți, îți zic! La ce crezi că s-a gândit, ca să nu mai fie haos în clasă? Ne-a spus așa: «De fiecare dată când unul dintre voi vorbește fără să fie cazul, îi deranjează pe colegi sau întrerupe ora, scriu pe tablă câte o literă din cuvântul LINIȘTE.

Când ajungem la litera E, vă dau test. Fără discuție». Păi, ce să se întâmple? La început, noi am crezut că glumește sau că vrea să ne sperie… Și au mai fost câțiva dintre noi care n-au respectat regula.

ADVERTISEMENT

Până și eu m-am trezit că vorbesc aiurea, și-am luat primul L! De fiecare dată când cineva făcea o prostie, pac! – o literă pe tablă… Și-am ținut-o așa până când pe tablă s-a văzut scris L I N I Ș T.

Nici măcar n-a durat mult… (Râde) Mamă, ce cuminți am fost toți, din momentu’ ăla! Cei mai cuminți copii din istorie!”, a scris jurnalista Diana Popescu pe pagina personală de Facebook.

ADVERTISEMENT

Cum menține un profesor liniștea în sala de clasă

Pe de altă parte, alți profesorii de la catedră reușesc să mențină liniștea în sala de clasă prin alte metode. Una dintre acestea are legătură cu un clopoțel care să le capteze atenția, soluția fiind folosită de multe ori la grădiniță.

O altă practică este și tonul adecvat pentru fiecare elev în parte. De asemenea, copiii pot fi mai atenți atunci când li se explică prin joacă sau când empatizează cu ceilalți. Exercițiile de respirație dau la rândul lor rezultate bune.

ADVERTISEMENT
Tags: