Sport

Sorin Cârțu a găsit antrenorul ideal pentru Universitatea Craiova: „Îmi place mult!”

Sorin Cârțu și Gică Craioveanu au vorbit despre antrenorul care s-ar potrivi cel mai bine la Universitatea Craiova, însă acesta este pe banca tehnică a unei rivale.
11.10.2023 | 10:44
Sorin Cartu a gasit antrenorul ideal pentru Universitatea Craiova Imi place mult
În cadrul unei emisiuni TV, Sorin Cârțu și Gică Craioveanu au ales cel mai bun antrenor pentru Universitatea Craiova, însă acesta este pe banca tehnică a unei rivale. Sursa Foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

După plecarea lui Laurențiu Reghecampf în Arabia Saudită, Mihai Rotaru este într-o continuă căutare de antrenor pentru echipa sa. Foști jucători și oficiali ai formației oltene, Sorin Cârțu și Gică Craioveanu au ales cel mai bun antrenor pentru Universitatea Craiova, însă acesta nu este disponibil, fiind deja sub contract cu una dintre rivalele din SuperLiga.

Sorin Cârțu și Gică Craioveanu au ales cel mai bun antrenor pentru Universitatea Craiova

Sorin Cârțu a fost președintele Universității Craiova, iar Gică Craioveanu a fost directorul de imagine al formației din Bănie. Cele două legende au scris istorie în tricoul “alb-albastru” și au avut aceeași părere în privința antrenorului care s-ar potrivi cel mai bine la Universitatea Craiova.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă este tehnicianul rivalilor din SuperLiga, Cârțu și Craioveanu l-au ales pe antrenorul celor de la Rapid. Cristiano Bergodi a mai antrenat formația craioveană în trecut, iar cele două legende ale Universității sunt de părere că italianul ar fi cea mai bună soluție pentru echipa lui Mihai Rotaru.

Sorin Cârțu și Gică Craioveanu au vorbit despre un nou tehnician pentru Universitatea Craiova în contextul în care formația a obținut doar două victorii în ultimele 6 meciuri, iar echipa nu prestează un fotbal pe placul patronului. Mihai Rotaru caută un antrenor care să revitalizeze echipa.

ADVERTISEMENT

“L-aș pune antrenor pe Bergodi. Îmi place, mi-a plăcut tot timpul, e un băiat serios, un antrenor cu calitate, citit, cu școala Coverciano, știe ce trebuie. Mi-a plăcut și când a fost aici. Când venea la discuțiile cu Mihai Rotaru eu l-am susținut, pentru că îmi place de el ca antrenor”, a spus Sorin Cârțu, pentru Digi Sport.

“Îmi place Bergodi, are clasă, spirit, transmite lucruri. Nu-mi place să vorbesc despre dumnealui pentru că este la altă echipă și nu este OK, dar mi-a plăcut enorm la Craiova. După Mangia, a fost printre antrenorii buni, dacă nu foarte buni ai Craiovei”, a mai spus și Gică Craioveanu.

ADVERTISEMENT

Sorin Cârțu îl prefera pe Eugen Neagoe la Universitatea Craiova

Sorin Cârțu este de părere că Mihai Rotaru a făcut o greșeală atunci când l-a dat afară pe Eugen Neagoe. Fostul președinte de la Universitatea Craiova susține că echipa juca mai bine cu primul antrenor al clubului din acest sezon.

“Eu nu l-aș fi schimbat niciodată pe Neagoe. Echipa juca bine cu el antrenor. Ideea asta, că am avut ghinion cu el, nu e un motiv să schimbi un antrenor. Apoi ai dat echipa pe mâna unuia care la prima strigare te-a lăsat (n.r. – despre Reghecampf). Tot ce se întâmplă acum e și din cauza debandadei cu antrenori veniți, plecați”, a mai adăugat Sorin Cârțu.

ADVERTISEMENT

Alături de Cristiano Bergodi, Universitatea Craiova a fost aproape de câștigarea campionatului. În perioada în care acesta a fost tehnician, mai – noiembrie 2020, clubul din Bănie și-a jucat șansa împotriva celor de la CFR Cluj care au reușit să se impună cu 1-3. Cu Eugen Neagoe, craiovenii au obținut la începutul sezonului o victorie cu Dinamo și un egal cu Oțelul Galați. Fostul tehnician al formației “alb-albastre” a fost dat afară de Mihai Rotaru, pe motivul că are ghinion.


  • Cotă BETANO pentru Universitatea Craiova: 1,80 este cota pentru „1 solist” la meciul Universitatea Craiova – Petrolul

ADVERTISEMENT