News

Sorin Grindeanu, despre accidentul feroviar de la Galaţi, în care şi-a pierdut viaţa o femeie: “Locomotiva ieşise din revizie în dimineaţa aceea”

Ministrul transporturilor aduce clarificări în legătură cu accidentul de sâmbătă seara, din gara Galaţi. Locomotivei tocmai i se făcuse revizia, la Ploieşti.
27.03.2023 | 17:58
Sorin Grindeanu despre accidentul feroviar de la Galati in care sia pierdut viata o femeie Locomotiva iesise din revizie in dimineata aceea
Sorin Grindeanu a vorbit luni despre accidentul feroviar de la Galaţi
ADVERTISEMENT

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a avut luni o primă reacţie publică la accidentul feroviar de sâmbătă seara, din gara Galaţi, unde un locomotivă scăpată de sub control a intrat cu viteză într-un vagon staţionat, distrugându-l parţial şi având ca urmări un deces şi trei persoane rănite.

Sorin Grindeanu a cerut reexaminarea tuturor mecanicilor de locomotivă

Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Ministerului Transporturilor, Sorin Grindeanu a precizat că locomotiva care a provocat accidentul ieşise din depoul Ploieşti în dimineaţa zilei respective, adăugând că, dacă s-au făcut lucrări neconforme, dacă s-au înlocuit piese care trebuiau să fie noi cu altele vechi, cei care şi-au asumat aceste lucruri să răspundă.

ADVERTISEMENT

“În acest moment este în desfăşurare o anchetă care are diverse componente. Ar părea cel puţin ciudat din partea mea să mă pronunţ înaintea rezultatelor acestei anchete. Dar pot să vă dau un lucru, cred eu, în premieră, sau să vă spun. Locomotiva care a cauzat accidentul de sâmbătă seara, deci, în seara datei de 25 martie, a ieşit din revizie tehnică, din depoul Ploieşti în dimineaţa acelei zile.

Am actele, raportul din acest punct de vedere, în dimineaţa acelei zile, această locomotivă a ieşit din revizie tehnică programată din timp, de la depoul Ploieşti. A făcut o cursă de la Ploieşti la Galaţi. În 25 dimineaţa a ieşit din depoul Ploieşti după revizie tehnică”, a declarat Sorin Grindeanu, luni, într-o conferinţă de presă”, a declarat Sorin Grindeanu.

ADVERTISEMENT

Având în vedere că în urmă cu două săptămâni s-a mai produs un incident feroviar, două trenuri ciocnindu-se la Roşiori de Vede, Sorin Grindeanu a declarat că rapoartele ambelor accidentelor feroviare, de la Teleorman şi de la Galaţi, vor fi făcute publice.

“Când toate aspectele legate de anchetă, toate, inclusiv acesta, ceea ce v-am spus mai devreme mi se pare o informaţie extrem de importantă şi sigur va fi luată în calcul de către anchetatori. Toate aceste rapoarte, fie că vorbim de Teleorman, fie că vorbim de Galaţi, vor fi publice şi vor fi prezentate. Dar înainte de aceste încheieri de rapoarte nu cred că e normal să-mi spun o părere personală nebazată până la urmă şi nefiind specialist”, a mai spus Grindeanu.

ADVERTISEMENT

Ministrul transporturilor a mai făcut şi o trecere în revistă a numărului de locomotive şi vagoane de care dispune în prezent CFR Călători. Astfel, potrivit lui Grindeanu, ar fi vorba de aproximativ 1.100 de locomotive de toate tipurile, fie că sunt diesel, electrice sau automotoare. De asemenea, peste 2.100 de vagoane sunt în uz în acest moment.

“În folosinţă, CFR Călători are cam 40% din locomotive, deci undeva în jur de 400 şi ceva şi tot cam atâtea vagoane, deci tot cam 40%, vreo 900 şi ceva. Faptul că nu s-a investit zeci de ani în CFR, că n-au existat sume care să acopere nevoile din zona CFR, ne-au dus într-o situație nefericită. Asta este consecința a zecilor de ani de subfinanțare”, a acuzat ministrul transporturilor.

ADVERTISEMENT

În contextul accidentului de sâmbătă seara, de la Galaţi, Sorin Grindeanu a solicitat verificări şi măsuri rapide din partea CFR Călători, urmând ca toate locomotivele de tipul celei care a provocat tragedia să fie reverificate. De asemenea, Grindeanu a cerut şi reexaminarea tuturor mecanicilor de locomotivă, începând cu luna aprilie.

ADVERTISEMENT