Sorin Grindeanu a explicat care ar fi condițiile în care ar fi tentat să candideze pentru cea mai înaltă funcție în Partidul Social Democrat, dar și ce funcția nu și-ar mai dori să ocupe vreodată.
Prim-vicepreședintele social-democraților spune că este o dorință firească a oricărui om care se înscrie în partid și că ar trebuie să fie ipocrit să nu recunoască asta.
”Mi-aș dori să avem congres de tipul congresului din 2001. Ceea ce ar însemna că avem președintele României și că suntem într-o zonă în care, probabil, am deveni vioara întâi în guvernul viitor. Asta îmi doresc.
Sigur că orice om politic, care nu e ipocrit și nu minte, când se înscrie într-un partid, cred că într-un final își dorește să ajungă în fruntea acelui partid.
Nu e nimic… Dacă condițiile sunt acelea pe care le-am anunțat mai devreme, nu exclud acea posibilitate. Nu, am mai fost (premier n.r.) și nu cred că e o soluție pe care să o am, și nici nu mi-o doresc”, a declarat Sorin Grindeanu la Digi24.
Sorin Grindeanu, în vârstă de 50 de ani, este ministru al Transporturilor și Infrastructurii și prim viceprim-ministru din 25 noiembrie 2021, în guvernele Nicolae Ciucă, respectiv Marcel Ciolacu.
A fost prim-ministru între 4 ianuarie 2017 și 29 iunie 2017, fiind numit după ce Klaus Iohannis a respins prima propunere a PSD, în persoana lui Sevil Shaideh.
De profesie informatician, Grindeanu a intrat în politică în 1996, când a devenit membru PDSR. În 2012 a intrat pentru prima oară în parlament fiind ales deputat de Timiș, funcție din care a demisionat la 30 iunie 2016, pentru a ocupa funcția de președinte al CJ Timiș.
Între 17 decembrie 2014 și 15 noiembrie 2015 a fost ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, în Guvernul Victor Ponta.