News

„Omul ăsta să nu se mai ascundă ca un laș prin spitale… Să vină să-și facă pedeapsa!” Interviu dur cu soția tânărului ucis de Mario Iorgulescu. Exclusiv

Soția lui Dani Vicol, tatăl mort în urma accidentului groaznic produs de Mario Iorgulescu, face confesiuni emoționante pentru FANATIK despre viața ei din ultimii 2 ani.
14.06.2021 | 17:00
Omul asta sa nu se mai ascunda ca un las prin spitale Sa vina sasi faca pedeapsa Interviu dur cu sotia tanarului ucis de Mario Iorgulescu Exclusiv
Sotia tanarului ucis de Mario Iorgulescu rupe tacerea! Foto montaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Au trecut aproape doi ani de când tânărul Mario Iorgulescu a provocat unul dintre cele mai mari scandaluri din societatea românească: băut și drogat, Mario (24 de ani) a urcat la volan și, într-un accident îngrozitor, a ucis un alt tânăr, de aceeași vârstă cu el, Dani Vicol. Cu câteva luni mai devreme, victima devenise și tată!

La momentul tragediei, Dani Vicol și Patricia Esmeralda, partenera lui de viață, se pregăteau de nuntă. Bolidul lui Mario Iorgulescu, transformat într-o adevărată armă de distrugere, le-a năruit visele și speranțele… Șocant, anchetatorii au descoperit că agresorul intrase intenționat, pe contrasens, în bietul băiat!

ADVERTISEMENT

Culmea, în tot acest timp, Mario Iorgulescu mai avea un proces în dosarul în care era acuzat de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate, loviri și alte violențe și în care a fost condamnat, de curând, la 3 ani de închisoare cu executare, sentința fiind definitivă.

Astăzi, Patricia mai poate doar să plângă! Mult-lovita mămică a făcut dezvăluiri cutremurătoare pentru FANATIK și ne-a mărturisit, în exclusivitate, că nimic nu o mai bucură…

ADVERTISEMENT

Termenul de judecată, amânat din nou 4 luni pentru o banală citație

”Nu s-a mai întâmplat nimic pentru mine în ultimii ani. Din contră, parcă suntem în același loc! Ultima oară când am avut instanță, spunea acolo avocatul lui Mario Iorgulescu că el este tot bolnav, că este la spital, că nu i-a trimis citație acolo…  Pentru acest motiv ne-a amânat încă patru luni, ca să poată să îi trimită lui citație și să vadă dacă chiar este în spital. Nici măcar ei nu știu sigur dacă mai este la spital sau nu”, și-a început povestea Patricia Esmeralda, cea care trebuia să îi devină soție regretatului Dani Vicol.

Mai mult, revoltată și cu vocea sugrumată, Patricia ne-a dezvăluit că se teme că Justiția din România încearcă să tărăgăneze cauza.

ADVERTISEMENT

”Următoarea înfățișare e pe 18-19 septembrie, oricum… după pomana asta de doi ani. Dacă ne mai dau două amânări din acestea, a trecut iarăși un an… Când se face dreptate? Sincer, nu înțeleg de ce merge atât de greu procesul”, s-a confesat femeia îndurerată pentru FANATIK.

„Să nu se mai ascundă ca un laș prin spitale… Să vină să își facă pedeapsa!”

”În primul rând, îmi doresc să se facă dreptate! Omul ăsta (n.r. – Mario Iorgulescu) să nu se mai ascundă ca un laș prin spitale… Să vină să își execute pedeapsa! De ce bărbatul meu să stea doi metri în pământ și el să stea bine mersi? De ce de Sărbători, el să petreacă și eu, de Sărbători, să împart?”, spune, cu lacrimi în ochi, logodnica lui Dani Vicol.

ADVERTISEMENT

Mai mult, conștientă că nicio minune nu îi poate aduce înapoi partenerul de viață, Patricia Esmeralda afirmă că singura speranță rămâne, totuși, în Justiția de la noi din țară, cea care să-l declare vinovat definitiv pe Mario Iorgulescu.

”Deja fapta este consumată, Vicol e mort de doi ani aproape. Dar și Mario, la rândul lui, trebuie să fie adus și să își facă pedeapsa. Sunt conștientă că Vicol nu se mai întoarce din pământ, dar omul ăsta de ce să stea bine mersi în libertate, dacă el m-a distrus pe viață, mi-a lăsat copiii orfani?! Să facă pușcărie!”, tună Patricia Esmeralda.

Nu vor să audă de despăgubiri: „Pentru toți banii din lume, eu nu-mi retrag plângerea!”

De-a lungul timpului s-a vehiculat posibilitatea ca familia tânărului care a murit în accidentul îngrozitor produs de Mario Iorgulescu să cadă la o înțelegere discretă cu familia Iorgulescu, lucru infirmat, însă, cu tărie de fosta parteneră de viață a regretatului Dani Vicol.

”Nu există așa ceva! (n.r. – despăgubiri) Pot să ofere toți banii din lume, eu nu îmi retrag plângerea din niciun punct de vedere… Toți banii din lume nu pot să repare faptul că eu nu mai am persoana iubită, alături, zi și noapte! Cu ce mă ajută banii ăia? Durerea, când mă duc eu și micuții la culcare și văd că am doi copii fără tată, este un lucru foarte greu. Am seri când abia mai respir! Copiii mei ies în parc, își văd prietenii cu tații lor, dar copiii mei nu au cui să spună `tati`”, povestește revoltată, pentru FANATIK, Patricia Esmeralda.

Soția lui Dani Vicol: ”Cu copilul nu am făcut poze de doi ani, pur și simplu nu am putut”

Trauma accidentului ce i-a răpit partenerul de viață este tot mai puternică, trista mamă recunoscând că este foarte afectată și că micuții de care are grijă suferă la fel de mult.

”Cel mic a crescut, a făcut luna trecută doi ani. Este bine, dar să știți că, pe cât este de mic, realizează că Dani e tatăl lui. Când vede pozele lui zice «Tati, tati», când mergem la cimitir îi pupă pozade pe cruce și zice «Te ubec». Copilul deja crește cu ideea că părintele său a murit! Cea mare,  fata lui din altă relație, are și ea momente în care își aduce aminte, în care suferă, dar este un copil foarte tăcut, care strânge durere în el”, își continuă Patricia devastatoarea relatare.

De la moartea lui Dani Vicol lucrurile s-au înrăutățit pe zi ce trece pentru familia lăsată în urmă.

„Viața mea e în rău! Parcă pe ce trece timpul se simte mai mult lipsa lui Dani, greutățile se adună, lumea începe să uite că am avut un necaz și se simte din ce în ce mai mult lipsa lui. Totul fac singură, pentru copil, nu mai există persoana care să mă ajute, să mă îndrume…” – Patricia Esmeralda

Mai mult, accidentul lui Dani Vicol i-a mai provocat o traumă: aceea de a nu se putea bucura de momentele petrecute lângă băiețel! Sau, oricum, nu așa cum procedează orice mamă normală, care își pozează puiul pentru a avea amintiri minunate în fiece moment.

”Sincer să vă spun, eu nu mai am poze, nu am mai făcut nicio poză, de doi ani de zile. Cu băiețelul nu am făcut poze, pur și simplu nu am putut!”, povestește pentru FANATIK mult-încercata Patricia Esmeralda.

În plângerea penală, Mario Iorgulescu este acuzat că și-a folosit mașina „ca pe o armă”

Patricia Esmeralda, în calitate de parteneră de viață a lui Dani Vicol și de mamă a orfanului acestuia, a depus, în 2019, o plângere penală împotriva lui Mario Iorgulescu, acuzându-l că și-a folosit bolidul „ca pe o o armă”.

Dani Vicol si Patricia Esmeralda
Dani Vicol si Patricia Esmeralda in vremea in care mai puteau fi fericiti impreuna

”Arăt faptul că formulez această plângere penală împotriva numitului Iorgulescu Gino Mario deoarece consider că modul în care a acționat, în calitate de conducător auto, a dus la producerea accidentului ce a avut consecințe dezastruoase asupra întregii familii, solicitându-vă să aveți în vedere, în urma administrării probelor, inclusiv reținerea infracțiunii de omor în sarcina acestuia. Cel puțin eu consider ca numitul Iorgulescu Gino Mario a folosit autoturismul său ca pe o armă, rezultatul fiind deja cel cunoscut, concubinul meu, Vicol Daniel Andrei, decedând pe loc, neavând nicio șansă de supraviețuire.(…) Doresc să achit toate cheltuielile generate de expertizele medico-legale și tehnice auto, pentru urgentarea soluționării dosarului”, a notat Patricia Esmeralda în plângerea penală făcută pe numele lui Mario Iorgulescu.

Băut și drogat la volan, Mario Iorgulescu a omorât un tânăr de doar 24 de ani!

Pe 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu (24 ani), conducând un Aston Martin de sute de mii de euro cu o viteză uriașă, pe Şoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi a izbit violent o altă mașină. La volanul respectivei mașini, Dani Vicol, un tânăr de aceeași vârstă, 24 de ani, a decedat pe loc din cauza impactului. Mario Iorgulescu a supraviețuit miraculos, ajungând de urgență la Spitalul Elias.

Potrivit datelor INML citate de presă la acea vreme, Mario Iorgulescu a ieşit pozitiv la testul privind consumul de cocaină. Mai mult, Mario Iorgulescu consumase și alcool înainte de a se urca la volanul mașinii, având o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima verificare şi 1,76 la a doua verificare.

Internat la Spitalul Elias, Mario Iorgulescu a fost externat la câteva zile după accident, și, pe cheltuiala familiei, a fost dus în străinătate, în Italia, pentru tratament și recuperare după accidentul revoltător produs.

Familia Iorgulescu: ”Promitem în fața lui Dumnezeu că vom avea grijă de copiii rămași fără tată”

”Le-am făgăduit rudelor celui care a murit că vom face tot posibilul să ajutăm din toate punctele de vedere familia greu încercată, am promis în fața lui Dumnezeu că vom avea grijă de copiii rămași fără tată. Știm că părintele este de neînlocuit, dar vom face tot ce este omenește posibil pentru creșterea și educația lor, pentru ca drumul acelor copii în viață să fie cât mai bun”,  a fost mesajul familiei lui Mario Iorgulescu, imediat după producerea teribilului accident.

Tatăl lui Mario Iorgulescu este Gino Iorgulescu, fost important jucător de fotbal și actual Președinte LPF.

ADVERTISEMENT