Fotbal intern

Stadionul din Clinceni, omologat de LPF pentru meciurile din prima divizie! Academica – U Craiova, primul meci găzduit de arenă după modernizare

22.10.2019 | 18:14
Stadionul din Clinceni omologat de LPF pentru meciurile din prima divizie Academica  U Craiova primul meci gazduit de arena dupa modernizare
ADVERTISEMENT

Nou promovata Academica va putea juca, pentru prima dată în acest sezon, la Clinceni. Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat că stadionul din Ilfov respectă toate condițiile pentru a putea găzdui jocuri din Casa Pariurilor Liga 1. Primul meci din primul eșalon găzduit de stadionul din Clinceni va fi cel cu U Craiova, din etapa a 14-a din Casa Pariurilor Liga 1.

Academica – Universitatea Craiova se va juca la Clinceni

Academica va putea juca pentru prima dată la Clinceni în Casa Pariurilor Liga 1. Formația antrenată de Ilie Poenaru a disputat la Călărași ultimele partide considerate “acasă” în acest sezon, din cauză că stadionul din localitatea ilfoveană nu respecta toate criteriile impuse de Ligă. Acum. arena din Clinceni a trecut printr-un proces de modernizare și va putea găzdui jocuri din Casa Pariurilor Liga 1, a anunțat Liga Profesionistă de Fotbal. Membrii Ligii au făcut vizita de verificare a stadionului pe 16 octombrie.

ADVERTISEMENT

Primul meci găzduit de Clinceni în prima divizie se va juca duminică, 27 octombrie, de la ora 15:00, în etapa a 14-a din Casa Pariurilor Liga 1. Partida care va inaugura arena după modernizare este Academica – Universitatea Craiova.

Academica Clinceni a remizat cu Viitorul în ultima rundă. Sursă Foto: Sportpictures
Academica Clinceni a remizat cu Viitorul în ultima rundă. Sursă Foto: Sportpictures

Academica Clinceni, egal cu Viitorul în ultimul meci disputat la Călărași

Meciul Academica Clinceni – Viitorul a fost ultimul considerat “acasă” pe care formația lui Ilie Poenaru la disputat la Călărași. Formația nou promovată a reușit, surprinzător la prima vedere, să remizeze cu echipa lui Gică Hagi, la capătul unui joc în care cei din Clinceni au avut două șuturi care au lovit bara transversală.

ADVERTISEMENT

În ciuda remizei cu Viitorul, Academica Clinceni a rămas penultima în clasamentul din Casa Pariurilor Liga 1 la sfârșitul turului sezonului regular. Cu 10 puncte adunate în 13 runde, formația condusă de Ilie Poenaru este la cinci lungimi de locul 11, primul care asigură rămânerea în prima divizie la sfârșitul sezonului competițional.

  • 10 puncte are Academica Clinceni după 13 runde
  • 26 de goluri a primit echipa lui Ilie Poenaru în turul sezonului regular, cea mai slabă apărare din prima divizie
ADVERTISEMENT