Starlin a avut prima reacție după ce Sindy, fosta lui colegă din echipa albastră, a fost eliminată de la Survivor România, în ediția de duminică seară. Tânăra a primit cele mai puține voturi din partea publicului, fiind nominalizată alături de Sorin și Marius.
Deși a dovedit că performanțele ei sportive erau de mare ajutor pentru Războinici, Sindy nu a avut sufiiente voturi pentru a trece mai departe, iar drumul ei s-a încheiat chiar în ediția de Paște a reality show-ului.
Cu toate că era accidentată la genunchi, Sindy și-a susținut colegii de pe bancă timp de trei săptămâni, însă nu se știa cu exactitate când ar fi urmat să revină pe traseu alături de el.
Starlin a urmărit și el ultimul Consiliu de eliminare și a avut imediat o reacție legată de eliminarea Szidoniei Szasz, așa cum este numele ei complet. Întors în România în acest weekend, Starlin a comentat plecarea fostei lui coechipiere.
„Sora mea în durere, bine ați venit în viața reală, sunteți cea mai bună și sunt foarte fericită că v-am cunoscut și că am fost un duo dinamic în ultimele teste, sunteți și veți fi cea mai rapidă fată din istoria de Survivor…”, a transmis fostul Războinic, potrivit kanald.ro.
Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii de la Kanal D, a reacționat imediat și a apreciat comentariul lui Starlin. În plus, moderatorul TV era vizibil emoționat în timpul Consiliului de eliminare, atunci când a anunțat numele persoanei care va părăsi competiția.
„Am avut o presimțire astăzi. Asta este, înseamnă că drumul meu s-a încheiat la Survivor. Sunt bucuroasă că am reușit să ajung până aici, mi-am dorit mult să ajung la această competiție.
O să plec cu capul sus. Nu am niciun regret, sunt fericită, nu sunt tristă, nu am nicio problemă. Câștigătorul să fie unul din echipa mea și le urez baftă tuturor. Mi-a plăcut, a fost frumos. Mă duc acasă la ai mei, oricum mă așteaptă. Am primit acel video și au spus că mă așteaptă, au avut și ei o presimțire, pentru că telepatia noastră e foarte puternică.
Nimic nu e mai important decât familia pentru mine, mă gândeam că pot să stau mai mult timp departe de familia mea.. Chiar înainte să vin le-am spus părinților că m-aș muta într-un loc exotic, dar aici am realizat că nu a m-aș muta nici măcar din oraș, să nu-i pot îmbrățișa, să vorbim doar la telefon e nimic. O să apreciez totul mult mai mult când ajung acasă”, a declarat Sindy după ce Daniel Pavel i-a rostit numele.