Sport

Start la handbal feminin! COVID-19 afectează încă din prima etapă Liga Florilor

14.10.2020 | 11:08
Start la handbal feminin COVID19 afecteaza inca din prima etapa Liga Florilor
ADVERTISEMENT

Liga Florilor începe miercuri cu două luni de întârziere față de programarea inițială. Sistemul de desfășurare va fi ca și la masculin, cu mini-turnee. Numai că, noul coronavirus afectează campionatul încă din prima etapă, cu două echipe care nu pot face deplasarea din cauza cazurilor COVID-19. 

HC Zalău și nou-promovata Crișul Chișineu-Criș nu vor participa la mini-turneul de la Ploiești din cauza cazurilor de coronavirus din lot. Echipa lui Gheorghe Tadici a înregistrat 10 cazuri, iar nou-promovata 5 cazuri pozitive, astfel că sunt în imposibilitatea de a face deplasarea la turneu.

ADVERTISEMENT

Liga Florilor este campionatul important din Europa care începe cel mai târziu. Spre exemplu, în Ungaria s-au disputat până acum 7 etape. Toate meciurile s-au desfășurat sub formă de etape săptămânale, doar în România este avansat sistemul de mini-turnee.

Start la handbal feminin! COVID-19 afectează încă din prima etapă Liga Florilor

Primul mini-turneu se desfășoară la Ploiești însă datorită faptului că CSM București și SCM Râmnicu Vâlcea sunt angrenate în EHF Champions League, FRH a programati inițial o singură etapă la Ploiești. Cu toate acestea, două dintre echipe nu vor participa și vor pierde cu 0-10.

ADVERTISEMENT

Următorul turneu se va desfășura la finalul lunii octombrie, între 29 octombrie și 3 noiembrie, iar dacă o echipă va avea probleme mari și nu poate participa, va pierde toate cele patru etape. Astfel, echipele trebuie să aibă o atenție sporită și în acest caz.

Cristina Neagu a scăpat de coronavirus!

Din fericire, Cristina Neagu a scăpat de coronavirus. Starul lui CSM București are șanse minime să joace în prima etapă contra celor de la Gloria Buzău, miercuri, de la ora 18:30. Însă, Neagu ar putea evolua în weekend cu Ferencvaros.

ADVERTISEMENT

Și la echipele care participă la primul mini-turneu există cazuri COVID-19. Rapid a anunțat că există trei cazuri în lot, dar și adversara CSM-ului, Gloria Buzău are probleme cu jucătoare infectate de COVID-19:

”Echipa noastră nu a fost ocolită din păcate de coronavirus, iar în urma testelor efectuate, trei jucătoare au fost depistate pozitiv: Jasna Boljevici, Florentina Craiu și Marina Ilie.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, formația alb-visinie a plecat către Ploiești, acolo unde mâine dimineață are un singur gând, să obțină prima victorie din această nouă ediție de campionat împotriva formației CSM Slatina”, se arată în comunicatul Rapidului.


Programul primei etape din Liga Florilor: 

Rapid – CSM Slatina, miercuri ora 10:15

CSM Galați – Gloria Bistrița, miercuri, ora 13:00

HC Zalău – Minaur Baia Mare anulat

Gloria Buzău – CSM București, miercuri, ora 18:30

ACS Crișul Chișineu-Criș – CSU Cluj Napoca anulat

Dacia Mioveni – Măgura Cisnădie, joi, ora 13:00

Activ Ploiești – Dunărea Brăila, joi, ora 15:45

SCM Craiova – SCM Rm. Vâlcea, joi, ora 18:30


 

ADVERTISEMENT